Spiritualitate II

Carti de Aurel Popescu Balcesti, le-am citit :

-Misterul morţii, lumea cealaltă şi nemurirea sufletului 

-Cartea Spirit si suflet, reincarnarea 

Cartea Spirit si suflet, reincarnarea de Dr Aurel Popescu Balcesti, am citit online conspect : 

https://zdocs.ro/doc/spirit-i-suflet-rencarnarea-aurel-popescu-balcetidoc-e12lkmjv4zpv

Fiinta umana :

Aceste întrebări despre misterul vieţii noastre apar în special în jurul vârstei de patruzeci de ani şi aceasta se datorează dezvoltării sufletului raţiunii şi al conştiinţei în jurul acestei vârste, într-adevăr, dacă la şapte ani apare corpul eteric al copilului, la paiprezece ani apare coipul astral, la douăzeci şi unu de ani sufletul sensibilităţii, la douăzeci şi opt de ani sufletul raţiunii şi la treizeci şi cinci de ani sufletul conştiinţei. Aceste ultime două suflete, al raţiunii şi al conştiinţei, se dezvoltă îa maximum între treizeci şi cinci-patruzeci de ani. Aceasta este explicaţia din punct de vedere spiritual al acestor frământări sufleteşti.

Dacă redau în câteva cuvinte tema principală a primei mele cârti, "Enigma vietii si a mortii" aceasta s-ar rezuma la câteva idei principale. în primul rând, ideea că există un Dumnezeu atotputernic care a creat tot univeisul, inclusiv pe om, în al doilea rând, idea ca în fiecare fiinţă omenească există o formă de energie specială, de provenienţă divină, care formează spiritul nostru şi care este nemuritor, şi în al treilea rând că acest spirit se reîncarnează în fiecare dintre noi, o dată cu naşterea noastră, că el nu vine nici de îa tată şi nici de Ia mamă şi este reîncarnarea unui spirit aflat în spaţiu! astral, al unui om mort, care este trimis de spiritele superioare pentru a se putea purifica de abaterile de îa legile cosmice divine pe care le-a săvârşit în alte vieţi pământeşti anterioare in cea de-a doua carte pe care o public de această dată,  o "temă cunoscută până în secolul al VI-Iea dar care din acel moment a fost uitată sau voii înlăturată. 

Comunicarea dintre noi ca spirite întrupate cu spiritele morţilor şi cele ale sfinţilor, inclusiv cele din sfera divină, se face prin gândire, gândul poartă în el legătura specifică acestei comunicări şi în aceasta îşi are explicaţia în special rugăciunea pe care o facem către divinitate, căci în rugăciune, mai ales cea făcută în biserică, se înalţă gândul nostru către Dumnezeu. Dacă citim şi această carte, lumea va deveni mai bună şi mai dreaptă, mai credincioasă în Dumnezeu şi în puterea spiritului, consider că mesajul acestei cărţi a fost atins. Eul nostru, scânteia divină din noi, aceea care vine la reîncarnare o dată cu naşterea fiecărui individ, ci reprezentând spiritul unui om mort, aflat în spaţiul astral şi caie vine la reîncarnare pentru o noua evoluţie pământească în scopul purificării sale şi al evoluţiei pe o treaptă spirituală. 

Această reîncarnare se face conform legilor cosmice, "adică legea atracţiei afinităţilor, legea cauzei şi efectului şi legea suferinţei. Acest spirit ne părăseşte o dată cu moartea noastră, dar în el se găseşte acumulată toată amintirea vieţii noastre actuale, precum şi a tuturor vieţilor anterioare. Spiritul este o formă de energie, formată din elemente subatomice, probabil din neutrino, care are o structură spaţială ce îi conferă memorie, gândire şi voinţa. El provine din sfera divină centrală, care se numeşte capul divinităţii, şi este nemuritor. Spiritul este acela care îşi creează corpul eteric, care la rândul lui formează corpul fizic în nou-născut. El este răspunzător de fenomenele de spiritism, de telepatie, de hipnoză, de materializări şi dematerializări prin spirit, de telechinezie, de premoniţie, de magic şi de ajte fenomene spirituale. Sufletul este o parte distinctă de spirit, el reprezintă totalitatea sentimentelor noastre, a stărilor afective, care au ca substrat percepţia anumitor excitaţii externe ce se adresează organelor de simţ, precum şi a excitaţiilor jnteroceptive şi proprîoceptive, ce se transmit, prin sistemul nervos vegetativ, subconştientului şi apoi conştientului nostru. 

Dar atât nervii senzitivi şi motorii ai vieţii de relaţie, cât şi structurile ce alcătuiesc sistemul nervos vegetativ, numit şi autonom, nu sunt altceva decât o concentraţie a corpului "eteric, o altă formă de energie, ce formează şi întreţine corpul fizic. O dată cu moartea, acest corp eteric dispare şi o dată cu el şi sufletul nostru. Sufletul reprezintă totalitatea sentimentelor şi stărilor noastre afective, este un element subiectiv care diferă de la individ la individ. Aceasta este deosebirea dintre spirit şi suflet: pe când sufletul este muritor, spiritul este nemuritor. existenţa a două suflete: unul de esenţă divină care formează spiritul, cel ce supravieţuieşte după moarte şi care reînvie, şi un suflet de natură inferioară care structurează corpul fizic şi care nu este altul decât corpul eteric, cel ce dă forţa vitală organismului. Din acest-punct de vedere, în afară de corpul fizic, acela care conţine corpul nostru de carne, şi care după moarte intră în descompunere, omul mai este alcătuit din corpul eteric şi corpul astral, care, împreună cu corpul solar, corpul cosmic şi universic, formează învelişul sau anveolpa Eului nostru, adică spiritul nostru. Eul nostru, ca scânteie divină, pleacă din centrul de creaţie al divinităţii, el înregistrează cunoştinţele noastre din viaţa actuală şi din alte vieţi anterioare. 

Ce este corpul eteric şi de ce trebuie să-l descriem când vorbim de spirit şi suflet? Coipul eteric este o formă de energie formată din elemente subatomice, neutroni, electroni, protoni şi fotoni de provenienţă cosmică. Are o structură spaţială ce îi conferă atributul de a avea memorie, voinţă şi inteligenţă. El este acela ce determină formarea corpului fizic, fiecare celulă umană, ţesut sau organ al corpului" omenesc funcţionează într-un anumit fel specific organului respectiv, pentru că el este format pe o matrice de bioenergie, specifică fiecărei celule, specificitate determinată de memoria acestui corp eteric. Această energie spaţială provine din fluidul eteric universal şi ea determină, prinlr-un curent vibrator continuu care străbate în permanenţă corpul uman, activitatea la nivelul fiecărei celule. Dacă corpul eteric ar încela să mai intre în constituţia organismului uman, acesta din urma ar muri imediat. Corpul eteric este prezent în tot ceea ce există pe pământ, el întreţine viaţa plantelor, animalelor şi omului, mai mult chiar, el este prezent şi la nivelul mineralului, căci el dă energia necesară tuturor electronilor ce se rotesc în jurul neutronilor în alcătuirea atomului, care se poate asemăna cu un sistem solar în miniatură, soarele fiind reprezentat de nucleul atomului, iar planetele fiind reprezentate de electroni. Energia atomică ce se declanşează prin trecerea electronilor pe alte orbite de energie este dată tocmai de acest fluid eteric care imprimă electronilor o viteză de rotaţie de trei sute de mii de km/secundă. 

Corpul electric se opune entropiei, adică distrugerii corpului fizic, care în permanenţă este supus agresiunii externe. Circulaţia acestui fluid eteric în organism are trasee precise. El pătrunde în organism prin şapte centre de absorbţie care sunt localizate astfel: unul în dreptul splinei, unul la rădăcina coloanei vertebrale, la nivelul sacrului, de unde şi denumirea de os sfânt, altul la nivelul ombilicului, altul în dreptul inimii, al cincilea în dreptul glandei tiroide, deasupra furculiţei sternate, al şaselea centru este localizat între sprâncene şi al şaptelea în creştetul capului (vertex). Acest fluid eteric intră în alcătuirea fluidului solar, pe care noi îl vedem sub formă de lumină; lumina se datoreşle contactului dintre fluidul solar, încărcat electric pozitiv, şi pământ, care are o electricitate negativă. Mai sus, în cosmos, lumina dispare, deşi ne apropiem de soare, acesta nu înseamnă că acest fluid solar nu ar exista şi în cosmos. Cunoaştem din fizică faptul că lumina solară, dacă trece printr-o prismă se descompune în şapte culori, care constituie spectrul solar. Dar câţi oameni de ştiinţă s-au întrebat ce rol au aceste culori? De ce sunt în număr de şapte, şi nu mai puţine sau mai multe? Răspunsul la aceste întrebări îl dă ştiinţa spiriluală. Este comparaţia dintre un pianist (spiritul), care compune o melodie, şi un pian care execută melodia; melodia este redată mai bine sau mai puţin bine, în funcţie de caiitatea pianului. 

Corpul eteric se modifică pierzându-şi din calitate o dată cu înaintarea în vârstă, la fumători, la alcoolici şi la cei ce consumă exagerat ceai şi cafea. In şedinţele de materializare în care, cu ajutorul spiritului, se poate materializa fantoma unui spirit mort, o mare cantitate de fluid eteric se pierde de mediumul de materializare. In afară de fluid eteric, corpul fizic al mediumului mai pierde şi o cantitate de materie fizică, mai cu seamă gazoasă şi lichidă, din această cauză mediumul pierde din greutatea sa exact cât cântăreşte fantoma, uneori până la 40 kg. Sunt citate cazuri când mediumul se dematerializează complet, dispărând în întregime, pentru ca să reapară o dată cu dispariţia fantomei. Corpul astral al spiritului unui om mort, găsit liber în lumea astrală, şi care acceptă să se materializeze, foloseşte pentru aceasta corpul eteric al mediumului. Imediat după moarte, corpul eteric este alăturat corpului astral, stând alături de acesta, cu atât mai mult cu cât spiritul este puţin evoluat, mai legat de plăcerile din lumea fizică. Un beţiv decedat poate vizita cu corpul său astral o cârciumă, folosindu-se de un oval de materie eterică pentru a absorbi mirosul alcoolului, dar nemaiavând corpul fizic să perceapă mirosul şi gustul alcoolului, elîmpirige pe alţii în mod telepatic să se îmbete şi astfel să se hrănească cu gândul de saţietate al acestora. 

Alteori, spiritul ce vine din lumea cealaltă absoarbe numai o cantitate mică de materie eterică din corpul mediumului, suficientă însă pentru a forma o mână eterică sau numai degetele care să ţină un creion cu care să scrie sau să producă lovituri, să răstoarne şi să mişte obiecte. în general, pentru ca o formă astrală să devină vizibilă asistenţilor este nevoie atât de materie eterică, cât şi de materie dură fizică, luate mediumului. Forma văzută în cazul fantomelor incomplet materializate este o peliculă subţire ca un nor fin, ca un. Draperiile albe în care apar îmbrăcate spiritele morţilor ce se materializează sunt fabricate mai ales din veşmintele mediumului şi asistenţilor. Această draperie pe care şi-o creează spiritul în unele cazuri poate persista ani de zile după dispariţia fantomei, dar cel mai adesea dispare o dată cu aceasta. Atingerea fantomei incomplet materializate provoacă mari suferinţe atât spiritelor ce se materializează cât şi mediumului ce se află în transă. Este de reţinut că niciodată o fantomă complet materializată, nu îmbracă aspectul fizic al omului care trăia înainte de moarte, el păstrează numai glasul acestuia. 

Aşa s-a întâmplat şi cu fantoma complet materializată a lui Iisus, el fiind recunoscut numai după glas şi apoi când şi-a arătat cicatricele lăsate de cuiele cu care a fost răstignit la mâini şi picioare. Puterea spirituală a oamenilor este diferită de la individ la individ, în funcţie de calitatea spiritului cu care a venit la reîncarnare - aceasta se reflectă direct asupra corpului eteric pe care şi-1 formează. în mod normal, numai jumătate din numărul de petale pe care Ie au „discurile" de absorbţie eterică sunt în activitate. Această propofţie de funcţionalitate este absolut necesară pentru specia umană, altfel nu s-ar forma corpul fizic al omului, căci orice plantă şi orice animal îşi au centrele lor de absorbţie eterică, dar nu corespund ca număr de petale. Cu cât un om are în activitate un număr mai mare de petale la nivelul discurilor de absorbţie eterică, cu atât este mai mare puterea lui spirituală, iar când centrul de absorbţie eterică localizat între sprâncene este în totalitate în activitate, omul obţine vederea şj auzul spiritual. Când intră în activitate mai mult de jumătate din numărul centrului de absorbţie eterică localizat la nivelul creştetului capului, atunci se poate realiza desprinderea corpului astral de corpul eteric şi corpul fizic putând călători în spaţiu. Intrarea în activitate a petalelor este în strânsă legătură cu concentraţia gândirii, altfel spus cu ajutorul spiritului prin gândire şi voinţă se pot activa petalele diferitelor centre de absorbţie. Corpul eteric, alături de corpul astral, formează aura corpului uman; această aură este cercetată cu ajutorul electronografiei. 

Aura corpului se modifică în intensitate şi culoare în funcţie de starea de sănătate a diferitelor organe şi, de asemenea, Aura este implicată în atragerea şi respingerea dintre oameni, căci se atrag numai acele corpuri eterice care corespund ca nuanţă a vibraţiilor lor. Corpul eteric este folosit, de asemenea, în procedeele de magie, fie cu caracter benefic, fie malefic, pentru câ, prin structura sa spaţială, este dotat cu memorie, inteligenţă şi voinţă. Prin intermediul gândirii, i se pot da anumite ordine mentale pe care el le pune în funcţiune atunci când vine în contact cu persoana căreia urmează a i se adresa. In acest scop, se folosesc în magia neagră legătura cu care se leagă picioarele mortului, apa în care se spală mortul, florile de pe mormânt, se înfig ace în corpul mortului, care, după ce sunt lăsate un timp, se scot şi se folosesc. De asemenea, se folosesc diferite produse biologice ale oamenilor în viaţă, la cei ce urmează a Ii se aplica procedee magice, cum ar fi: sângele menstrual, părul pubian care se arde şi se foloseşte scrumul, unghiile, sperma etc. sau lenjeria de corp care este impregnată cu fluidul eteric al acestuia. In interiorul corpului, fluidul eteric parcurge trasee bine precizate, pe diferite meridiane, pe care chinezii le cunosc din antichitate şi pe care se bazează tratamentul prin acupunctura, ale cărui puncte pentru înţepare corespund punctelor de minimă rezistenţă electrică a pielii. în interiorul corpului, el se concentrează în special de-a lungul fibrelor nervoase^ în ganglionii nervoşi vegetativi, în măduvă şi encefal. Coipul electric este acela ce transmite corpului astral toate impulsurile ce vin din mediul exterior şi din interiorul organismului, determinând formarea sentimentelor şi a stărilor afective. 

Cu alte cuvinte sentimentele noastre de bucurie, de tristeţe, de râs şi plâns, de frig, de cald, de foame, de durere, de sete, de saţietate, toate sunt direct transmise de corpul eteric. Aceste sentimente alcătuiesc ceea ce se numeşte suflet. Ce se întâmplă cu sufletul nostru după moarte? El urmează acelaşi ciclu evolutiv ca şi corpul eteric. Imediat după moarte, părăseşte corpul fizic o data cu corpul astraJ, sub forma unui abur văzut de cei ce au vedere spirituală, un abur ce se desprinde de mort prin creştetul capului, iar Ia oamenii cu un spirit mai puţin evoluat. Aceste două corpuri, eteric şi astral, ar cântări împreună circa is-20 g., iar desprinderea de coipul fizic în clipa morţii a putut fi surprinsă pe peliculă fotografică. Desprins de corpul fizic, corpul eteric se găseşte unit cu corpul nstral o perioadă de timp. în această perioadă, spiritul mai simte nevoia să-şi satisfacă unele sentimente, de foame, de sete. Aceste nevoi spirituale şi Ie satisface prin percepţia gândurilor ce se transmit de către oamenii rămaşi în urma lui în viaţa pământească. Aici îşi au explicaţia pomenile şi parastasurile ce se fac oamenilor morţi. Dar aceste pomeni trebuie făcute oamenilor care au cunoscut mortul, pentru că numai gândurile acestora ce se adresează mortului sunt recepţionate de spiritul omului mort. în gândire, în gând se află limbajul prin care se comunică între spirite, atât încarnate, prin telepatic, cât şi dczîncamatc ce se află*în spiritul astral. Actele de caritate pe care le facem faţă de cerşetori şi nevoiaşi sunt acte de mărinimie, dar nu au nici un efect asupra spiritului unui mort pentru singurul motiv că aceştia nu-1 cunosc şi nu-1 pot gândi. 

Unirea corpului astral cu corpul eteric este însă vremelnică, după un timp ele se despart, corpul eteric, desprins de corpul astral, dispare, intrând în compoziţia eterului universal, pierzându-şi identitatea, şi o dată cu aceasta dispar şi dorinţele sufleteşti ale spiritului, deci dispare şi sufletul. In lumea pământească, sentimentele noastre sunt determinate de sistemul nervos, care reprezintă o concentraţie a corpului eteric. în lumea spiritelor, sunt recepţionate numai gândurile noastre care se transmit sub formă de imagini. lată, deci, că am ajuns la concluzia că sufletul este muritor, spre deosebire de spirit care este nemuritor. Dacă reîncarnarea spiritului din spaţiul astral se face înainte ca corpul eteric să se desprindă de corpul astral, atunci la reîncarnare spiritul aduce cu el şi un extract din corpul eteric, care va determina nu numai o asemănare a calităţilor spirituale, dar şi o asemănare a viitorului corp fizic, a cărei matrice energetică o formează. După ce am văzut ce este sufletul şi cine îl determină, să vedem de fapi ce este spiritul. Spiritul are o provenienţă divină, el pleacă din centrul de creaţie al divinităţii şi formează Eul nostru, în care se înregistrează toată memoria noastră, atât din viaţa actuală, cât şi din alte Vieţi anterioare, sub formă de imagini. Trimisă Ia reîncarnare, scânteia divină se îmbracă în nişte haine fluidice, ce formează perispiritul acestuia, adică corpul astral, corpul solar, corpul universic şi corpul cosmic. 

Corpul astral este absorbit prin aceleaşi centre de absorbţie ca şi corpul eteric, în special noaptea, când între corpul fizic şi corpul astral nu se interpune fluidul solar. In timpul somnului, corpul astral împreună cu Eul nostru se desprind de corpul fizic şi călătoresc în lumea astrală pentru a se reîmprospăta cu fluid proaspăt astral. Spiritul se manifestă prin ajutorul corpului astral, prin gândire, memorie şi imaginaţie. Corpul astral este cel ce dă vederea şi auzul spiritual, acesta nu are organe cu localizare precisă pentru a percepe auzul şi vederea spirituală, el are o percepţie difuză. Astfel că, atunci când vedem spiritual, o facem cu ochii închişi sau cu orice parte a corpului fizic aşa se explică de ce un om în stare de hipnoză vede să citească cu ochii închişi, vede cu spatele, vede la distanţe foarte mari, datorită faptului că în hipnoză corpul astral s-a exteriorizat în afara corpului fizic şi corpului eteric. Vederea spirituală la distanţe foarte mari se observă şi în telepatie, când corpul astral al celui ce primeşte mesajul se deplasează la locul celui ce transmite mesajul şi vede lucruri pe care acesta nu le poate vedea cu ochiul fizic. Astfel, într-o fracţiune de secundă, gândul poate parcurge distanţe, enorme cum ar fi distanţa de Ia pământ la soare. 

In spirit, în Eul nostru, toate amintirile vieţii se înregistrează sub formă de imagini. în ceea ce priveşte locul unde s-ar găsi el în organism, se pare că acesta se află în substanţa reticulară din trunchiul cerebral. Această formaţiune nervoasă are conexiuni cu toate formaţiunile nervoase din toate structurile ce formează subconştientul nostru, dar şi cu scoarţa cerebrală, ea primeşte peste o sută de milioane de bioinformaţii pe secundă, dar nu conştientizează decât o mică parte, pe care scoarţa cerebrală Ie primeşte şi, prin comenzi specifice, influenţează activitatea noastră. Faptul că reuşeşte să trieze informaţiile pe care le primeşte după importanţa lor înseamnă că această formaţiune reticulară are o mentalitate, o logică, o inteligenţă proprie, ea conştientizează o parte din informaţii, iar la altele răspunde fără a le conştientiza, intervenind în activitatea organelor interne ce sunt inervate de sistemul nervos vegetativ. Acest răspuns se face în special cu ajutorul liipotalamusului, o adevărată centrală telefonică a organismului. Tot la nivelul substanţei reticulare sunt primite mesaje prin telepatie, cu alte cuvinte gândul este recepţionat la acest nivel şi decodificat. 

Decodificarea gândului se face sub formă de imagini, de altfel s-a reuşit să se fotografieze imaginea pe care ne-o propunem în gând, deci o fotografie a gândului. In hipnoză, când corpul astral este desprins de corpul fizic şi eteric, gândurile transmise celui hipnotizat sunt recepţionate tot sub formă de imagini, şi tot de substanţa reticulară, care prin intermediul subconştientului acţionează comenzi conforme cu mesajul mental primit. Subconştientul are un model de funcţionare pentru fiecare imagine-simbol primită chiar dacă în realitate percepţia fizică este eronată; de exemplu: îi sugerăm că îl ardem cu un fier roşu, la locul de contact apare o arsură, deşi locul l-am atins cu un creion oarecare. Spiritul a recepţionat imaginea corpului înroşit, prin gândire si el a reacţionat producând o arsură prin comenzi ce au fost date sistemului nervos vegetativ, prin care se produc modificări celulare specifice arsurii. Gândurile sunt percepute în mod continuu în subconştient' şi numai o parte din ele sunt conştientizate. Mesaje telepatice prin gândire primim în permanenţă, atât de la spiritele încărcate, cât şi de la spiritele oamenilor morţi, aflate ca spirite libere în lumea astrală. Corpul astral este format dintr-un fluid mai puţin dens decât corpul eteric. EI formează fantomele incomplet materializate, atunci când acestea apar sub forma unui abur, dar cu chip de om. 

Aşa a apărut pentru prima dată Iisus, când i s-a arătat Măriei Magdalena şi când îi spunea să nu-1 atingă, căci nu s-a înălţat încă ia Tatăl. Corpul astral intră în alcătuirea aurei corpului împreună cu corpul eteric, de care este separat printr-un strat izolator foarte fin, format din elemente subatomice. La yoghinîi avansaţi, corpul astral se desprinde de corpul fizic şi poate călători în lumea astrală, luând cunoştinţă despre acestea, şi apoi se reîntoarce în corpul fizic. Spiritul parcurge un proces evolutiv de la inferior la superior, cu alte cuvinte im rudiment de spirit al plantei evoluează în altul de animal şi apoi acesta, în cel de om. Spiritul îşi alcătuieşte corpul eteric specific speciei respective, altfel spus şi corpul eteric are o evoluţie de la mai puţin evoluat, la mai evoluat. Corpul eteric la rândul lui formează corpul fizic. l Divinităţii, iar corpuriJe eterice pleacă din a treia sferă, mai periferică, numită Pântecele sau Laboratorul Divinităţii, de aici piecând fluidele specializate în materializarea tuturor mineralelor, plantelor, animalelor şi omului, după gradul lor evolutiv. 

Din punctul de vedere al ştiinţei spirituale, această alcătuire a divinităţii constituie Sfânta Treime. Sfera corpurilor eterice este sfera din care pleacă suflul sau forţa vitală a tot ce există în univers. Spiritele mediumilor de materializare pot materializa diferite materii sub acţiunea gândului lor, ele pot la fel de bine să dematerializeze materia în clementele subatomice din care sunt formate şi să le treacă prin materie pentru a le materializa din nou în altă parte. In anumite împrejurări, bariera atomică ce separă corpul astral de corpul eteric se poate rupe sau fisura, lăsând corpul astral să părăsească parţial sau total corpul fizic. Când îl părăseşte în totalitate, se1 instalează moartea. 

Aşa se întâmplă în şocurile puternice din traumatismele cranio-cerebrale sau în traumatismele psihice puternice, cum ar fi o emoţie la aflarea unei veşti bune sau rele. Această barieră atomică este aceea care face să nu putem comunica conştient cu spiritul nostru şi să aflăm ce se găseşte înregistrat în memoria lui din actuala viaţă, sau din alte vieţi anterioare. în starea de hipnoză, ca şi în somn, corpul astral părăseşte împreună cu Eul nostru corpul fizic şi corpul eteric, dar mai -păstrează o legătură sub forma unui cordon, numit cordonul de argint, care se pare că este localizat la nivelul bulbului rahidian; dacă nu ar persista această legătură, ar înceta imediat viaţa, pentru că circulaţia şi respiraţia îşi au centrele nervoase la nivelul bulbului rahidian. Reţeaua atomică ce separă corpul eteric de corpul astral ne protejează şi de fluxul de amintiri din alte vieţi care ne-ar împiedica activitatea. 

Aceeaşi barieră atomică este răspunzătoare de faptul că în timpul somnului nu ne amintim exact visele noastre. Efecte nocive asupra acestui strat izolator îl au tutunul şi alcoolul. In timpul dezvoltării copilului în viaţa intrauterină, mai fntâi se formează rcteluia energetică a corpului eteric şi aceasta la rândul ei formează corpul fizic. Cele şapte raze de culoare din fluidul solal. In general, spiritele care se materializează sunt atrase de muzică, dar sunt respinse de fumul de ţigară, de alcool şi de came; de asemenea, spiritele inferioare sunt respinse de fumul de tămâie. De cele mai multe ori, aceste materializări sunt văzute numai de oameni cu vedere spirituala, nu de oameni obişnuiţi, deşi ele există şi se pot imortaliza pe pelicule fotografice. înainte de a părăsi definitiv corpul fizic, aşadar înainte de moarte, corpul astral se desprinde parţial de corpul fizic, cu care rămâne în legătură printr-un cordon ombilical în această situaţie, apare o stare de clarviziune, astfel încât muribundul aude şi vede la distanţa ceea ce se petrece într-o altă cameră sau chiar la distanţe mult mai mari. 

După ce părăseşte trupul, corpul astral formează o haină fluidică Eului, spiritului, care imediat după moarte intră într-un somn adânc, care este mâi lung sau mai scurt ca durată, în funcţie de stadiul de evoluţie al spiritului. La început, spiritul este ataşat corpului eteric. Cu cât mai dezvoltate au fost simţurile şi dorinţele pentru plăcerile pământeşti, cu atât mai mult va fi atras spiritul spre pământ, pentru a-şi satisface plăcerile pe care însă nu le mai poate primi prin percepţiile fizice. Trebuie reţinut faptul că numai spiritul omului mort de moarte naturală se scufundă în somn, cei ce se sinucid sau sunt ucişi nu sunt în stare de somn, ei coboară adesea pe pământ, văd şi aud cu corpul lor astral tot ce se întâmpiă. Când spiritul se găseşte în stare de somn, are loc o vizionare a întregii şale vieţi pământeşti în general, spiritele superioare au o perioadă' de somn mai lungă decât spiritele mai puţin evoluate. Această, perioadă este direct proporţională cu timpul pe care îl va petrece spiritul în planul astral după trezirea sa, când el se dezbracă şi de haina ce i-a fost oferită de corpul astral, se trezeşte pe un plan spiritual corespunzător vibraţiei energetice a spiritului respectiv. 

Planul astral nu reprezintă un loc anume, dimensiunile lui nu le constituie spaţiul, ci natura vibraţiilor, legea atracţiei afinităţilor face ca fiecare spirit să fie atras în zona corespunzătoare gradului sau de evoluţie. Această lege este implacabilă şi nu greşeşte niciodată. Spiritele din lumea astrală pot coborî oricând în planurile inferioare, dar niciodată nu pot urcă în planurile superioare.. In aceste planuri spirituale, nu există nici un fel de materie, în afara gândurilor noastre de pe pământ şi gândurilor emise de spiritele din spaţiu care sunt transmise sub formă de imagini. Cu cât spiritele sunt mai puţin evoluate, cu atât mai puţin vor trăi în lumea astrală, de unde sunt trimise conform legii divine a cauzei şi efectului, a karmei, pe pământ, la o nouă reîncarnare, pentru o nouă evoluţie spirituală. Fiecare spirit duce cu sine propriul său iad sau rai creat de el în viaţa pământească. Propria Iui conştiinţă este primul său judecător prin gură o dată cu uiumul aci al respiraţiei. Spiritele din spaţiu pot comunica şi cu spiritele încarnate de pe pământ, în şedinţele de spiritism şi de materializare. Biserica creştină condamnă spiritismul pe considerentul câ asemenea evocări deranjează spiritele aflate în spaţiu, atrăgându-le în plan material şi tulburându-le dezvoltarea. Spiritele din spaţiul astral mai comunică cu oamenii de pe pământ în şedinţele de materializare când ele apar, de data aceasta ca fantome, incomplet sau complet materializate. 

Ori de câte ori se materializează o fantomă, ea spune că reprezintă spiritul unui om mort. Spiritele mai puţin evoluate ocupă zona roşie spaţială, astrală, cea mai apropiată de pământ, acestea sunt spiritele care hoinăresc vizitând locurile crimelor lor precedente, mustrându-le conştiinţa. Ele fac încercări disperate pentru a şterge sau îndepărta greşelile din trecut. Ele acţionează atât în plan astral, cât şi pe pământ, aşa cum sunt lunaticii, aceste spirite sunt considerate legate de pământ. Cele mai puţin evoluate spirite sunt folosite în procedeele de magie neagră, ele se materializează în şedinţele de conjuraţie când li se ordonă să intre în acţiune pentru a produce diverse îmbolnăviri sau chiar moartea altor persoane  în lumea astrală, nu există sex spiritual, spiritele nu sunt de sex feminin sau masculin. Aşa cum a spus de altfel şi Iisus, care, fiind întrebat cu care soţie se va întâlni după moarte spiritul unui bărbat care a avut pe pământ mai multe soţii, El răspuns că în lumea spiritelor nu există sex spiritual, acolo există o singură formă spirituală, aceea a gândurilor, a ideilor şi imaginaţiilor noastre. 

Este adevărat că există, totuşi, o deosebire în raport cu sarcina electrică a lor. Unele sunt electric negative şi la reîncarnare vor fi de sex feminin, iar altele au sarcina electric pozitivă şi se vor reîncarna în sex masculin. în zona mijlocie a atmosferei spirituale, se găsesc spirite mai evoluate, iar în zona cea mai îndepărtată se află spiritele cele mai evoluate. Referitor la cele relatate în Biblie, că în viaţa de dincolo de moarte fiecare spirit îşi are casa lui, aceasta trebuie înţeleasă astfel: fiecare spirit îşi construieşte o casă în gândirea şi imaginaţia sa. Lumea astrală este o lume a gândurilor şi a ideilor care se comportă ca fiinţe vii. Cei ce au vedere spirituală le văd sub forma unor vibraţii strălucitoare. Aceste sferule spirituale îşi au o structură spaţială electronică, fiind înzestrate cu voinţă şi memorie. înmagazinarea memoriei şi posibilitatea de a o descifra este cea care ne confirmă faptul că reîncarnarea este una dintre legile divinităţii. 

Dacă un om este hipnotizat, adică detaşând corpul lui astral de corpul fizic şi corpul eteric, noi putem comunica cu Eul nostru-astfel: dacă ne întreabă cineva ce am făcut în urmă cu douăzeci de ani, într-o anumită zi, nu ne-am aminti nimic, dar în stare de hipnoză ne amintim totul. Regresând persoana hipnotizată în timp, dacă o ducem la stadiul de copil, ca ne va vorbi cu o voce de copil şi ne va povesti ce făcea la acea dată. Dacă o regresăm în viaţa intrauterină, va lua poziţia fetusului, ghemuit, cu genunchii în fiexic, cu capul hiperflectat şi cu pumnii în dreptul ochilor, dar nu va mai vorbi nimic. Regresând-o şi mai înapoi, ne relatează fie că este spirit liber în lumea astrală, ca spirit al unui om mort, din altă viaţă, descrii ndu-ne ceea ce vede în lumea astrală, fie că este reîncarnat într-o altă persoană căreia îi spune numele, locui unde trăieşte, părinţii, evenimentele social-politice din acea viaţă la data respectivă. 

Dacă se întâmplă ca în acea viaţă să fie femeie, vorbeşte cu voce de femeie, dacă este bărbat vorbeşte cu voce de bărbat, Dacă în acea viaţă trăieşte într-o altă ţară decât în cea care trăieşte acum, vorbeşte în limba ţării respective, deşi în actuala viaţă nu cunoaşte această limbă. S-a reuşit să se regreseze în timp, până Ia a noua viaţii. întro perioadă de două mii de ani. Aceasta denotă că amintiri/c vieţilor se înregistrează în Eul nostru, ca în fişe de calculator electronic. Este suficient să scoţi din memorie fişa respectivă %\ să vezi toată viaţa la acel moment. Aceste amintiri nu sunt dispersate, deşi în altă viaţă cunoaştem o anumită limbă, la naştere noi o uităm, rămânând înscrisă numai în memoria Eului nostru stând de vorbă cu sute de bolnavi, care au avut o moarte clinică, a observat că toţi, indiferent de gradul de cultură, de naţionalitate şi de locul unde trăiesc, arată că în această stare trăiesc aceleaşi fenomene. Ei spun că Eul lor, spiritul lor, se află alături de corpul fizic, de cele mai multe ori pe tavanul sălii de operaţie, sau al salonului unde aceştia au intrat în stare de moarte clinică şi de acolo îşi privesc corpul lor lipsit de viaţă. Toţi declară că, odată separat de corpul fizic, spiritul lor străbate un tunel întunecat, la capăluî căruia apare o lumină clară. De asemenea, toţi descriu că în această perioadă îşi retrăiesc toate amintirile vieţii pământeşti. 

Desprinderea corpului astral se face, de asemenea, în timpul somnului, din care cauză somnul a fost comparat cu un frate mai mic al morţii, în timpul somnului, procesele electrice din creier se reduc foarte mult, undele cerebrale înregistrate pe electroencefalogramă, de ia 30/sec. în timpul stării de veghe, se reduc la 2-3 în timpul somnului sau chiar mai puţin. Bătăile inimii, respiraţia, tensiunea arterială şi temperatura corpului scad foarte mult. în timpul călătoriei sale astrale din timpul somnului, corpul astral rămâne legat de corpul fizic şi eteric printr-un cordon fi, care permite spiritului să se reîntoarcă în corp. Aşa se explică şi reînvierea unor bolnavi din moarte clinică făcută de lisus şi descrisă în Biblie ca învieri din morţi. Readucerea acestora la viaţă s-a făcut prin puterea spirituală a lui lisus. 

De remarcat că, în timpul somnului, corpul astral desprins de corpul fizic şi eteric călătoreşte la mari distanţe pe pământ, vizitând diverse locuri. în somnul cu vise, globii oculari, deşi acoperiţi de pleoape, prezintă mişcări foarte repezi în diverse direcţii, corespunzătoare locului pe care îl visează. 

Astfel, dacă visăm o schelă, o înălţime, globii oculari se mişcă în sus, dacă visăm ceva în adâncime, globii oculari se mişcă în jos. Această mişcare a globilor oculari este corelată cu fluidul electromagnetic care se emană în special prin ochi, şi corpul astral este animat tot de un curent electromagnetic. Aceasta ne mai demonstrează că desprinderea corpului astral nu este în totalitate, el mai păstrează o legătură cu corpul eteric şi corpul fizic, care explică mişcarea globilor oculari. Legea divină a cauzei şi efectului face ca orice acţiune făcută cu fapta, gândirea sau imaginaţia să poarte în sine consecinţe bune sau rele. Omul este într-o măsură nebănuită creaţia gândurilor sale, astfel încât, la ce se gândeşte în această viaţă, el va deveni mai târziu. Cu ajutorul gândirii concentrate, mai cu seamă într-un loc lipsit de alte excitaţii externe, omul poate comunica cu Eul său. Acesta deţine deja, în profunzimile sale latente, soluţiile perfecte la toate problemele care ne preocupă. El poate să îndeplinească, direct proporţional cu intensitatea încrederii, orice dorinţă. Gândurile noastre produc în Eul nostru rezultate bune sau rele, în funcţie de natura lor. Trebuie sa gândim o acţiune pe care dorim să o facem, sub forma unor imagini, care însoţesc actul gândirii, spiritul va înmagazina aceste imagini şi va conduce acţiunea conştientă a noastră pentru îndeplinirea exactă a acţiunilor imaginate. Gândindu-ne întotdeauna la bine, binele ne va urma ca o umbră pretutindeni. 

A te lăsa cuprins de frică sau de gândul rău înseamnă a-l atrage prin rezonanţă, datorită punerii la unison cu acesta. Singura putere stăpână pe spiritul nostru este gândul, de aceea trebuie să alegem cu grijă propriile noastre gânduri. Gândul sau ideea este sămânţa care va face să apară, mai devreme sau mai târziu, fructul. După felul cum gândim în prezent, clipă de clipă, spiritul îşi programează şi pregăteşte viitorul, de aceea nu trebuie să căutăm să înţelegem pentru a crede şi să credem pentru a înţelege, căci dacă nu vei crede nu vei simţi şi nici nu vei reuşi să înţelegi. Din întregul potenţial cerebral cu care a fost creat, omul nu foloseşte decât 4%, restul rămâne ncutiiizat, fn stare latentă. Acţionând spiritul prin gândire fermă şi dinamică, se poate creşte extraordinar de mult acest procentaj.

Se produc vindecări miraculoase datorită unei credinţe ferme transmise telepatic sau prin autosugestie. Simptomele caracteristice majorităţii bolilor pot fi provocate rapid prin sugestie hiponotică: letargic, catalepsie, somnambulism, transă. In acţiunea de comunicare cu Eul nostru, trebuie să evitam orice tensiune, orice sforţare artificială, orice crispare sau constrângere mentală. Datorită gândirii puternice, permanent fiinţa noastră vibrează la unison, intrând astfel în rezonanţă cu anumite straturi de manifestări macrocosmice, şi astfel spiritul nostru intră în legătură cu alte spirite existente în lumea astrală, de unde captează diferite forme de energie şi informaţii care determină efecte sincrone în activitatea spiritului. 

Orice idee sau gând acceptat se transformă într-un focar de autosugestie, operând cu starea spiritului. Când există o neconcordanţă între imaginaţie şi voinţă, totdeauna imaginaţia este aceea care câştigă victoria, fie în bine, fie în rău. Când voinţa este puternică, imaginaţia va fi mereu controlată şi nu va putea rezulta conflictul. Aceasta se întâmplă deoarece toată activitatea noastră, spiritul o are în memorie sub formă de imagini. Când regresăm în timp un spirit, omul respectiv ne descrie anumite momente din viaţa actuală şi din alte vieţi anterioare, corespunzătoare perioadei în care îl regresăm sub formă de imagini ale sale, ca şi când cineva din afară l-ar privi şi l-ar descrie. Reamintirea vieţii în moarte clinică se face tot sub formă de imagini. 

Acesta este motivul pentru care o imagine pe care o ' producem cu ajutorul gândurilor are o putere foarte mare asupra spiritului. El are modele de funcţionare şi răspuns la orice imagine pe care o primeşte cu ajutorul gândului. Tot astfel se explică de ce un mesaj mental, transmis prin gândire, este decodificat indiferent în ce limbă este transmis, căci nu cuvintele ca atare sunt înţelese, ci gândurile care formează mesajul şi care se transmit sub formă de imagini, existând un cod spiritual universal atât la plante, cât şi la animale şi om. O plantă reacţionează descărcând biocurenţi atunci când ne imaginăm în gând să-i rupem o crenguţă. Tot astfel un animal-reacţionează corespunzător cu gândul pe care îl transmitem sub formă de imagini, aşa cum am descris în cartea Enigma vieţii si a morţii.

Spiritul dupa moartea fizica :

In timpul somnului, spiritul, desprins de corp şi călătorind în astral, fuzionează cu anumite aspecte ale naturii superioare, intră în contact cu alte spirite pe care Ie consultă în realizarea acţiunii pe care i-am transmis o sub forma de imagini în stare de veghe. El se consultă atât cu spiritele încarnate, cât şi cu cele libere din spaţiu. Aşa se explică cum în somn găsim soluţii la unele probleme pe care în stare de veghe nu le găsim. Tot astfel se explică descoperirea structurii atomului de către Nils Bhor, descoperirea tabloului lui Mendeleev şi alte descoperiri epocale care s-au făcut în timpul somnului. A treia lege a divinităţii privind evoluţia spiritului este legea sulerinţei. Numai prin suferinţă se poate purifica spiritul. 

Energia ce intră în alcătuirea corpului eteric, spre deosebire de energia corpului astral, nu răspunde instantaneu la acţiunea gândului. Referitor la magnetizarea obiectelor, un obiect care a stat în contact cu o persoană absoarbe corpul eteric şi magnetismul acesteia şi va determina persoanei cu care vine în contact sentimentele şi gândurile pe .care le poartă. Aşa se explică acţiunea magiei, când se foloseşte corpul eteric. Alimentele absorb magnetismul persoanelor care le prepară, căci magnetismul se emite în special prin degete şi prin privire. Lenjeria de pat este încărcată cu magnetismul persoanelor care dorm în ea şi influenţează persoanele care vor urma să doarmă în ea, producându-le o stare de linişte sau, din contră, de nelinişte, de insomnie şi vise urâte, conform gândurilor rele ce sunt impregnate în eterul lenjeriei. Fumul de tămâie demagnetizează camerele de influenţa spiritelor inferioare, diavolare, de aici şt expresia populară „fuge ca dracul de tămâie". In ratamentul bolilor, un rol important îl au emanaţiile eterice ale medicilor care tratează bolnavii. Aşa se explică succesul unor medici şi insuccesul altora, deşi cunoştinţele profesionale sunt identice. Energia mentală care intră în structura gândului este aceea care are puterea de a intra în comunicare atât cu corpul eteric, cât şi cu corpul astral, altfel spus „vocabularul" folosit de energia gândului este înţeles de ambele corpuri, astral şi eteric. Şi unul, şi altul pot fi formate şi disociate instantaneu, sub acţiunea voinţei, a gândirii. Acest, vocabular al gândului este înţeles în mod inconştient atât de corpul astral al oamenilor, cât şi de perispiritul animalelor şi plantelor, şi chiar de unele minerale, cum este cristalul de cuarţ. Fiinţa umană cuprinde, de fapt, două entităţi într-una: conştientul, care ne dă raţionamentul, şi subconştientul, care este incapabil de un raţionament sau de o logică. Dacă conştientul nu este dotat cu memorie, subconştientul este chiar sediul memoriei. Toate evenimentele din actuala existenţă, cât şi din existenţele anterioare, sunt înregistrate şi se conservă în subconştient. Aceste amintiri pot fi examinate comunicând cu Eul nostru în stare de hipnoză.

Se poate spune că în Eul nostru există o imensă bibliotecă, în care se depozitează memoria; la intrare este un bibliotecar, acesta esle conştientul, care, deşi nu cunoaşte conţinutul volumelor, are rolul de a lăsa să pătrundă aceste volume. Conştientul poate stimula subconştientul, poate să-i transmită anumite informaţii, pe care acesta le înregistrează în memorie. Fiind lipsit de logică, subconştientul nu poate decide dacă o informaţie este reală sau nu, de aceea, pentru a nu se înregistra informaţii ireale, conştientul nu trebuie să-i trimită impresii sau opinii false în stare de hipnoză, ecranul care separă conştientul de subconştient dispare, căci corpul astral este scos în afara corpului eteric şi corpului fizic, astfel că subconştientul, cel ce îmbracă spiritul, Eul nostru, devine liber şi putem comunica cu el. Energia vitală a corpului poate fi furată, dacă stăm alături de persoane bolnave, de către acestea, de asemenea bătrânii pot fura corpul eteric al cop-iilor. Din această cauză, copiii nu trebuie să doarmă alături de bătrâni. Fluidul vital, corpul eteric este încărcat cu electromagnetism, care îi conferă o bipolaritate. Acest fluid pătrunde în corp prin mâna stângă, care este polul negativ, şi părăseşte corpul prin mâna dreaptă, care este polul pozitiv. Din această cauză, când dorim să transmitem acest fluid folosim întotdeauna mâna dreaptă. Chiar lisus Hristos a transmis din puterea lui spirituală energie apostolilor Săi, prin mâna dreaptă pe care a pus-o pe capul acestora, -Acest procedeu este folosit şi astăzi de episcopi, când se hirotonisesc preoţii. Fachirii din India, prin concentraţia gândirii, pot transmite acest fluid unei seminţe, tăcând ca viitoarea plantă să crească până ia maturitate, în câteva minute. De menţionat că, dintre animale, pisica are cea mai mare cantitate de forţă vitală, din această cauză, în Egiptul antic pisica era considerată un animal sfânt. Procesele psihice nu sunt determinate de conştient. Aceasta se observă cel mai bine în timpul somnului cu vise şi în stare de hipnoză,, când conştientul este suprimat şi, cu toate acestea, cel hipnotizat are trăiri sufleteşti, corelate de sugestia mentală care i se transmite prin concentraţia gândirii.

Freud a încercat să explice enigma vieţii prin cele două instincte fundamentale ale biosferei: Eros şi Thanatos, adică instinctul sexual şi instinctul morţii. Amintirile vieţii psihice, Freud le consideră a fi refulate în subconştient, care ar fi alcătuit din tendinţe sexuale refulate. După concepţia lui, elementele structurale ale psihicului ar fi Eul, sineîe şi supraeuî, dintre ele şinele ar fi sediul tendinţelor instinctuale şi ale refulatului. Iubirea şi frica reprezintă principalele pârghii prin care se constituie comandamentul asupra Eului, Freud descrie spiritul conştient şi cel inconştient. Arhetipurile, matricele de funcţionare ale subconştientului sunt germenii spirituali inconştienţi. Conform concepţiei lui, procesele psihice sunt reglate în mod automat de principiul plăcerii. Activitatea organismului se desfăşoară într-o tensiune continuă ca să ocolească neplăcerile şi să procure plăcerile. Senzaţia de plăcere corespunde unei descreşteri, iar senzaţia de neplăcere unei creşteri de energii ce se manifestă în viaţa psihică. Orice mişcare psiho-fizică care trece pragul conştiinţei este însoţită de plăcere în măsura în care tinde spre stabilitate şi de neplăcere atunci când se îndepărtează de această stabilitate, între ele existând o zonă de indiferenţă senzarială. Principiul plăcerii domină viaţa psihică, dar nu în totalitate, dacă principiul plăcerii orientează activitatea primă a psihicului pentru supravieţuirea organismului, în raport cu condiţiile nîediului extern, uneori este periculos, locul său fiind luat de principiul realităţii, care, deşi în fond urmăreşte tot obţinerea plăcerii, impune o amânare a acesteia, acceptă chiar o neplăcere pasageră, ca o etapă intermediară în obţinerea plăcerii. Numai instinctul sexual continuă să urmărească obţinerea principiului plăcerii şi în acest caz el învinge principiul realităţii, ceea ce este în dauna întregului organism. Cu alte cuvinte, substituirea principiului plăcerii cu cel al realităţii este ceea care duce la senzaţia de neplăcere. Neplăcerea apare şi când Eul, în cazul evoluţiei sale, trece la forme superioare de organizare.

Teama desemnează o anumită stare caracterizată prin aşteptarea pericolului necunoscut. Frica presupune un element determinat, iar spaima, o stare proprie cuiva, apărând într-o situaţie primejdioasă pentru care nu a fost deloc pregătit, caracteristica ei fiind momentul surprizei. Toate aceste trei stări ţin de spirit, de Eul nostru, care are înscrise în memoria unor situaţii asemănătoare din alte vieţi anterioare. Aceste amintiri di» alte trăiri pământeşti, în alte vieţi anterioare, explică apaiiţia unor nevroze sau fobii, care altfel nu ar avea nici o explicaţie - aşa se explică frica de apă, de înălţime, de foc, claustrofobia şi altele. 

Omul, semănând gândul, culege acţiunea, semănând acţiunea, culege un obiect, semănând un obiect, culege un caracter, semănând un caracter, culege un destin, acestea sunt cuvintele lui Swani Schivananda. Cu alte cuvinte, omul prin educaţia gândirii îşi poate controla activitatea. Gândul, ca formă de manifestare a spiritului, are o viteză de propagare care întrece viteza luminii, deplasarea sa poate penetra orice fel de materie întâlnită în cale, gândul poate ajunge la extremitatea universului în aceeaşi clipă în care a fost emis. Esenţa gândului este mai fină decât a eterului universal, el propagându-se sub formă de unde care umplu tot universul, determinând un mediu specific lui, care impulsionează şi hrăneşte structurile psihice umane. Din oceanul gândurilor, omul poate accepta sau respinge anumite gânduri. Gândurile nu dispar niciodată, ele sunt eterne, dar ele nu sunt lipsite de viaţă, ele se comportă ca nişte fiinţe vii, astfel că ele reprezintă cea mai vie şi sublimă forţă a universului existenţial. Gândurile rele pot influenţa telepatic acţiunea oamenilor, apropierea dintre oameni se face când vibraţia gândurilor lor este la unison. Yoghinii îşi pot vedea propriile lor gânduri, precizându-le forma, culoarea, mărimea, forţa sau masa lor. Vedere

In procesul gândirii, rolul cel mai important îl are imaginaţia. Numai imaginaţia face ca omul să vadă în mintea sa sentimentele la care gândeşte. Noţiunile de duşman sau prieten, de plăcere, de rău, de bun, de viciu sau virtuos se realizează numai cu ajutorul imaginaţiei. Acestea sunt reprezentări ale spiritului nostru, dar nu se pot realiza fără participarea sufletului nostru, legat de exteroceptori, interocepţori şi proprioceptorii organismului fizic, care se transmit prin energia care formează corpul nostru eteric. Omul poate, prin educaţia gândului, să intervină în desfăşurarea acţiunilor sale. Gândurile bune şi frumoase modelează şi înfrumuseţează chipul nostru. Natura gândurilor Iasă o amprentă pe faţa oamenilor corespunzător felului lor de gândire: gelozia, ura, răzbunarea. Gândurile negre dizamionizează trăsăturile chipurilor oamenilor. Aerul feţei este transparenţa aurei energetice, de aceea se poate spune că: „faţa este oglinda sufletului nostru". Figura omului care gândeşte rău devine dură, antipatică. Ochii sunt organele de simţ care transmit semnalele gândirii, fie că este vorba de stări de nelinişte, de tristeţe, de ură, de armonie interioară sau de depresiune sufletească. Stările de seninătate ale gândirii şi ale sufletului vor destinde muşchii faciali, vor catifela pielea feţei şi vor limpezi ochii. Gândul de frică are un efect nociv asupra fiinţei umane, distrugându-i organismul. Frica reduce diametrul vaselor de sânge ca urmare a unei descărcări exagerate de noradrenalinâ în sânge, ducând la o reducere a fluxului sangvin cerebral şi a altor organe, inimă, ficat, măduvă, organe sexuale, piele. Astfel, pot apărea multe boli organice cum sunt: cardiopatii ischiemice, boli hepatice, anemii pernicioase, impotenţă şi frigiditate sexuală sau diferite boli de piele cum ar fi: prurigo, psoriazis şi altele. 

Gândul râu constituie cauza generală a apariţiei nevrozelor şi psihozelor; gândul rău nu poate fi îndepărtat decât printr-o reeducare a gândirii noastre şi pentru aceasta se recomanda optimismul, râsul, veselia. Stăpânirea stării de furie se face prin promovarea stării de iubire, toleranţă şi altruism. Educaţia gândurilor trebuie să înceapă cu frânarea anumitor dorinţe trupeşti, cum sunt supraalimentaţia, cu excesele sexuale, dorinţa de preamărire, luxul, lenea şi desfrâul. Oamenii asemănători în gândire se atrag prin telepatie. Se cunoaşte zicala: Spune-mi cu cine te întâlneşti, ca să-ţi spun cine eşti. Oamenii îşi grăbesc îmbătrânirea cugetând gânduri rele; se creează astfel ridarea, uscarea şi subţierea pielii, uzura vaselor de sânge, căderea părului, frigiditate, impotenţă, ciroză. Tună felul cum gândim, transmitem subconştientului nostru in un simbol privind activitatea organismului nostru. Se poate spune că aşa cum îţi sunt gândurile, aşa îţi va fi şi viaţa, in general, nici o pătrime din gândurile noastre nu sunt de provenienţă proprie, ele fiind captate din atmosferă, căci eterul omniprezent înmagazinează orice gând al oricărei persoane, gândurile fiind nemuritoare. Explicaţia marilor succese sau a marilor drame rezultă în calitatea celor cu gânduri negative de a atrage gândurile negative din eter şi a celor cu gânduri bune de a atrage gândurile de armonie şi reali zare, căci mentalurile au caracterul unor magneţi care atrag din eter tocmai acele gânduri pe care le fabrică omul cu predilecţie. Gândul, de regulă, este o fiinţă vie care pribegeşte prin spaţiu până când întâlneşte un mental care îl captează. Gândul construieşte mediul în care trăieşte, căci eşti precum îţi este gândirea. Sănătatea ta este reflectarea gândurilor tale, iar curăţenia morală este cea mai eficientă metodă de întărire a gândului. Cu cât gândirea este mai concentrată pe o problemă, cu atât forţa ei creşte. Dorinţele sexuale exagerate şi excesele sexuale diminuează energia vieţii, perturbând armonia gândirii. Nu în zadar funcţia sexuală a putut fi comparată cu o mlaştină în care te poţi îneca, Voinţa este factorul divin care mobilizează puterile gândului: memoria, percepţia, judecata, sinteza, analiza etc. Semnalele care atestă o creştere a voinţei sunt: o privire intensă, magnetică, curaj, o voce puternică, o aură plăcută, un echilibru nervos şi optimismul. 

Subconştientului trebuie să-i dai ordine (gânduri, imagini, trăiri orientate dinamic, aspiraţii) clare şi ferme, el controlează, intermediază şi conduce majoritatea experienţelor vieţii noastre, Atâî acţiunile pe care le-am comis cât şi gândurile pe care le-am avut în trecut ne urmează ca o umbră, producând rezultate bune sau rele, în funcţie'de natura lor. Legea fundamentală a vieţii care permite înflorirea ei este legea încrederii depline în sine. Singura încredere fermă în sine generează forţa şi bucuria, trebuie sâ eliminăm din gândire orice frică, fiindcă o fiinţă temătoare este o fiinţă slabă, iar o fiinţă slabă este un pericol nu numai pentru ea însăşi, ci pentru întreaga ambianţă în care trăieşte, căci o va polua prin telepatie cu energiile sale psihice. Subconştientul nostru este un executant credincios care ne este subordonat şi nu discută cu noi în contradictoriu. El acceptă necondiţionat tot ceea ce mentalul nostru conştient gândeşte şi crede cu convingere sau îşi imaginează. Mentalul nostru conştient este paznicul căii de acces spre subconştient, în mod normal, prima lui funcţie ar trebui să fie aceea de a ocroti subconştientul, astfel încât în el să nu ajungă să se imprime idei false, convingeri perverse sau gânduri negative. Caută cât mai des să gândeşti de la înălţime din punct de vedere al adevărurilor eterne, universal valabile, în lumina legilor fundamentale ale vieţii, şi nu situându-le la nivelul inferior, îmbâcsit de prejudecăţi, superstiţii, frică şi ignoranţă. De asemenea, indolenţa este o infirmitate şi trebuie îndepărtată printr-un efort viguros. Subconştientul controlează toate funcţiile vitale ale corpului, el cunoaşte deja răspunsurile şi soluţiile la toate problemele existente, dar nu te va ajuta eficient decât dacă va fi solicitat în acest sens. EI este un servitor atotputernic care nu poate avea iniţiative atât timp cât mentalul lui nu-i dă dispoziţie să acţioneze în acest sens.

Indiferent dacă obiectul, starea sau modelul proiectat de tine mental există sau nu în manifestare, datorită gândirii laie ferme şi cât mai clare, subconştientul va căuta să-1 realizeze dându-i expresie după planul mental pe care l-ai cristalizat. Acesta este idealul, iar concretizarea sa conformă cu gândirea şi credinţa aparţine numai subconştientului. Dacă modelul există deja în manifestare, subconştientul, direct proporţional cu puterea comenzii mentale, va atrage către tine magnetic ceea ce vrei sau eventual te va ghida în mod telepatic către ceea ce doreşti să afli. Un mental puternic energizant şi intens focalizat prin concentrare poate provoca cu uşurinţă prin rezonanţe sau manifestări în subconştientul altei fiinţe umane, aşa cum se întâmplă în hipnoze. Dorinţa ta este solicitarea sau rugămintea adresată subconştientului, lmagineazâ-ţi anticipat cât mai bine îndeplinirea acestei dorinţe, sesizează-i din plin realitatea şi după un oarecare interval de timp vei putea resimţi bucuria rugăminţii îndeplinite. Cel mai propice moment natural pentru a impregna şi dinamiza subconştientul prin intermediul unei idei sau al unei imagini clare este starea ce se instalează în faza trecerii de la veghe la somn. Motivul- constă în faptul că în acele clipe legâtura cu sfera subconştientului se poate realiza spontan în mod optim. In fazele profunde ale somnului, subconştientul fuzionează cu anumite aspecte ale mUurîi superioare. Fii întotdeauna binevoitor, plin de compasiune, dacă este cazul, dar refuză în mod ferm să cedezi în faţa răului, căci altfel acceptarea ta îţi va marca prin persuasiune insidioasă subconştientul care va fi corupt încetul cu încetul, reflectând precis compromisurile pe care le-ai făcut cândva. Trăirile talc interioare ce implică gândurile, stările şi sentimentele sunt într-o foarte marc măsură cauza reacţiilor celorlalţi faţă de tine. Datorită reacţiilor pe care în mod spontan, prin ^exonanţă, le produci în subconştientul lor, care interferează cu al tău telepatic, putem explica cheia simpatiilor sau antipatiilor fulgerătoare care ţin de afinităţile sau dizarmoniile ce apar între două sau mai multe subconştienturi. Un cocoşat, un orb si în general un infirm inspiră rniiă, ai milă de orbi mentali sau infimii spirituali. La un nivel superior de a înţelege totul înseamnă a ieri a totul, iartă-i deci şi tu pentru că acum nu ştiu ce fac, dar mai târziu vor fi obligaţi să-şi dea seama datorită consecinţelor. 

Cunoaşterea este puterea, a şti înseamnă a prevedea, iar a prevedea înseamnă a putea! Atribuţiunile spiritului sunt procesele de cunoaştere care includ memoria, gândirea, imaginaţia şi atenţia, iar în tulburările acesteia, iluziile şi halucinaţiile. Atenţia are rolul de autoreglare a activităţii psihice, ea are rol în procesul formării imaginilor obiective şi fenomenelor reale. Ea este funcţia psihică care realizează orientarea şi concentrarea electivă a activităţii psihice asupra unui grup limitat de obiecte, fenomene şi acţiuni diferite. Memoria este procesul psihic af orientării retrospective realizat prin întipârire. păstrare şi evocare. Ea dovedeşte experienţa anterioară şi constituie rezervorul gândirii şi imaginaţiei. Memoria realizează legătura între ceea ce a fost perceput, gândit şi trăit, asigură continuitatea şi consecvenţa conştiinţei. Se cunoaşte faptul că memoria este înregistrată la nivelul subconştientului unde îşi are sediul Eul nostru, îmbrăcat în corpul astral. Memoria este înregistrată în subconştient pe etape, conform timpului când imaginile s-au realizat. Acest fapt se constată cel mai pregnant în regrcsia în timp a celor ce sunt hipnotizaţi. Când subiectul examinat îşi aminteşte perfect toate trăirile din viaţa actuală sau din alte vieţi actuale, sub formă de imagini ale acesteia ca şi când el ar fi privit din exterior. Memoria spiritului, deşi este conştientizată pe moment, se pierde cu timpul din conştient, dar rămâne înregistrată în subconştient. Amintirea altor vieţi anterioare se face numai sub stare de hipnoză sau foarte rar se întâlneşte la unii copii, la care constatăm o amintire naturală a acestor vieţi. Este foarte important de remarcat că, dacă în alte vieţi, subiectul a trăit într-o altă ţară cu o limbă diferită din cea din viaţa actuală, în regresiile în timp el îşi are în memoria Eului său acea limba, deşi în viaţa actuală nu o cunoaşte. Spiiitu) rămas singur după moarte îşi trăieşte viaţa de spirit liber, până când condiţiile de pe pământ îi oferă o nouă posibilitate pentru reîncarnare. în această perioadă, când spiritul este liber, el îşi păstrează starea de conştiinţă a lui având în memorie toate amintirile vieţii anterioare. Această stare de spirit liber îi oferă însă nişte călirăţi suplimentare, pentru el dispărând noţiunea de timp, ca trecut, prezent şi viitor. Aceasta explică visele de premoniţie, când corpul astral desprins de corp în timpul somnului este influenţat telepatic de spiritele din spaţiu asupra evenimentelor viitoare. . Acelaşi fenomen explică şi comunicările pe care le fac spiritele în şedinţele de spiritism asupra unor evenimente ce urmează a se petrece. O altă deosebire între spirit şi suflet este aceea că spiritul, prin gândirea mediumilor de materializare, poate materializa fantomele unor oameni decedaţi. Acest fenomen este ce! mai hotărâtor pentru a face pe oameni să înţeleagă puterea spirituală a divinităţii. Cu siguranţă că, dacă fenomenul de materializare a unor fantome s-ar desfăşura în faţa unei asistenţe numeroase, faptul ar deveni convingător în concepţia oamenilor despre spirit si despre viaţă, dar ea se desfăşoară într-un cerc restrâns de oameni. Atunci când lisus a făcut această materializare din spirit, de aşa manieră că a fost văzut de o mulţime de oameni, acest fenomen a determinai apariţia creştinismului, convingere care nu a putut fi înlăturată de nici un fel de prigoana împotriva creştinilor. Spiritul, prin corpul astral, este acela ce posedă arizul şi văzul si, de asemenea, explică fenomenele zise paranormale de telechinezie, telepatie, clarviziune, radiestezie, levitaţie şi altele. 

In timpul visului, imaginaţia noastră este pasivă şi este determinată de legăturile pe care corpul astral, desprins de corp şi călătorind în spaţiu, le face în mod telepatic cu alte corpuri astrale aflate ca şi el în lumea astrală, fie întrupate, deci ale unor oameni care trăiesc, fie ale unor oameni decedaţi. 

Deci gândul vostru se poate transforma în fapte de câtre cineva asupra căruia el a putut acţiona. Prin modalităţile de gândire se fac loc unor forme de gânduri asemănătoare, de aceea forţa gândirii nu trebuie irosită, ea trebuie concentrată spre apărare, căci, o dată pornită în aer, ea acţionează ca o suliţă (Abd-ru-sin). Gândirea trebuie să caute adevărul, căci acesta rămâne mereu acelaşi.

Gândul fiind spiritual, consecinţele de felul cum gândim se întorc în plan spiritual, în viaţa actuală pământească, în plan spiritual în lumea astrală după moarte sau în următoarele reîncarnări. Gândurile, nefiind materiale, nu se distrug o dată cu distrugerea corpului după moarte, ele nu se pierd, acţionează mai devreme sau mai târziu, aşa cum am spus, pe pământ în actuala viaţă sau în astral, unde are loc focul purificator prin retrăirea gândurilor rele de pe pământ, şi se vor răsfrânge conform legii karmei şi în alte vieţi pământeşti viitoare. Corpul fizic nu reprezintă fiinţa omenească, nu este întregul tău Eu, ci un instrument pe care tu ţi l-ai ales sau pe care a trebuit să-l iei în funcţie de legile existente ale vieţii spirituale, în scurta existenţă a vieţii pământeşti, căci aceasta este o scurtă şcoală necesară pentru evoluţia spiritului.

Singurul scop al vieţii este dezvoltarea spiritului, el trebuie să înveţe din ce în ce mai bine legile divinităţii. Acest deziderat al existenţei noastre nu este cunoscut de oameni. Ei consideră că viaţa lor trebuie să fie însoţită numai de plăceri. 

Dar toate spiritele sunt pe aceeaşi treaptă de dezvoltare ca să se bucure de aceeaşi dragoste divină? Această dragoste divină ar fi egală pentru toţi dacă am avea o singură viaţă, dar, cum existenţa noastră pământească este doar un scurt episod din existenţa spiritului, noi am avut numeroase alte vieţi pământeşti în care neam comportat inegal în respectarea legilor divine, de acea unii se bucură de mai multă dragoste divină, iar alţii de mai puţină, iar aceştia din urmă numai prin suferinţă se pot ridica pe trepte superioare de evoluţie spirituală. Iată de ce se poate spune că suferinţa este un dar al iubirii lui Dumnezeu. Reîncarnarea este o necesitate în procesul de dezvoltare al spiritului care serveşte la continuarea instruirii spiritului, şi aceasta explică inegalitatea dintre oameni, care apare chiar o dată cu naştere noastră. In existenţa pământească, trebuie să avem o viaţă morală normală, căci tot ceea ce facem rău în această viaţă ne va urmări cu siguranţă, aducându-nc suferinţe în alte episoade pământeşti ce vor urma.

Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face" sau „Cine sapă groapa altuia cade singur în ca". Aceasta înseamnă că tot ceea ce facem rău altuia se întoarce ca un bumerang împotriva noastră. Dragostea şi dreptatea lui Dumnezeu se sprijină pe una dintre cele trei legi de bază ale creaţiei, şi anume legea acţiunii reciproce. Noi suntem cei de Ia care a pornit cândva în această viaţă sau într-o viaţă trecută - ceea ce se întoarce acum la noi. Nu Dumnezeu decide asupra celor ce se vor abate asupra noastră, ci noi înşine suntem răspunzători, ceea ce, mai devreme sau mai târziu, în această viaţă sau în cele următoare ne va lovi în virtutea legii creaţiei a acţiunii reciproce. Bine nu este în general ceea ce subiectiv consideram ca atare, bine poate fi întotdeauna numai ce obiectiv este în conformitate cu legile creaţiei. Greşelile săvârşite în timpul vieţii prin faptele şi gândurile noastre nu pot fi şterse de altcineva, ci numai de noi înşine, numai spiritul este acela ce posedă codul potrivit pentru ştergerea înregistrărilor din vibraţiile lui, şi aceasta se poate face numai prin suferinţă.

Aceasta înseamnă ca suferinţa nu mai este dureroasă pentru cel în cauză, ci devine un izvor de putere interioară. De aceea se poate afirma că dragostea lui Dumnezeu produce doar ceea ce îi foloseşte spiritului uman, Dumnezeu nu pedepseşte, ci ne asigură mai degrabă legile sale, împlinirea dorinţelor noastre. Trebuie să devenim conştienţi de răspunderea noastră faţă de creaţie şi prin aceasta faţă de noi înşine, dar nu toate spiritele umane au puterea aceasta de înţelegere. însuşi Iisus la cina cea de taină a spus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta" (loan 16:12).

Lumea spirituală se afla mai sus de lumea astrală, ea este partea cea mai de sus şi cea mai uşoară a creaţiei. Spiritul nu are legătură cu intelectul, ci proprietatea pe care o numim „fire", deci un om spiritual este cel ce are o fire profundă, dar nu neapărat plin de inteligenţă. Creierul este doar un instrument ce leagă spiritul de corpul fizic, dându-i posibilitatea de a se orienta, a percepe şi a se manifesta în lumea materiei dense. Spiritul nostru este Eul nostru, el are învelişuri mai uşoare, mai fine şi aceasta este perispiritul. Pcrispiritul se identifică cu noţiunea de suflet, dar pe care foarte puţini oameni îl înţeleg.

Corpul astral este invizibil pentru ochii noştri, dar prin corpul astral spiritul mortului vede rudele sale plângând, însă nu poate comunica cu ele, căci el trăieşte în altă dimensiune a spaţiului. EI îşi vede înmormântarea şi aude chiar gândurile oamenilor ce urmează cortegiul funerar, pentru că în gândire este limbajul prin care comunică spiritele. Numai după ce spiritul ajunge în astral, despărţit complet şi definitiv de corpul fizic, după moarte, retrăind viaţa pământească în imagini, trăgând concluziile din ca, dă dovada clară a responsabilităţii sale.

Pe pământ, spiritele noastre, deşi diferite ca evoluţie, pot vieţui în acelaşi plan, ceea ce nu se întâmplă după moarte în lumea astrală, când fiecare spirit este atras în planul sau subplanul corespunzător vibraţiei radiaţiei sale. Există trei zone spirituale în lumea astrală a fiecărei planete. Zona cea mai joasă ca evoluţie spirituală se află cel mai aproape de planetă - zona roşie, urmează apoi zona mijlocie sau zona albastră şi după aceea zona albă cu spiritele mai evoluate. Când un spirit alb a evoluat pe toate planetele spirituale, va deveni spirit angelic planetar. Sunt douăsprezece grade de sisteme solare şi deci douăsprezece categorii de planete spirituale. In afară de universul. nostru, mai există alte trei universuri. Toate universurile sunt pline de o materie eterică în care se găsesc stelele şi planetele. Acest fluid constituie hrana tuturor stelelor cereşti, cu alte cuvinte toate corpurile cereşti înoată într-un ocean de materie fluidică. înjurat fiecărui soare sau planetă, acest fluid este mai dens, datorită magnetismului pe care îl posedă toate corpurile cereşti. Tot ce există pe pământ are nevoie de acest fluid Gtcric universic. Toate mineralele, plantele, animalele şi oamenii au în corpul lor acest fluid eteric, care se comportă ca un fluid nutritiv. Numai spiritele din spaţiu nu mai au nevoie de acest corp eteric, pentru că ele nu-l mai au în componenţa lor. Acest eter universic este format din trei feluri de particule vii. Repartiţia acestor trei categorii de fiinţe vii, de particule eterice este inegală. Cele mai numeroase sunt cele de voinţă, apoi cele cu memorie şi în al treilea rând cele care sunt înzestrate cu inteligenţă. Proporţia ar fi 90% cu voinţa, 9% cu memoria şi 1% cu inteligenţa. Prin puterea voinţei, divinitatea creează şi conduce lumile, prin puterea memoriei trecutului, împiedică preschimbarea cu uşurinţă a formelor, iar prin puterea inteligenţei, transformă operele Lui prin slujitorii Lui în forme şi stări superioare. în jurul sorilor, ele se întrunesc câte trei la un loc, unul de voinţă, al doilea de memorie şi al treilea de inteligenţă, formând un corpuşor unitar, sferic, ce se afla într-o continuă mişcare, fiind deci o vietate. Particulele de' memorie înregistrează tot ce se gândeşte şi se vorbeşte pe fiecare glob, de fiecare vietate. Ele constituie o arhiva uriaşă în care se înmagazinează toate evenimentele petrecute pe pământ şi toate câte se vor petrece în viitor. 

Ocupatia spiritelor in spatiu :

Până la patruzeci şi două de zile, spiritul nu se desprinde definitiv de lumea fizică pământească. Cu vederea spirituală, spiritul îşi priveşte toată ceremonia legată de înmormântarea corpului său, îşi vede înmormântarea propriului său corp fizic. După patruzeci şi doua de zile, spiritul se înalţă în lumea astrală şi se desprinde de corpul eteric, situându-sc în plan spiritual corespunzător gradului său evolutiv. Reamintesc că spiritele se situează pe un număr de douăsprezece planuri după cum urmează: zona roşie, cea mai joasă, cu trei subplanuri, zona albastră situată la mijloc, cu trei subplanuri, şi către periferia atmosferei terestre zona albă, de asemenea, cu trei subplanuri. Dincolo de zona albă, se găseşte zona angelică, cu trei subplanuri. Conducerea fiecăreia din aceste douăsprezece zone spirituale este făcută din câte trei spirite angelice, cu alte cuvinte în lumea spiritelor ar exista doisprezece domni. Aceasta ar fi şi explicaţia de ce Iisus şi-a ales doisprezce apostoli ca reprezentanţi ale celor douăsprezece subplanuri. Toate spiritele din spaţiu evoluează spre purificare. Atunci când după numeroase reîncarnări unele spirite rămân neevoluate, ele sunt distruse în spaţiu din ordine superioare prin electrocutare. Fiecare spirit în spaţiu are o activitate internă şi o activitate externă. Activitatea externă se exercită asupra mediului său ambiant, iar cea internă se referă chiar la activitatea corpului său. Trăind pe o planetă, corpul lui astral se epuizează încetul cu încet. ~ Pentru a-1 menţine, spiritul face voluntar nişte mişcări de dilatare şi de contractare prin care absoarbe fluidul planetar din atmosfera fluidică a plantei. Acest act este analog hrânirii corpului fizic cu alimente. După ce spiritul s-a încărcat, urmează descărcarea, numai că, spre deosebire de încărcare care se face automat, descărcarea se face în mod voluntar. Spiritul ca o particulă foarte mică are o acţiune de gândire, el este deci o fabrică de idei. Prin gândire el emite o forţă care se exercită asupra corpului său planetar, astfel o particulă fluidică se desprinde de corpul planetar şi se propagă în spaţiu sub formă de unde, gânduri. Spiritul se descarcă dec' "iniţând gânduri. Spiritele solare vor gândi cu fluidul corpului solar, căci ele nu mai au haina fluidică, planetară. Prin urmare, gândirea este identică, dar materialul învelitor al formei lor este diferit, ca şi valoarea undei vibratoare. In sfera centrală, spiritele folosesc pentru gândire fluidul divin, pentru că acolo ele sunt învelite numai de fluidul divin. Se poate spune că spiritele, în spaţiu, sunt împărţite în gânditori, executori şi muncitori, corespunzător celor trei zone spirituale. Spiritele din planul inferior constituie materialul spiritual de studiu al îngerilor. Hotărârile .spirituale pentru evoluţia pământului o au numai spiritele angelice, care ar fi comparate cu miniştrii cerului, zona albă ar fi Comparată cu un parlament ceresc. Destinul pentru viitoarea viaţă pământească, când sunt trimise la reîncarnare, se face de spiritele superioare din spaţiu, destinul o dată fixat trebuie eu orice preţ executat. 

Sunt şi cazuri când destinul poate fi modificat, aceasta se întâmplă prin acţiunea magiei negre, ' care poate întrerupe firul destinului cuiva. Intre zonele roşie, albastră şi albă din lumea astrală există zone intermediare, nelocuite de spirite.-Grosimea acestor trei zone este diferită, astfel zona roşie este de nouă ori mai subţire decât zona. albastră, iar zona albastră de nouă ori mai subţire decât cea albă. Intre zona albă şi zona angelică există altă zonă intennediară de grosimea a cinci mii de kilometri, nelocuită de spirite, iar zona angelică are o grosime până dincolo de lună, pe o distanţă egală cu aceea dintre pământ şi lună. Există patru universuri spirituale, astfel dispuse în spaţiu, încât privite de sus sunt aşezate în forma semnului crucii.

După moarte, spiritul, părăsind corpul carnal care putrezeşte, este atras conform legii divine a atracţiei afinităţilor pe planul spiritual corespunzător lui, unde îşi petrece viaţa de spirit spaţial. Văzduhurile sunt pline de spirite spaţiale care sunt în continuă activitate, având fiecare o anumita specialitate. Acolo se gândeşte, se studiază şi se perfecţionează o ocupaţie care apoi, prin reîncarnare, va fi pusă în aplicare în viaţa pământească. Unul dintre studiile spiritului în spaţiu este acela al mediului în care trăieşte, adică eterul în care se mişcă, în care se hrăneşte şi cu care construieşte cu ajutorul gândurilor ceea ce îi permit cunoştinţele lui. Altfel spus, el se ocupă cu cunoaşterea fenomenelor fizice şi chimice ale mediului eteric. Dar nu toate spiritele au această activitate, ci numai cele mai evoîuate, rezultatele activităţii lor sunt apoi comunicate şi altor spirite. Alte spirite studiază corpul spiritului şi bolile lui, căci spiritul arc un corp eteric. Ele fac studii asupra corelaţiei corpului eteric cu cel carnal. Când au reuşit să asimileze cunoştinţele noi, sunt trimise la reîncarnare pentru a le pune in practică. în lumea spaţiilor se exercită toate preocupările pământeşti, tot ce există pe pământ a fost mai întâi realizat fluidic şi astral. Anumite spirite se perfecţionează în destruparea spiritului în momentul moi ţii, altele în încarnarea lui în timpul naşterilor fizice. Ele studiază legătura dintre corpul eteric şi fluidele ce alcătuiesc perispiritul, cel ce îmbracă Eul nostru. Aceştia sunt medicii cereşti sau destrupătorii, ei sunt aceia care taie toate firicelele eterice care făceau să trăiască fiecare celulă organică. Această operaţiune a destrupării se desfăşoară treptat, încetul cu încetul, înainte de ultima suflare a omului când moare. Pe măsură ce aceste fluide eterice se desprind, corpul fizic slăbeşte şi forţa fizică se epuizează. Chiar după ce ochii devin sticloşi şi corpul se răceşte, procesul morţii se continuă şi după ce spiritul părăseşte corpul fizic. Aşa se expiică creşterea unghiilor, căderea părului şi mişcările miceliene ale protoplasmei. Aceste celule se hrănesc eteric cu electronii şi protonii pe care îi dă corpul eteric, căci şi alimentele în timpul vieţii în ultimă instanţă aduc tot un aport de electroni şi protoni - solidele, lichidele sau gazele nu sunt decât eter condensat. O altă categorie de medici spaţiali sunt cei întrupători. Când un spirit din spaţiu este trimis la reîncarnare, el cade într-o stare de somnolenţă. Această somnolenţă este determinată de spirite mai evoluate, pe care însă spiritul ce trebuie să se încarneze nu le vede. Ele sunt o vibraţie eterică mai fină, superioară. Spiritul inferior nu vede niciodată pe cel superior, astfel spiritul superior îl magnetizează adormindu-i pentru o perioadă de timp, pentru a-i suprima parţial conştiinţa şi voinţa sa. Pentru formarea corpului eteric şi a ceiui fizic, spiritul ce se va reîncarna este însoţit de unul sau mai multe spirite întrupătoare, Aceasta se datoreşte legii divine a karmei. Cum altfel ar accepta un spirit ce vine la o nouă viaţă să-şi creeze un creier idiot, un corp cocoşat sau cu alte tare organice necesare în viitoarea sa viaţă, pentru ca prin suferinţa ce i se cuvine conform faptelor sale din alte vieţi să poată evolua pe un plan mai evoluat spiritual. în primele patruzeci de zile după moarte, spiritul vede cu vederea sa astrală durerea părinţilor, fraţilor şi surorilor sau copiii pe care i-a lăsat pe pământ. El coboară pe pământ, trăieşte în mijlocul lor, dar nu poate fi văzut. în timpul somnului acestora, când corpul lor astral este desprins de corpul Fizic şi trăieşte în spaţiu, ele se întâlnesc cu spiritul mortului cu care fac schimburi de idei şi gânduri. Imediat după moarte spiritul vizitează mormântul lui şi locurile pe unde a trăit.

După înălţarea lui în lumea astrală, până Ia şapte ani, spiritele inferioare coboară mereu pe suprafaţa pământului şi pot intra chiar în mormânt pentru a studia procesul de descompunere a corpului său fizic. Spiritul vede şi aude tot ce se petrece la înmormântarea lui, asistă la slujba preoţilor şi ştie tot ce gândesc cei ce sunt prezenţi la înmormântare. Gândul este format dintr-o formă de energie comună cu energia pe care o are spiritul, aşa se explică comunicarea dintre gândul oamenilor şi spirit. In spaţiu se perfecţionează spiritele de materializare pentru minerale, plante, animale şi om. Aceste categorii de spirite sunt cele care în şedinţele de materializare reuşesc să materializeze fantomele de oameni care reprezintă întotdeauna o persoană care a decedat. Aceste spirite sunt şi cete care fac dematerializarea, disociind materia în elementele eterice din care aceasta este compusă. Opera cea mai grandioasă pe care o pot desfăşura spiritele este aceea care prin forţa spirituală face să apară fantoma unui om mort, în came şi oase. Cum spiritele creatoare sunt rare şi cum cei ce merită să asiste la asemenea creaţiuni sunt şi ei puţini, se înţelege de ce mediumii de materializare sunt atât de rare. - Universul este ocupat de gânduri, ordine, plecate de la mari creatori din sfera Laborator a divinităţii. Aceste gânduri sunt auzite numai de cei cărora le sunt adresate.

Judecarea spiritelor dupa moarte :

Toate spiritele după moarte se vor ridica pe planul spiritual corespunzător gradului lor de spiritualitate; ele sunt primite de conducătorii experimentaţi pentru a fi iniţiate la noua lor experienţă. Nu te poţi duce în alt loc decât acolo unde ţi-ai pregătit locul în timpul vieţii pământeşti, conform legii divine a atracţiei afinităţilor. Conform ştiinţei spirituale, după moarte spiritul este chemat în faţa unui tribunal compus din trei şefi ai marelui grup din care spiritul face parte. Un spirit acuzator îi arata toate faptele săvârşite, de faţă aflându-se şi un alt spirit, dreptaşul, sau cel care a văzut, a auzit şi ştie totul despre el. Această judecată se face în faţa a patru martori care vorbesc în acuzarea lui. Călcarea moralei divine este cunoscută de dreptaşul lui şi, de asemenea, este ştiută de dreptaşul victimei căruia i-a făcut rău în timpul vieţii pământeşti. Ea mai este scrisă în perispiritul vinovatului şi în plus este fotografia în arhiva eterică a pământului. Judecătorii apreciază gravitatea faptelor şi fixează o pedeapsă mai mare sau mai mică, stabilind şi locul său în timpul şederii în spaţiu. Aceasta are loc imediat după desprinderea spiritului de corpul fizic, deci imediat după clipa morţii. După această judecată, el coboară însoţit de spiritul său ghid pe pământ şi asistă la înmormântarea trupuiui său. După patruzeci şi două de zile, el se urca definitiv pe planul spiritual stabilit în urma judecăţii lui, unde va sta atâta timp.cât s-a stabilit până la o nouă reîncarnare. Pentru o nouă reîncarnare, el se va prezenta în faţa unui juriu format din trei spirite ce reprezintă şefii planetei Pământ. Acest juriu planetar este prezidat de la distanţă de şeful sistemului solar, care pronunţă sentinţa. La această judecată mai participă nouă asesori şi douăzeci şi şapte de delegaţi, tofi îngeri aparţinând forului suprem al planetei compus din treizeci şi nouă de sfinte spirite angelice.

Dacă spiritul aparţine unei entităţi superioare, el singur îşi alcătuieşte planul noii sale vieţi pământeşti pe care o va lua într-o nouă reîncarnare înfăţişându-se în faţa tribunalului compus din treizeci şi nonă de spirite angelice şi a conducătorului sistemului solar, îşi arată planul întocmit şi acesta îl aprobă, transmiţând aprobarea conducătorului juriului, căci conducătorul solar nu se află de faţă, el are cunoştinţă însă prin telepatie simultană. în noul plan de viaţă cu care vine la o nouă reîncarnare, spiritul trebuie să-şi îndrepte faptele rele săvârşite, şi aceasta se va face numai printr-o noua suferinţă. A treia formă şi cea mai grea judecată are loc când se termină ciclul de douăzeci şi şase de mii de ani de existenţă pe acest glob. El corespunde timpului pe care îl parcurge sistemul solar în mişcarea lui de revoluţie, de ia un punct veraal la altul în tot acest interval spiritul a fost când încarnat, când în spaţiu, trăind sute de vieţi pământeşti. Aceeaşi judecată se face de însuşi conducătorul solar care coboară din planul său spiritual şi împreună cu juriul său solar compus din spirite angelice solare coboară în atmosfera fluidică planetară. La această judecată asistă şi juriul planetar, dar fără a putea influenţa sentinţa, faptele bune sunt trecute în dreapta guvernatorului solar, iar cele rele în stânga lui. Cele din dreapta vor fi conduse de îngeri solari pe alte planete mai evoluate spiritual, iar cele mai puţine evoluate, din stânga guvernatorului solar, vor fi duse pe alte planete ale sistemului solar mai puţin evoluate sau sunt d-use pe alt sistem solar pentru a fi repartizate pe una dintre planetele acelui sistem. La fiecare douăzeci şi şase de mii de ani are loc judecata de care vorbeşte Sfânta Scriptură, altfel spus există trei feluri de judecăţi ale spiritului, cea din timpul unei încarnări, cea după fiecare încarnare şi a treia la sfârşitul şcolii planetare. „Dacă trupul este supus putrezirii, noi nu trebuie să fim întristaţi de aceasta, ci să ne bucurăm, căci ce este vremelnic se distruge prin moarte, dar nu esenţa trupului. Adu-ţi aminte că această gură, acum închisă, va vorbi într-o zi mult mai bine, aceşti ochi închişi acum vor vedea mult mai bine şi mai mult, aceste picioare se vor urca într-o zi pe nori, acest trup pieritor care acum intră în putreziciune se va îmbrăca în nemurire.

Conform religiei creştine ortodoxe, spiritul după moarte trece prin douăzeci şi patru de vămi, unde este judecat pentru păcatele sale. De menţionat că aceste păcate săvârşite în viaţa pământească sunt de trei sute şaizeci şi cinci de feluri, ele se grupează pe douăzeci şi patru de categorii care. vor fi judecate în douăzeci şi patru de vămi. Aceste vămi sunt nişte strigoi în lumea astrală, la care duhurile rele întâmpină spiritele oamenilor în suirea lor la judecata cerească. La aceste vămi participă pe de o parte spiritele diavolare, care arată spiritului toate faptele sale rele, iar pe de altă parte spiritele superioare care arată toate faptele sale bune pentru contrabalansarea păcatelor sale. 

La judecata vămii, în partea opusă vameşilor diavoli stau de faţă şi spiritele superioare angelice, care arată faptele bune ale spiritului, pentru a contrabalansa păcatele făcute. Dacă vor prevala faptele bune, el va trece aceste douăzeci şi patru de vămi şi va fi luat de îngeri în împărăţia cerului, dacă însă dimpotrivă, se va afla că au prevalat păcatele lui spirituale, atunci se va auzi glasul cel groaznic: „Să se ia de cel necurat ca să nu mai vadă Slava Domnului" (îs. 26,10). De aici se vede că vămile reprezintă un fel de baricade pe care trebuie să le treacă spiritul după moarte. La fiecare barieră se găsesc, pe de o parte, îngerii, iar pe de altă parte demonii care cercetează toate faptele spiritului. 

Această judecată se numeşte Judecata cea din parte" sau Judecata particulară". Spre deosebire de judecata obştească sau judecata de apoi, care va fi pentru toţi oamenii la sfârşitul lumii, pe care o va face Fiul lui Dumnezeu. 

Aceste douăzeci'şi patru de vămi sunt numai pentru oamenii care s-au făcut vinovaţi prin păcatele lor săvârşite în viaţa pământească. Cei ce nu s-au făcut vinovaţi de toate aceste categorii de păcate sunt opriţi la un număr mai mic de vămi sau nu se opresc la nici una. Acesta este cazul cu pruncii, martirii sau cei care au murit imediat după botezul lor. Aceştia nu sunt cercetaţi la nici o vamă. Conform religiei creştine ortodoxe, trecând prin toate aceste vămi, spiritul ajunge la porţile cerului unde este o lumină mai strălucitoare decât a cristalului. Spiritul se închină a treia zi în faţa lui Dumnezeu, în a noua zi şi a patruzecea zi. După ce se înfăţişează lui Dumnezeu a treia zi, spiritul este trimis cu îngerii pentru a cerceta locaşurile sfinţilor, până în ziua a noua, când se reîntoarce iarăşi în faţa lui Dumnezeu. După aceasta, este trimis iarăşi cu îngerii pentru a cerceta iadul, cu toate subteranele şi chinurile lui timp de treizeci de zile. După patruzeci de zile de la moarte, se sfârşeşte umblarea spiritului pe la vămi, prin rai şi prin iad, şi se face asupra lui o judecată vremelnică, după care se aşează la locul veseliei sau al muncii, unde îşi va petrece vremea până Ia a doua venire a lui Hristos pe pământ, când se va face judecata definitivă a spiritelor.

Sufletul :

Totalitatea stărilor afective, trăirile faţă de mediul ambiant extern şi senzaţiile produse de excitaţiile proprii şi interceptive ale sistemului nervos vegetativ intră în sfera sufletului, aceste senzaţii sunt diferite de la persoană la persoană, ele nu au deci un statut comun generai Aceste stări afective au un caracter pur subiectiv, fiind pur personale şi ele dau personalitatea ftecăi-uia dintre noi. In sfera trăirilor sufleteşti, a stărilor afective sunt cuprinse emoţiile, dispoziţiile, sentimentele şi pasiunile. Emoţia redă răsunetul afectiv al raporturilor dintre subiect şi obiect, fiinţele sau fenomenele lumii înconjurătoare. Aceste emoţii sunt .niri emoţionale care variază după cum aceste elemente sati .fac sau nu năzuinţele subiective cum ar fi plăcerea, bucuria, sa1 .sfacţia sau, din contră, neplăcerea, tristeţea şi frica. Sentimentele sunt trăirile emoţionale cele mai complexe, stabile şi generale. Când sentimentele îmbracă o amplitudine mai mare a trăirii, se realizează pasiunile, care generează impulsul către activităţi de intensitate nebănuite. Tot în cadrul stărilor afectiv specifice sufletului intră şi anxietatea, această teamă fără obiect, cum o defineşte P. Janet. Ea se acompaniază de nelinişte psihică şi motorie cu răsunet neurovegetativ, cum sunt: palpitaţiile, oscilaţiile tensionale, tulburările vasomotorii, transpiraţiile etc. Opus stării de anxietate se găseşte euforia; aceasta se caracterizează printr-o încărcătură afectivă pozitivă, prin exagerarea dispoziţiei în sensul veseliei, stării de plenitudine, de bine general, de sănătate şi putere. Dar cum se realizează toate aceste stări de afectivitate? Ele se realizează prin participarea excitaţiilor exteroceptive, proprioceptive şi interoceptive. Altfel spus, aceste semnale sunt transmise prin organele de simţ, văz, miros, gust şi excitaţiile tactile care transmise mai întâi substanţei reticulare, în funcţie de intensitatea şi importanţa excitaţiilor, le transmite sau nu scoarţei cerebrale spre conştientizare.

In rândul excitaţiilor interoceptive şi proprioceptive sunt incluse senzaţia de foame, de sete, de saţietate, precum şi plăcerea sexuală; acestea, prin intermediul sistemului nervos vegetativ, ajung în substanţa- reticulară şi se transmit în ultimă instanţă scoarţei cerebrale. încercarea de a separa atributele sufletului de cele ale spiritului are la bază participarea diferită, la realizarea lor, a componentelor corpului din punct de vedere spiritual. Astfel, în cazul sufletului avem participarea corpului eteric reprezentat prin formaţiunile nervoase care nu sunt decât o concentrare a acestuia, iar în situaţia atributelor spiritului, ale proceselor de cunoaştere şi de memorie, acestea au la bază corpul astral şi spiritul, Eul nostru. Aceasta înseamnă că sufletul cu trăirile afective specifice lui este dependent de formaţiunile nervoase, fie ale sistemului neurovegetativ, fie ale sistemului nervos al vieţii de relaţie. Dar aceste formaţiuni nervoase, fie periferice, fie centrale, sunt concentrări ale corpului eteric, matricea energetică a corpului fizic, cea care are înmagazinată memoria formării structurii fizice cât şi a funcţionalităţii acesteia, Deosebirea dintre spirit şi suflet este data, deci, de originea diferită a structurilor energetice care le determină, pentru spirit, Eul şi corpul nostru mental, care este nemuritor, iar pentru suflet corpul eteric şi parţial corpul astral, care însă sunt muritoare. Corpul eteric, şi o dată cu el sufletul nostru, după moarte rămâne o perioadn de timp unit cu corpul astral care îmbracă spiritul nostru, în această perioadă spiritul mai simte nevoia satisfacţiei unor dorinţe sufleteşti, dar nemaiavând organe fizice de percepţie a senzaţiilor îşi asigură aceste dorinţe prin percepţia gândurilor celor ce au rămas în lumea fizică. De aici nevoia pomenilor ce se fac mortului până la şapte ani după moarte. După perioada când corpul eteric este unit corpului astral, şi acesta depinde de evoluţia spiritului, căci cu cât spiritul este mai invoiuat cu atât mai lungă va fi ac pastâ perioadă, corpul astral rămâne singur cu Eul nostru, iar corpul eteric intră şi dispare în atmosfera fluidului cosmic. în ceea ce priveşte procesele afective, motivaţia lor include atât trebuinţele biologice (foame, sete, satisfacţie sexuală) cât şi trebuinţe etice, morale, culturale sau istorico-sociale. Aceasta înseamnă că stările afective ale omului sunt în strânsă legătură cu corpul eteric şi corpul astral, care dau împreună aura corpului uman.

Pacatul spiritual :

Păcatul este călcarea cu deplină ştiinţă şi cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a legilor divine. Semnele după care se cunoaşte păcatul sunt: — întrebuinţarea deplină a minţii, cu alte cuvinte numai cel ce săvârşeşte în deplină cunoştinţă de cauză o faptă rea constituie un păcat; de aceea faptele copiilor mici, ale nebunilor şi ale tuturor celor lipsiţi de judecată a minţii nu sunt socotite păcate; — libertatea voinţei, adică fapte săvârşite de om împotriva voinţei sale, chiar dacă sunt împotriva legilor divine, nu constituie un păcat. Rădăcinile păcatului se găsesc în poftă aceasta, lăsată să se întărească în sufletul omului, îl atrage şi îl ispiteşte. Răul nu este în fire, nici nu este cineva rău prin fire, căci divinitatea nu a făcut ceva rău. Săvârşirea păcatului are la origine ispita şi ocazia de a face păcatul. Ispita fiind îndemnul la păcat, ea trezeşte pofta pentru a dobândi ceva prin călcarea legilor morale. Această ispită poate proveni dintr-un impuls interior, prin firea slabă a unui om, sau din afara lui. Astfel, se consideră că ispita poate proveni din interiorul lui, când este prilejuită de pofta trupului, pofta ochilor şi pofta inimii, prin trufia vieţii şi a mândriei. „Pentru tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu este de la" Tatăl, ci din lume este" (Ioan, II, 16). Ispita provine de la spiritele diavolare şi de la spiritele rele reîntrupate prin telepatie, cunoscându-se acţiunea gândurilor rele asupra oamenilor, prin acţiunea lor telepatică la nivelul subconştientului. Acţiunea nefastă a ispitei se poate contracara prin rugăciune, adică tot prin acţiunea spiritului, a gândului, deoarece numai prin gândire putem lupta împotriva spiritelor satanice. Prin ocaziune la păcat se înţelege împrejurarea din afară care poate da omului prilejul de a păcătui chiar fără ispită.

Păcatul aduce nenumărate suferinţe, care slăbesc şi otrăvesc puterile spiritului, nimicesc viaţa trupească prin diferite patimi şi boli şi distrug buna înţelegere dintre oameni. Pedeapsa păcatului este blestemul divin care se repercutează prin suferinţe în alte vieţi pământeşti hotărâte prin judecarea spiritelor după moarte. In categoria păcatelor se încadrează: mândria, avariţia, desfrânarea, invidia, lăcomia, minciuna şi lenea. Patima mândriei întunecă întreg sufletul şi îl prăbuşeşte în cea mai adâncă prăpastie. Păcatul mândriei, când pune stăpânire pe bietul suflet ca un tiran prea cumplit, care a cucerit o cetate mare şi înaltă, îl dărâmă în întregime şi îl surpă până în temelii (Sf. Casian Romanul). Iubirea de avuţie naşte pofte, adică patimi, duce la înşelăciune, furt, minciună, jurământ strâmb, nedreptate asupra semenilor săi. Desfrânarea este o altă faptă ce întunecă spiritul, ea conduce la lăsarea în voie a poftelor trupeşti, care sunt dependente de simţurile noastre. Din desfrânare se nasc cugetele necurate, distrugerea vieţilor familiare. Invidia înseamnă părerea de rău pentru binele aproapelui şi bucuria pentru nenorocirile lui.

Lăcomia este, de asemenea, un mijloc prin care slăbeşte spiritul, căci ea naşte pofte trupeşti şi egoismul, defăimarea aproapelui, exploatarea lui, certurile, mâniile, diferite boli, pierderea minţii, a cinstei, nepăsarea faţă de legea divină. Cele mai mari păcate, pe care divinitatea nu ie poate ierta, sunt uciderea săvârşită cu voie, răpirea libertăţii prin robie, războiul de pustiire şi sodomia, adică desfrâul împotriva firii, sau împiedicarea săvârşirii de prunci şi lepădarea lor. Numele vine de la locuitorii din Sodoma, care pentru aceste păcate au fost distruşi de dvinitate. Tot în această categorie se încadrează şi lipsa de cinste şi mulţumire faţă de părinţi. „Cel ce bate pe tatăl său, sau pe mama sa, cu moarte să se omoare, ce) ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, cu moarte să se omoare", aşa spune Biblia Tot păcat spiritual se consideră şi când ne

Tot păcat spiritual se consideră şi când ne facem părtaşi de păcatele altora, când poruncim altora să păcătuiască, când îndemnăm la păcat şi când dăm sfat altora sa păcătuiască (Ioan, XI49-50), de asemenea când ne învoim ia păcatul altora, când ascundem şi nu înfruntăm pe cel ce păcătuieşte şi când trecem cu vederea şi nu pedepsim pe cei păcătoşi sau când lăudăm păcatele lor. Minciuna reprezintă un alt păcat al spiritului ce îl întunecă. Prin ea se înţelege mărturia mincinoasă, jurământul strâmb, pâra nedreaptă împotriva aproapelui, lauda cu lucruri pe care nu le ai sau tăinuirea celor avute, spre a înşela pe alţii, viclenia sau vorba cu două înţelesuri din care nu se poate deosebi adevărul şi prin care se urmăreşte înşelarea cuiva, prefăcătoria sau falsitatea care ascunde minciuna sub chipul prieteniei, dragostei şi al binefacerii spre a înşela şi păgubi pe alţii. Tot în cadrul minciunii se încadrează linguşirea; adică lăudarea cuiva pentru însuşiri prin care lăudătorul ştie bine că acela nu le are, dar face aceasta pentru a câştiga foloase nemeritate, şi făţâmicia sau ipocrizia, adică primirea fără gând curat a părerilor altora, pentru a câştiga foloase. Cei ipocriţi una gândesc şi alta fac.

Purificarea spiritului :

In ceea ce priveşte modul cum spiritul se poate purifica pentru a se putea ridica pe trepte superioare de evoluţie, orice viaţă spirituală este o asceză, prin care se înţelege dispreţul faţă de corp şi căutarea chiar a suferinţei. Orice viaţă spirituală pretinde un efort care urmăreşte să despartă percepţia simţurilor de bunurile materiale. Pitagora considera că viaţa trebuie să fie o purificare, numai astfel Eul nostru ca scânteie divină poate să scape de învelişul său carnal. PJaton, de asemenea, susţinea că întruparea constituie principalul obstacol în calea existenţei sufletului nemuritor. Din acest principiu s-a născut ascetismul: credinciosul trebuie să se căiască, cu un dispreţ faţă de corp, care este un instrument al păcatului original. Aşa s-au născut părinţii deşertului, consideraţi ca modele pentru călugări. Ascetismul îl întâlnim la toate religiile, nu numai la creştini, îl întâlnim la islamici, Ia yoghini şi la budişti. Pentru alţii un alt mijloc de purificare al spiritului este iubirea. Unul dintre cei ce au propovăduit iubirea este însuşi Iisus Hristos. Acelaşi principiu al iubirii îl găsim în doctrina lui Aurelius Augustinus, care a trăit între 354-450 după Hristos. El pleacă de la prezenţa lui Dumnezeu în om, prin scânteia divină ce se află în Eul nostru, izvor de înţelepciune, care este iubirea: „Dacă inima ÎI iubeşte pe Dumnezeu, ea va fi înţeleaptă prin participarea la lumina atotputernică a lui Dumnezeu", Inima cunoaşte fericirea numai unindu-se cu spiritul şi luând parte la natura divină. Conform doctrinei sale, Dumnezeu se comportă diferit faţă de oameni, pe unii iertându-i pentru păcatul originar, iar pe alţii nu, formulând teza dublei predestinări, fapt contestat de biserică şi care contravine şi ştiinţei spirituale şi a legilor cosmice privind reîncarnarea. O altă cale de purificare a spiritului este rugăciunea şi lauda înălţată lui Dumnezeu. 

Viata monahala :

Există credinţa că spiritul se poate purifica şi astfel poate beneficia de un loc mai sus în lumea astrală după moarte, prin asceză, prin izolare de lume, consacrându-şi întreaga viaţă lui Dumnezeu. Aceştia sunt călugării. Viaţa monahală este cunoscută aproape în toate credinţele religioase. 

Pocainta si postul :

Altă cale de purificare a spiritului este pocăinţa; Pentru iertarea păcatelor, oamenii se spovedesc. Un alt mijloc de pocăinţă şi de mântuire este postul. 

Dragostea divina :

„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta şi tot sufletul tău şi tot cugetul tău, aceasta este întâia şi cea mai mare poruncă, iar a doua asemenea acesteia să iubeşti pe aproapele tău ca însuţi pe tine" (Matei XXIII, 37-39). Dragostea înseamnă linişte sufletească, răbdare în vreme de încercare, iertare, blândeţe, pace şi bunăvoie între oameni. Dragostea înseamnă răbdare, ea se milostiveşte, nu pizmuieşte, dragostea nu se semeţeşte, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu întărâtă, nu gândeşte râu, nu se bucură de nedreptate ci se bucură de adevăr, toate le suferă, toate le cred,e toate le nădejduieşte, toate le rabdă. Faptele care se contrapun dragostei sunt ura faţă de Dumnezeu, făţărnicia, fanatismul, egoismul, alipirea de bunurile pământeşti, căci rădăcina tuturor răutăţilor este iubirea de argint.

Rugaciunea :

Este comunicarea Eului nostru cu spiritul divin. Semnul crucii ocroteşte de relele trupeşti, alungă spiritele diavolare şi ne ocroteşte de uneltirile lor.

Cea mai puternică rugăciune este cea făcută în biserică, alături de alţi credincioşi. 

Biserica creştin-ortodoxă este alcătuită din trei părţi: nartica sau pronaos, naos sau nae şi altar. Unele biserici au în faţă câte un pridvor. în pronaos stăteau femeile, tot aici se păstrează vasul în care se botează pruncii (colimvitra), iar în biserica din mănăstire se face slujba Litiei de la Vecernie, a înmormântării călugărilor. Naosul sau biserica din faţa altarului arată lumea văzută şi cerul cei văzut, aici stau creştinii Ia rugăciune, el închipufeşte corabia ce duce în patria creştină pe creştini, călători pe acest pământ. 

Naosul este despărţit de altar printr-un perete numit catapeteasmă (tâmpla sau iconosar), care însemna deosebirea celor văzute de cele nevăzute. Pe catapeteasmă sune aşezate icoanele într-o anumită ordine. în rândul întâi sunt aşezate marile icoane, de o parte şi de alta a uşilor împărăteşti, adică la dreapta icoana lui lisus şi a hramului bisericii, iar la stânga icoana Maicii Domnului şi a unui ierarh, Sfântul Nicolac sau altul. Deasupra primului rând se aşează icoanele celor douăsprezece praznice împărăteşti, apoi în rândul următor, icoanele celor doisprezece apostoli, având la mijloc icoana lui lisus, ca arhiereu şi împărat. în rândul al patrulea vin icoanele prorocilor, având la mijloc pe Maica Domnului cu pruncul în braţe, iar în rândul al cincilea, adică în vârful catapeteasmei, este aşezată sfânta cruce, cu chipul lui lisus răstignit, având de o parte pe Fecioara Măria, iar pe cealaltă parte pe Sfântul Ioan, apostol şi evanghelist, La oarecare distanţă de catapeteasmă se află unul sau două iconostase pe care stă icoana învierii Domnului în zilele de duminică, iar în celelalte sărbători, icoanele prorocilor. Altarul este încăperea în care se intră prin cele trei uşi făcute în catapeteasmă. Uşa de la mijloc, în două canaturi, poartă numirea de uşi împărăteşti, având zugrăvită icoana Bunei Vestiri. Prin aceste uşi intră şi ies numai arhiereii şi preoţii în timpul slujbei Sfintei Liturghii şi a celor şapte laude. Pe cele două uşi laterale sunt zugrăvite icoanele Arhanghelilor Mihail şi Gavrii; prin ele intră diaconii şi ceilalţi slujitori ai bisericii. Altarul este partea cea mai sfântă a bisericii şi închipuieşte cerescul cort, unde sunt adunările îngerilor şi odihna sfinţilor, el este întocmit ca să răspundă la slujirea sfintei şi înfricoşatei jertfe fără de sânge ce se aduce aici ori de câte ori se slujeşte Sfânta Liturghie. Sfânta Liturghie reprezintă originea şi centrul cultural divin public, fiind slujba care perpetuează până la sfârşitul veacurilor jertfa lui Hristos, oferă credincioşilor pentru iertarea păcatelor.

Dovezi ale existentei sufletului dupa moarte :

O dată cu actul morţii, spiritul ca o fantomă de energie speciaiă care a luat parte la alcătuirea corpului uman se desprinde de acesta şi îşi trăieşte viaţa sa de spirit astral. Care este demonstraţia că acest fapt este un adevăr? Această viaţă a spiritului după moarte o confirmă şedinţele de spiritism, şedinţele de materializare prin spirit şi cunoaşterea lumii suprasensibile prin actul numit iniţiere. Spiritismul sau vorbirea cu morţii se poate face numai în prezenţa unui mediura care, intrat în transă, poate să-şi desprindă corpul astral şi să intre în comunicare cu spiritele din lumea astrală. De unde se poate deduce că acesta vorbeşte, într-adevăr, cu spiritele morţilor? Răspunsul îl dau aceste spirite care relatează sau răspund la întrebările asistenţilor din şedinţa de spiritism, când li se comunică evenimente şi fapte necunoscute de asistenţi sau de medium şi care ulterior verificate se constată a fi exacte. în afară de acestea, întrebările care se pun pot fi făcute verbal, dar şi prin mesaj mental, adică fără glas, ceea ce denotă că mijlocul de comunicare dintre spirite, forma de energie care intră în acţiune este analoagă formei de energie ce intră în alcătuirea gândului, In afară de aceste comunicări în şedinţele de spiritism, sub acţiunea spiritelor se pot produce şi fenomene inexplicabile din punct de vedere al legilor fizice, cum ar fi mişcări de obiecte, ridicări de obiecte în aer, scoaterea unor cuie din perete singure, spargerea unor obiecte, executarea de partituri muzicale la pian, armonică sau alte instrumente muzicale, de fiinţe invizibiie, sau loviri ale persoanelor existente de forţe invizibile, scrieri de texte pe hârtie de către mâini invizibile. Spiritismul este o ştiiuţă-credinţă care arată că omul are un spirit şi că acesta, ca o mică parte din puterea dumnezeiască, este nemuritor.

Acest spirit îşi începe activitatea sa de la cele mai puţin evoluate animale, unde se manifestă mai mult sub forma unui'instinct, şi trece apoi prin mii de vieţi, pentru a deveni o inteligenţă, ca în specia umană, continuând evoluţia sa pentru a ajunge îa cea mai înaltă treaptă, confundându-se din nou cu dumnezeirea. In lucrarea sa Viaţa de dincolo, Prel se exprima astfel: cu somnambulismul, noi pătrundem în lumea spiritelor, cu spiritismul, spiritele sunt cele care pătrund în lumea noastră. Filozoful Hartman afirma că spiritele fac comunicări telepatice oamenilor în viaţă, prin idei venite intuitiv, pe care le considerăm ca venind din inconştient. Aceasta înseamnă ca activitatea noastră zilnică nu este rezultatul numai al inteligenţei noastre, ci de muîte ori exprimă voinţa spiritelor care ne înconjoară, spirite bune sau rele, adică inferioare şi superioare, astfel că şi inspiraţia pe care neo dau este bună sau rea.

Spiritismul arată că moartea nu este o întrerupere definitivă a vieţii, ci, din contra, este o trecere a spiritului îa un alt fel de viaţă, căci el este nemuritor. Sufletul care se va adresa la magi sau vrăjitori şi care va fi cerut afaceri cu ei, îmi voi întoarce faţa de la dânşii şi îl voi face să piară în mijlocul poporului său. Omul sau femeia care va avea în el spiritul de ghicitor să fie pedepsit cu moartea, ucis cu pietre şi sângele lui să cadă asupra lui. Extazul se obţine prin consumarea diferitelor plante cu efect halucinogen, determinând desprinderea corpului astral şi călătoria acestuia în lumea spiritelor, de unde se informa în privinţa viitoarelor evenimente. Am mai semnalat faptul că în lumea astrală dispare noţiunea de timp şi spaţiu, astfel că tot viitorul apare ca şi când s-ar derula în prezent.

Purificarea spiritului prin post o găsim începând cu preoţii din Egiptul antic. Herodot enumera interdicţiile alimentare ale egiptenilor şi anume: carnea de porc, carnea de berbec, carnea de oaie, carnea de vacă, precum şi capul oricărui animal. Conform concepţiei lor, orice boală are la origine acţiunea unor spirite satanice, care pătrund în organismul uman. Pentru vindecare, trebuie deci alungate aceste spirite negre cu ajutorul unor spirite bune. Toate relele care loveau pe oameni erau datorate acţiunii duhurilor rele, ei considerau că aceste spirite rele existau în tot locul, cel mai frecvent în grupuri de şapte sau multipli ai lui şapte, cifra şapte fiind o cifră sacră. Boala era considerată ca fiind provocată de acţiunea directă a unor demoni din cauza călcării de către bolnav a unei interdicţii sacre sau de acţiunea unui vrăjbitor prin acţiunea magici negre. Vindecarea nu se putea produce decât prin alungarea demonului din trupul bolnavului şi aceasta se făcea cu ajutorul unui preot care se ruga zeilor, ca reprezentant al spiritelor superioare. El cerea, ca şi astăzi preotul creştin, ca bolnavul mai întâi să se spovedească, dar nu pentru a se pocăi, ci pentru a pune diagnosticul magic al bolii. Eră neapărat nevoie să cunoască numele spiritului rău care a provocat boala şi să-i ceară plecarea. Iată formula ce se folosea de către preot în acest scop: „Pleacă, fugi, Namtar, duh râuî Pe mine mă apără zeul Baal, fugi de mine!". Era deci un act de magie, căci în magie se impune, se ordonă spiritelor să facă o acţiune, pe când în raporturile dintre biserică şi divinitate este o rugăminte ce se adresează spiritelor superioare pe care ie roagă prin rugăciuni. Când nu se putea pune un diagnostic magic precis, se citea o listă întreagă de spirite rele, sfârşhidu-se cu porunca: „Oricare ar fi numele tău, depărtează-te". 

Destinul omului :

Destinul omului este supus legii divine a cauzalităţii, care este comună tuturor vieţuitoarelor. Orice efect are o cauză care îl determină sau, altfel spus, orice faptă a noastră este efectul unei cauze. Aceste cauze trebuie căutate în moralitatea vieţii noastre actuale şi, mai ales, în alte vieţi anterioare. Evoluţia noastră nu este întâmplătoare, nu din întâmplare suntem mai fericiţi sau mai nefericiţi. Toată viaţa noastră actuală este condiţionată de conduita din alte vieţi anterioare, unde am greşit cu gândul sau cu fapta. Şi, în domeniul moralei, orice acţiune este urmată de o reacţiune. O viaţă cumpătată şi morală, cu credinţa în Dumnezeu, va determina o karma fericită şi invers. Această lege a cauzei şi efectului este cunoscută sub numele de karma,, ceea ce înseamnă acţiune sau destin. Ea s-ar putea traduce şi prin proverbul „Ceea ce semeni, aceea vei culege". In timpul vieţii, omul acţionează asupra sa şi asupra semenilor săi prin gânduri care se comportă ca nişte cauze uriaşe ce produc efecte în orice moment şi la orice distanţă asupra unui lucru sau asupra unei fiinţe. O altă categorie de forţe o reprezintă dorinţele. Ele sunt produsul spiritului şi determină idei în corpul nostru mintal, iar a treia categorie de forţe o reprezintă faptele noastre. Acţiunea legii cauzei şi efectului determină două karme, una pe care ne-am făcut-o în alte vieţi anterioare şi alta pe care ne-o formăm în actuala viaţă. Karma trecută se leagă de karma viitoare, iar karma individuală se leagă de karma colectivităţii în care trăieşte. Gândindu-ne la lucruri imorale, atragem din spaţiu asemenea gânduri şi perspiritul nostru devine mai grosolan. Din contră, dacă avem gânduri de ordin superior, atunci atragem telepatic din spaţiu materii eterate superioare. Aceasta înseamnă că omul singur este cel ce determină destinul său. Dintre cei trei factori care determină destinul, cel mai hotărâtor este acela ai gândurilor noastre, aceasta pentru că gândul este forma de manifestare a spiritului nostru, a Eului nostru.

Gândurile :

Gandurile provin din unde vibratorii ce pleacă din scânteia divină, din spiritul nostru. Aceste gânduri, spiritul le percepe sub formă de imagini. Am mai spus de multe ori că prin telepatie se transmit imaginile gândului --felcpatul transmite gândul său sub fonnă de imagini şi tot astfel sunt percepute de cel ce primeşte mesajul. Sub formă de imagini sunt recepţionate toate mesajele mentale, i\e că se transmit în hipnoză, fie că se transmit prin spiritism. Gândul de milă, de compasiune, se transmite sub forma unor imagini de culoare roz. Fiecare sentiment emite imagini de o anumită culoare. Gândurile se comportă ca nişte fiinţe colorate care se pot vedea cu vederea spirituală. Gândurile din spaţiu sunt nemuritoare, noi trăim într-un ocean de gânduri, toate create de spiritele oamenilor. Ele atrag prin rezonanţă din spaţiu gânduri asemănătoare cu cele emise de oameni. Gândurile de rău se atrag ca un magnet din spaţiu, ele sunt gânduri răufăcătoare. O enervare atrage din eter gândurile rele şi determină comiterea unor fapte necugetate; aşa se ajunge la crime, la războaie, furturi etc. 

Frica provoacă boală, îţi face corpul mai slab, micşorează rezistenţa corpului. Ea atrage, prin rezonanţă, boala. Gândurile omului se înregistrează în spiritul nostru, iar la judecarea ce se va face spiritului după moarte toate aceste trăiri, aceste gânduri se vor reprezenta sub fonnă de imagini şi vor constitui fapte de auzit sau de văzut, de acuzare sau de apărare. Arunci când se redresează în timp un om prin hipnoză, el îsi descrie viaţa anterioară sub fonnă de imagin; ca şi când ar fi văzută de altcineva din afară. Toate aceste imagini sunt înscrise în arhiva spiritului nostru. Ele rămân nu numai în Eul nostru, ci şi în materia eterică a planetei şi universului nostru. Toate evenimentele şi fenomenele petrecute pe pământ rămân înregistrate în materia eterică a planetei şi ele pot fi studiate de spiritele aflate în spaţiu. Ele pot fi citite şi de mediumii aflaţi în transă magnetică, care reprezintă spirite evoluate. In spaţiu dispar noţiunile de trecut, prezent şi viitor, conform teoriei relativităţii lui Einstein, aşa că faptele ce se vor petrece în viitor pot fi văzute de aceşti mediumi, căci spiritul lor desprins de corp ajunge în astral, în spaţiu şi poate cili aceste fenomene. Aşa se explică clarviziunea sau premoniţia. Uneori, pentru a citi destinul unui om, un medium nu are nevoie decât de un obiect pe care 1-a purtat persoana respectivă, căci eterul ce însoţeşte acest obiect poate călăuzi spiritul acestui medium, ceea ce se mai cheamă şi psihometrie.

De aceea trebuie să fim atenţi cu ceea ce gândim, căci totul se va plăti. A doua categorie de energie o formează dorinţele noastre. Aceste dorinţe sunt forţe ale voinţei spiritului nostru. Dorinţele noastre contribuie la formarea corpului astral, ele vor determina în lumea astrală simţăminte superioare sau, din contră, dureri spirituale. Aceasta va avea influenţă şi asupra formării viitorului corp fizic al nou-născutul ui, căci omul se va naşte în acel mediu unde există aceste dorinţe prin precedentele noastre experienţe. Destinul se hotărăşte şi prin faptele fizice. Aceste fapte rămân înscrise în spiritul nostru, dar şi în eterul universal, şi ele vor determina viaţa în viitoarea reîncarnare, orice acţiune a noastră este rolul unor meditări şi dorinţe la care a participat spiritul nostru şi care rămân înscrise tot sub formă de imagini în memoria lui. In lumea spiritelor angelice se hotărăşte destinul nostru. Toate greşelile noastre trebuie achitate în alte vieţi viitoare. Spiritele mai evoluate, pentru a se ridica pe un plan superior spiritual, conform liberului arbitru, îşi iau singure un destin mai bun sau mai rău, ele îşi făuresc programul vieţii lor viitoare. Nimic din ceea ce se întâmplă în această Junie nu este întâmplător. Totul s-a petrecut în trecut, în alfe vieţi pământeşti - şi aceasta determină destin ui nostru. Corpul fizic este aşa cum l-a format corpul nostru eteric, care la rândul lui a fost făcut conform destinului spiritului ce vine la reîncarnare. Există şi o karma colectivă. Astfel, toţi oamenii care se aseamănă din punct de vedere al destinului lor vor fi adunaţi fără voia Vor într-o anumită împrejurare, pentru a fi puşi în aceeaşi situaţie să piară printr-o moarte violentă —. război, revoluţie, incendiu, cutremur, furtună etc. Aşa se explică întâmplarea din anul 1930, când, în biserica din Costeşti. totul s-a aprins de la o lumânare şi au ars o sută zece oameni. Acest incident este explicat pe seama celor o sută zece catolici care în Franţa i-au ars de vii pe cei şaptezeci şi trei de protestanţi care se găseau la rugăciune într-un loc ascuns de prigoana catolicilor. Acei o sută zece indivizi care au provocat acest incendiu sunt cei o sută zece oameni care au ars în biserica din Costeşti ia mai bine de trei sute de ani de la fapta lor. Ei sunt reîncarnarea acelor oameni ce s-au făcut vinovaţi de fapta lor necugetată şi pe care Dumnezeu i-a strâns încetul cu încetul în acea biserică (Scarlat Dcmetrescu). Aceasta înseamnă că orice faptă rea, oricât de redusă ar fi, va trebui să fie plătită mai ales în vieţile viitoare. Trebuie să amintim cuvintele lui Iisus: „Când unul te loveşte, întinde-i şi celălalt obraz, căci această palmă pe care tu o primeşti acum, e palma pe care tu ai dat-o altădată, este efectul cauzei produsă de tine într-o altă viaţă".

Delirul extatic : este produs prin autosugestie, prin concentrarea gândirii, în special în practica yoga şi meditaţia transcendentă, dar şi după ingestia de substanţe halucinogene. După ingestia diferitelor substanţe halucinogene, corpul astral se desprinde de corpul fizic şi corpul eteric, producând celui care le-a consumat o stare de trăire spirituală astrală, în această stare de auz şi văz spiritual, corpul astral călătoreşte în lumea spiritelor, determinând trăiri euforice deosebite, ce duc la obişnuinţe şi toxicomanii, care provoacă deteriorări grave ale corpului fizic şi corpului eteric.

în stare de hipnoză, corpul astral fiind în afara corpului eteric, putem vorbi cu Eul lui şi să aflăm ce este înregistrat în el, anumite evenimente personale sau social-istorice, pe care în stare de veghe fie că nu le cunoaşte, fie că le ascunde voit. Aceasta se poate realiza deoarece în stare de hipnoză putem intra în legătură directă cu subconştientul celui hipnotizat. Prin Eul lui, subconştientul lui, putem comanda anumite modificări în organism, transmiţându-i anumite comenzi pe care acesta le percepe sub formă de imaginisimbol şi la care arc răspunsuri specifice. Subconştientul care are înregistrată amintirea vieţii saie actuale şi a vieţii sale anterioare sub formă de imagini are răspunsuri adecvate pentru fiecare gândimagine înregistrat. Subconştientul nu are logică, nu are discernământ, el reacţionează la mesajele mentale, aşa cum sunt transmise acestea, deşi ele pot sau nu să fie conforme cu realitatea. De exemplu : sugerăm o atingere cu un corp înroşit şi la locul de contect apare o arsură, deşi în realitate locul respectiv se atinge cu un corp oarecare neîncălzit. Se pot produce în stare de hipnoză şi modificări biologice prin comenzi mentale. De exemplu : se poate produce o creştere a globulelor albe, o creştere a tensiunii arteriale sau alte modificări biochimice. După ce revine la starea normală, hipnotizatul nu-şi aminteşte nimic din cele petrecute cu el în stare de hipnoză. Dacă este însă din nou hipnotizat, realizează cu precizie şi ceea ce s-a întâmplat cu el în stare de hipnoză. Aceasta înseamnă că toată activitatea noastră se înregistrează în memoria s p i r i t u l ui nostru, în Eul nostru. Tot ceea ce facem, clipă de clipă, tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră este înregistrat în memoria spiritului nostru. Datorită acestui fapt, putem regresa în timp un om în stare de hipnoză şi să aflăm toată viaţa lui actuală, cât şi alte vieţi anterioare, ceea ce constituie suportul obiectiv pe care se bazează doctrina reîncarnării. Aşa cum somnambulul are o mentalitate şi o 

Aşa cum somnambulul are o mentalitate şi o logică în ceea ce face, neefectuând fapte care contravin normalului şi moralităţii, tot aşa nici cel hipnotizat nu execută ordine de a săvârşi fapte ce contravin legilor moraie sau sociale. Chiar dacă i se ordonă celui hipnotizat _să facă o faptă rea, acesta nu o execută. Aceasta înseamnă că, deşi activitatea somnambulului sau a celui hipnotizat nu este conştientă pentru activitatea scoarţei cerebrale, ei păstrează o conştiinţă neconştientizanlă determinată de memoria spiritului. Legată de starea de hipnoză este şi starea de transă, în care omul se află într-o stare lipsită de conştient, de obicei aflat în poziţie culcată şi cu ochii închişi, dar se poate găsi şi cu ochii deschişi," numai că, deşi sunt deschişi, vederea fizică este suprimată. Starea de transă. în care se intră prin autosugestie sau prin ingerarea anumitor plante halucinogene, este folosită pentru comunicarea cu spiritele morţilor, când cel aflat în transa reprezintă un releu, o legătură între oamenii aflaţi de faţă în şedinţa respectivă şi spiritele morţilor. Comunicarea.între cele trei verigi: asistenţi, cel ce se află în transă şi spiritele morţilor se face prin intermediul mesajului mental. Astfel s-a putut afla viaţa spiritelor din lumea astrală şi tot astfel se pot afla fenomene de oremoniţic, căci pentru spiritul din spaţiu nu mai există noţiunea de prezent, trecut şi viitor.

Ştiinţa spirituală explică toate tulburările de conştiinţă, ca şi toate bolile mentale sau psihice în general prin tulburări produse în sfera corpului astral, ce se repercutează în sfera Eului nostru, ca scânteie divină şi reprezentant al puterii dumnezeieşti în fiinţa omenească. Ele se explică prin fisurări ce există în stratul izolator, format de clemente subatomice, ce despart corpul astral de corpul eteric, fisurări ce permit să se scurgă spre exterior o parte din energia corpului astral.

Sugestie si sugestibilitate :

Cu alte cuvinte, cineva are o conştiinţă, o altfel de conştiinţă decât cea conştientizată pentru a coordona toate aceste fenomene. Acesta este subconştientul nostru, locul unde acţionează Eul nostru, spiritul nostru. El are înmagazinată memoria, el ştie cum trebuie să acţioneze la flecare fenomen în parte.

1 ) Subconştientul nu are o mentalitate, nu are o logică, el răspunde la diverse comenzi-simbol, prin acţiuni pe care le are în memorie întrebarea care se pune este aceea de a afla dacă există în mod voluntar o posibilitate de comunicare dintre conştiinţa conştientizată şi conştiinţa neconştientizată. Această posibilitate există şi limbajul ei se află în energia ce formează gândirea noastră, cu alte cuvinte, prin gândire se pot da comenzi subconştientului, căci acesta are capacitatea de a decodifica mesajul mental şi de a răspunde acestuia prin modificări în activitatea organelor interne corespunzătoare. Altfel spus, dacă cineva ne sugestionează prin limbaj, care la rândul Iui traduce un mesaj mental, că suntem bolnavi, subconştientul va reacţiona şi va produce în organism modificări care produc boala respectivă. Acelaşi efect îl are şi autosugestia, căci tot gândul nostru este transmis subconştientului şi acesta va coordona activitatea noastră, conştientă sau inconştientă,, pentru atingerea scopului determinat. In acest fel se poate observa ce importanţă mare au gândurile noastre, căci aşa cum gândim uşa vom trăi. 

2)  Subconştientul mai primeşte în permanenţă şi mesajele de la alte persoane ce se află în viaţă, precum şi de la spiritele din spaţiul astral, pe care le primeşte prin telepatie. Trăim într-un ocean de gânduri, căci acestea sunt nemuritoare şi încontinuu le recepţionăm în subconştientul nostru. Atunci când suntem în rezonanţă cu ele, ne influenţează. Trebuie să gândim numai la bine, la reuşită şi succes, pentru a intra în rezonanţă cu spiritele bune.

3)  Orice trăire sau stare interioară este consecinţa gândurilor. Când ne gândim la o activitate viitoare, întotdeauna este bine să ne-o imaginăm în gând, reuşită. La propria comandă dată prin gândire subconştientului, el ne va conduce la realizarea scopului urmărit, căci el singur găseşte modalităţile şi posibilităţile pentru reuşită. Numai încrederea deplină în sine este legea fundamentală a vieţii, căci de ce îţi este frică nu vei scăpa, iar aceasta se datorează numai modului nostru de gândire, pentru că tot ceea ce gândeşti intens şi crezi ferm că ţi se va întâmpla se va realiza numai datorită încrederii tale. 

4)  Gândeşte-te totdeauna numai la bine şi binele te va urma ca o umbră pretutindeni. Sugestiile şi părerile altora asupra ta nu au nici o influenţă atâta timp cât tu nu gândeşti la unison pentru a rezona cu energiile pe care le manifestă aceştia. Numai gândul tău poate accepta sau poate respinge aceste sugestii. Stăpânind subconştientul nostru prin gândire, avem posibilitatea să devenim stăpâni pe propriul nostru destin. Pentru aceasta, trebuie ca conştientul nostru să nu lase să pătrundă în subconştient gânduri şi idei rele, pentru că subconştientul nu are logică, nu are o mentalitate şi va reacţiona coordonau du-ne activitatea în realizarea mesajului mental primit.

5)  Subconştientul propriu controlează toate funcţiile vitale ale corpului omenesc şi el cunoaşte deja răspunsurile şi soluţiile Ia toate problemele existente, dar nu te va ajuta eficient decât dacă va fi solicitat în acest sens. Neavând o mentalitate, subconştientul nu . are iniţiative, el este un executant atotputernic al comenzilor ce le-a primit prin gândirea ta fermă. Răspunsul subconştientului Ia acţiunea ta poate fi mult mai târziu, dar niciodată nu te va ocoli. El va intercala şi corela astfel etapele şi desfăşurarea evenimentelor în timp, ca să permită îndeplinirea principalului scop, adică expresia finală, aceea pe care ai gândit-o în raport cu fermitatea gândirii, direct proporţional cu intensitatea ei, subconştientul mai devreme sau mai târziu va face ca aceasta să se îndeplinească. Vindecările miraculoase sunt în majoritatea cazurilor datorate unei credinţe ferme şi majoritatea bolilor încep prin gândirea noastră, care prin erorile ce le gândim devin obişnuite, fiind recepţionate continuu în sfera pasivă a subconştientului. 

6)  Aceasta dovedeşte puterea uriaşă a gândirii asupra subconştientului. în cazul autosugestiei, îţi induci singur gândul sau ideea, iar realizarea acesteia, datorită forţei de inducţie, se produce prin intermediul propriului tău subconştient. Prin gândire puternică se pot provoca prin rezonanţă influenţe sau manifestări în subconştientul altei fiinţe umane. Modalitatea cea mai uşoară şi în acelaşi timp cea mai eficientă de a genera un gând sau o idee este să o imaginezi, să o vizualizezi mental, cât mai clar cu putinţă. Pentru ca subconştientul să răspundă corect la gândirea ta, trebuie evitată orice tensiune posibilă, orice crispare, cel mai nimerit moment fiind acela dinainte de culcare, ca să adormi cu gândul la acţiunea pe care vrei să o realizezi a doua zi. In timpul nopţii, desprinderea corpului astral şi a Eului nostru va consulta teîepatic alte spirite reîncarnate şi aflate şi ele în spaţiu.

6)  Subconştientul nu are reţineri, inhibiţii sau temeri, el are numai reacţii şi răspunsuri, care sunt oglindiri fidele ca expresie a gândurilor şi ideilor pe care conştientul Ie-a lăsat să pătrundă în el, încrederea în reuşita acţiunilor pe care ai gândit-o ferm va aduce mai devreme sau mai târziu succesul dorit, datorită puterii subconştientului, în subconştient se înmagazinează toate cunoştinţele din actuala viaţă şi din alte vieţi anterioare Ia care el va face apel, atunci când i se transmite o idee clară şi fermă. 

7)  Trăirile interioare ce cuprind gândurile, stările şi sentimentele tale sunt într-o foarte mare măsură cauza reacţiilor semenilor tâi faţă de tine, datorită reacţiilor care în mod spontan le produci în subconştientul lor, care se interferează cu al tău în mod telepatic. Aşa se explică şi antipatia sau simpatia fulgerătoare, căci ele ţin de afinităţile sau dizarmoniile ce apar între două sau mai multe subconştienturi. Omul ignorant se pedepseşte singur prin falsele sale idei despre ceilalţi oameni, despre viaţă, despre divinitate sau univers. Legea esenţială a înţelepciunii practice constă în trezirea, dezvoltarea şi punerea în valoare a principiului absolut al spiritului.

8)  Spiritul ca scânteie divină în interiorul corpului nostru şi-a obţinut maturitatea prin nenumărate întrupări şi forme de existenţă, în cursul a milioane de ani, prin numeroase reîncarnări, ajungând la stadiul actual de dezvoltare în toată această perioadă, ci şi-a creat numeroase corpuri fizice, care s-au dezvoltat, au îmbătrânit şi au murit. . Evoluţia spiritului spre perfecţiune duce şi la crearea unui corp fizic din ce în ce mai perfecţionat, transformându-I după voinţa .sa. Aceeaşi forţă spirituală în mod inconştient ne poate face urâţi, bolnavi, slabi şi respingători, prin acţiunea persistentă a anumitor gânduri rele, asupra subconştientului, care, deşi invizibile, sunt totuşi reale, având puteri magice asupra corpului nostru. Acţiunea gândurilor nefaste aduce grimasa în expresia feţei, cu lăsarea în jos a unghiurilor gurii, gândurile imitând forma gurii. Faţa omului este oglinda slării lui sufleteşti, fiecare gând al nostru este o realitate şi o forţă, fiecare gând reprezintă piatra de temelie pentioi crearea soartei, fie în bine, fie în rău. Toţi, fără excepţie, suntem construiţi prin forţe denumite gânduri, care sunt nemuritoare şi ne influenţează în permanenţă prin autosugestie, folosindu-ne de propriile gânduri pe care nu ştim să le selectăm, sau prin sugestii conştiente, prin conversaţii cu semenii noştri sau inconştient prin acţiunea telepatică a altor gânduri din eter, care ne influenţează prin rezonanţă.

9)  Gandindu-ne la acţiuni rele, atragem prin rezonanţă gânduri rele. Ceea ce gândim este incomparabil mai important decât ceea ce spunem, ceea ce ni se întâmplă este o consecinţă a gândurilor noastre. Din această cauză trebuie să ne gândim numai la acţiuni bune, „trebuie să nu apună soarele, înainte de a ne trece mânia" -în această rugăciune biblică constă taina sănătăţii. Dacă adormim seara supăraţi şi mâhniţi, în timpul somnului, când Eul nostru împreună cu corpul astral se desprind de corpul fizic, călătorind în lumea astrală, se va afla în sfera răului şi ne va aduce a doua zi supărare şi mâhnire. Pentru a realiza o reuşită, trebuie să gândim cu putere că aceasta trebuie să ni se întâmple şi atunci mii de forţe se vor pune în acţiune pentru realizarea dorinţei. De aceea trebuie să selectăm dorinţele noastre, altfel ele se vor întoarce.asupra noastră sub formă de blestem.

10)  In timpul somnului, spiritul nostru trăieşte în lumea spiritului pe o zonă corespunzătoare evoluţiei sale spirituale şi de acolo se întoarce încărcat cu elemente mentale specifice, transmiţând corpului putere sau slăbiciune. De aceea un bolnav înainte de somn trebuie să se gândească la sănătate şi ea va veni. Adevăratul nostru Eu esfe acea forţă nevăzută pe care ne-o mărturisesc gândurile noastre. Omul care crede cu fermitate şi perseverenţă în inevitabila bătrâneţe şi declin va primi de Ia spiritul său elementele îmbătrânirii rapide şi ale morţii. Crezând în ruinarea fizică, ea se va produce. Spiritul şi nu mintea este mai puternic la un om de optzeci sau nouăzeci de ani decât la cel care moare la vârsta de 30 de ani. Spiritul şi corpul acţionează unul asupra celuilalt, se întăresc şi se completează, se transformă unul în altul. Gândurile care se cugetă cu mai multă intensitate şi în mod repetat se materializează în organism mai trainic. Orice faptă, chiar neînsemnată, orice cuvânt pronunţat Ia întâmplare provoacă în mod inconştient obsesie şi atunci omul este cuprins de groaza care a pătruns în conştiinţa sa. Iubirea este elixirul vital, izvorul sănătăţii, ai puterii şi energiei fiecărui om. Niciodată nu trebuie să gândim că suntem bolnavi, chiar daca boala ne-a imobilizat la pat. Fii optimist, ajută-ţi singur însănătoşirea, autosugestionându-ţi în acest scop subconştientul.

11)  Credinţa face minuni. Fiecare om posedă germenul acestei forţe, din el ia naştere, binele sau răul. Acţiunea asupra noastră a gândurilor altora, bune sau rele, se poate produce şi prin purtarea unei îmbrăcăminţi pe care au purtat-o alţii, care poate fi îmbibată cu gânduri rele. Acelaşi lucru se întâmplă şi prin purtarea amuletelor, talismanetor, a cristalelor de cuarţ sau a obiectelor sfinţite. Starea noastră sufletească predominantă este forţa care călăuzeşte evenimentul în folosul.sau în detrimentul nostru. Când se adună mai mulţi oameni în acelaşi Ioc şi emană acelaşi curent mental, atmosfera se încarcă cu un eter spiritual alb, superior. Gândurile lasă în camera unde locuim un anumit fluid, care acţionează bine sau rău asupra celor ce vor trăi în ea. In acest mod acţionează asupra noastră şi influenţa bisericii.

12)  Gândirea este o formă de energie invizibilă care posedă o putere neobişnuit de mare şi variată. Corpul nostru nu este Eul nostru adevărat, forţa care îl dirijează după voinţa noastră este spiritul nostru. Aceasta este o existenţă invizibilă cu totul distinctă şi _ separată de corp. Spiritul oboseşte către seară, el se reîmprospătează în timpul nopţii, când corpul astral împreună cu Eul nostru, desprinse de corpul fizic, se alimentează cu fluidul necesar din lumea astrală. Omul este aşa cum gândeşte, căci spiritul său nu este altceva decât un conglomerat de gânduri. în timpul somnului, spiritul, părăsind trupul, vizitează diferite locuri de pe pământ sau din astral. Această capacitate a spiritului de a se desprinde temporar de corp explică fenomenul de apariţii ale aceleiaşi persoane, în locuri diferite, aflate la distanţe mari unul de altul, căci ele îşi materializează corpul fizic acolo unde călătoresc. Fiecare om emană în permanenţă gânduri care se îndreaptă către persoana la care se gândeşte, la mii de kilometri, şi uneori aceste persoane le percep prin telepatie. Fiecare individ trăieşte aproape în permanenţă inconştient conform caracterului său sau urmând natura gândului său. Tot inconştient ne obişnuim să gândim la gânduri negative, creând singuri forţa destructivă ce ne secatuieşte puterea sau ne aduc boala şi insuccesul în acţiunile noastre. Prin sugestie se pot produce diverse procese fiziologice şi biochimice în organism. Dacă se sugerează în stare de hipnoză unui .bolnav că a consumat o cantitate .mare de zahăr, glicemia acestuia creşte cu 20-30 mg la %. Dar sugestia poate avea efectul dorit chiar şi dacă ne adresăm unui om în stare de veghe, deci nu numai în stare de hipnoză. Prin sugestie se calmează durerile din diferitele boli şi se obţin rezultate bune în stările anxioase, în obsesii, fobii şi insomnii, precum şi în diferite tulburări sexuale, atât la bărbat, cât şi la femeie, cum a fi potenţa sexuală scăzută, pe fond psihogen la bărbat, şi frigiditatea la femeie. Prin sugestionare, se obţin rezultate extraordinare în tratamentul multor afecţiuni. Este cunoscut astăzi acest efect sub numele de placebo-terapie, când, administrând bolnavului apă distilată sau ser fiziologic, i se sugerează că este vorba de un medicament miraculos cu efecte de vindecare a bolii. Medicamentul autentic este de fapt sugestia, adică acceptarea convingerii că trebuie să te simţi bine. Placebo-terapia nu se bazează pe un medicament cu acţiune chimică asupra unui organ bolnav, ci pe acţiunea sugestiei asupra psihicului bolnavului. 

Manifestari ale fortei spirituale in fenomene considerate supranaturale :

Puterea spiritului este revelată în Biblie, în mai multe cazuri: — Prorocul David a fost aruncat într-o groapă cu lei înfometaţi, de către regele Babîlonului, pe când evreii erau în robie babiloniană, dar leii nu i-au făcut nici un rău; —- Coborârea spiritului divin, sub formă de foc, ce a coborât din cer, pe muntele Cârmei, profetului IHe, de faţă fiind mai mulţi preoţi israeîieni; — Coborârea spiritului divin pe muntele Sinai lui Moise, sub forma unor fulgere care au înscris pe tablă cele zece porunci; — Materializarea îngerului Gabriel şi arătarea lui Fecioarei Măria, prin care îi aducea vestea că va naşte pe Hsus, prin Duhul . Sfânt; — Materializarea îngerului Gabriel şi arătarea sa preotului Zaharia, tatăl lui loan Botezătorul, vestindu-i că soţia sa Elisabcta va naşte un copil. Necrezând în cuvântul Sfântului Duh, îngerul i-a spus că pentru această neîncredere va rămâne mut, până la naşterea copilului său. Acesta şi a recăpătat glasul la naşterea lui loan Botezătorul; — Vindecarea ologului din Capernaum de către Iisus, când acesta îi spune: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă"; — Vindecarea bolnavului de la Vitezda, care suferea de 38 de ani, în apropiere de Ierusalim, de către lisus; — înmulţirea pâinilor şi a peştilor de către Iisus care se găsea în pustiu, unde predica cu cinci mii de credincioşi, deşi apostolii nu .aveau decât cinci pâini şi doi peşti. Aşezându-i în rânduri de câte cincizeci, Iisus a materializat pâine şi peşti, saturând întreaga adunare şi mai rămânând încă douăsprezece coşuri de firimituri -acesta este fenomenul de materializare prin spirit

învierea celor trei morţi de către Iisus; — în timpul arestării lui Iisus, în grădina Ghetsimani, Apostolul Petru, vrând să apere pe Iisus, a scos sabia şi a tăiaUirechea unei slugi, atunci Iisus i-a zis: „întoarce sabia ta la locul ei, căci-toţi cei ce iau sabia, de sabia vor pieri", apoi, aplecându-se jos, a luat urechea pe care a pus-o la loc şi ea s-a vindecat instantaneu; — Cutremurul de pământ şi eclipsa de soare, în momentul morţii lui Iisus; — Materializarea spirituală a lui Iisus după moarte, când se arată, sub forma unei fantome incomplet materializată, Măriei Magdalena, în prima sa apariţie şi apoi complet materializat, în came şi oase apostolilor; — Coborârea Sfântului Duh, în ziua cincizecimii sau a Rusaliilor, prin coborârea sub forma unor limbi de foc, pe capul fiecăruia dintre apostoli, dându-îe acestora puterea de a vorbi în toate limbile popoarelor, pe care înainte de aceasta nu le cunoşteau, şt dându-le harul de a face minuni; 

Fantomele materializate nu au niciodată aspectul fizic al omului pe care-1 reprezintă, acestea se recunosc numai dupa glas.

Materializari ale puterii spiritului satanic in magia neagra :

Magia este actul prin care se comandă forţelor spirituale în magia neagră. Această comandă se adresează forţelor răului. Şi vrăjitoarea se adresează tot forţelor răului, dar ea stăpâneşte aceste forţe. Magicianul adevărat este un om iniţiat în tainele cerului şi pământului, cunoscând esenţa spirituală a omenirii, pe când vrăjitorul aplică o formă de magie neagră fără a avea aceste cunoştinţe. El este convins numai de puterea satanei, fără a şti alte mistere ale existenţei noastre. De aceea, cel mai adesea magicianul este un orăşean, un om cult, pe când vrăjitorul este adesea un om mai puţin instruit şi de obicei din mediul rural. 

Termenul de vrăjitor apare pentru prima dată în istorie în anul 589. Cu vrăjitoria se ocupă în special femeile. Pentru fiecare vrăjitor există aproximativ zece mii de vrăjitoare, aceasta pentru că femeia este mai sensibilă la diverse influente. Vrăjitoria sexuală întrebuinţează de obicei sângele menstrual. Al doilea motiv al acestei frecvenţe a vrăjitoarelor în rândul femeilor este acela că femeia este infinit mai nefericită decât bărbatul. Din această cauză, ea se va dărui mult mai uşor diavolului decât bărbatul. în istoria vrăjitoriei nu există nici un vrăjitor de renume, ci numai vrăjitoare. -Vrăjitoarele se recunosc după aspectul lor fizic, clc au ochii roşii şi umezi şi o privire tulbure. Pentru a intra în legătură cu spiritul diavolar, ele intră adesea în transă sau delir, folosind pentru aceasta plante halucinogene, mai ales pe bază de beladonă. O bună parte din activitatea vrăjitoriei se adresează sexualităţii; penfru aceasta, vrăjitorul foloseşte sângele porumbelului, prepeliţei, vrabici, firele de păr sau mărul, în amintirea Evei, cea ispită de diavol. 

Toate acţiunile magiei negre, ca şi acţiunile magiei albe, se fac cu ajutorul spiritelor din spaţiu. Dar, pe când în magia albă se folosesc spiritele bune, evoluate, de obicei ale sfinţilor, în magia neagră se folosesc numai spiritele satanice. Vrăjitorul apelează la diavol, care subjugă subconştientul celui fermecat, prin telepafie acesta reacţionează producând efectele pe care le cere vrăjitorul. Una dintre formele grave ale magiei negre este substituirea spiritului, a Eului unui individ, cu un spirit satanic. Aceasta se produce în timpul când omul este hipnotizat, în transa sau în somn, căci, în aceste împrejurări, Eul şi corpul astral se desprind de corpul fizic şi corpul eteric, prilej prielnic pentru a-1 înlocui cu un alt spirit inferior; este cazul aşa-numiţilor „posedaţi de diavol". în această categorie, credinţa populară îi consideră şi pe bolnavii de epilepsie. De altfel, foarte mulţi dintre aceştia aii fost vindecaţi prin putere spirituală, folosind taina sfanţului maslu. Cea mai spectaculoasă formă de magie neagră este aceea de materializare a diavolilor, cunoscută sub numele de conjuraţie, descrisă în cartea Enigma vieţii şi a morţii. In cazul magiei negre, este dovedită forţa telepatică a spiritului, de data aceasta, a spiriteîor rele. Spiritele de materializare au suferit de-a lungul existenţei lor un proces evolutiv de la inferior la superior, de la mineral la plantă, de la plantă la animal şi apoi la om. Atunci când semnase copii cu vestigii rudimentare organice, care au fost şi mai sunt un argument în teoria evoIuţionîştilor, nu înseamnă altceva decât că spiritul de materializare care a dat naştere acestor copii este insuficient evoluat. O dovadă a acestui fapt este că, atunci când se materializează diavolii, aceştia, fiind spirite inferioare, apar aşa cum sunt desemnaţi, sub chip de om, dar cu coadă sau cu coame, niciodată cu chip de om evoluat. Poate că, dacă ar avea acces la şedinţele de materializare prin spirit ale fantomelor, care reprezintă reîntruparea vremelnică a unui spirit, al unui mort sau la o şedinţă de conjuraţie, omenirea ar putea crede în spirit, în existenţa şi în puterea lui.

Instinctul, forma de manifestare a spiritului :

Actele noastre conştiente derivă dintr-un substrat inconştient, constituit din amintirile înmagazinate de-a lungul vieţii actuale şi în alte vieţi anterioare. Instinctul sexual este cel mai puternic instinct. El asigură perpetuarea speciilor şi este indispensabil pentru a crea şi a asigura posibilitatea reîncarnării unui nou spirit ce vine din lumea astrală

ele noastre conştiente derivă dintr-un substrat inconştient, constituit din amintirile înmagazinate de-a lungul vieţii actuale şi în alte vieţi anterioare. Instinctul sexual este cel mai puternic instinct. El asigură perpetuarea speciilor şi este indispensabil pentru a crea şi a asigura posibilitatea reîncarnării unui nou spirit ce vine din lumea astrală. Pentru a-1 face cât mai puternic, el este întreţinut de senzaţia de plăcere pe care o determină atât actul sexual în sine, dar mai ales orgasmul, care prin modificările ce se produc în organele genitale ale femeii constituie o condiţie propice pentru fecunditate. Senzaţia de plăcere pe care o dă actul sexual ţine de transmisia unor impulsuri în ultimă instanţă la scoarţa cerebrală, care conştientizează actul sexual. Aceasta constituie o stare normală pentru majoritatea oamenilor. Acesta este însă un element subiectiv, deoarece există numeroase aberaţii sexuale, anormale pentru majoritatea celor normali, dar considerate normale şi însoţite de plăcere pentru minoritatea care le practică, Aceste manifestări ale actului sexual sunt determinate de participarea sistemului nervos vegetativ simpatic şi parasimpatic, care în ultima instanţă sunt concentrări ale corpului eteric; ele aparţin deci sferei afective a sufletului uman şi nu spiritului, Eului nostru, Dinire anomaliile sexuale amintim câteva: autoerotismul sau masturbaţia, când satisfacerea actului sexual se face fără prezenţa unui partener; — pedofilia, constă în atracţia sexuală faţă de copii, aparţinând aceluiaşi sex sau celui opus; — gerontofilia este atracţia sexuală faţă de bătrâni; — incestul constă în raporturi sexuale cu rude de sânge apropiate, tată-fiică, fiu-mamă, frate-soră; — homosexualitatea constă în practicarea în variate moduri a relaţiilor sexuale, cu indivizi de acelaşi sex. La femei se numeşte lesbianism, satisfacţia sexuală se face cu ajutorul clitorisului. Saficele recurg la cunilingţie, iar tnbadele realizează satisfacerea sexuală prin frecarea reciprocă a regiunii externe a organelor sexuale cu coapsa. Homosexualii pot fi activi sau pasivi, cei pasivi suportă actul sexual anal, dar se pot comporta succesiv, activi sau pasivi; — zoofilia este practicarea raporturilor sexuale cu animalele; — necrofilia - raporturile sexuale se fac cu cadavre umane; — fetişismul este excitarea sexuală mergând până la orgasm în prezenţa unor obiecte purtând un simbolism sexual (lenjerie feminină); — sadismul - capacitatea de a realiza orgasmul numai când partenerul este supus la chinuri fizice sau morale; — masochismul — când partenerul trebuie să-i provoace suferinţe fizice sau morale; — scoptofilia este plăcerea de a contempla actul sexual executat de alţii.

Nu se poate afirma că toate aceste manifestări anormale ale actului sexual nu surit conştientizate de cei ce le practică. Ei te consideră absolut normale şi le fac în deplină cunoştinţă de cauză. 3-ar putea, deci, pune întrebarea: de ce pentru ei sunt acte normale şi pentru majoritatea populaţiei sunt anormale? Cine determină deosebirea dintre nonnal şi anormal? Aceasta denotă că plăcerea sexuală este absolut subiectivă. Când însă la participarea actului sexual contribuie şi gândirea, memoria sau imaginaţia, arunci intervine şi participarea spiritului, care îşi creează astfel de trăiri sufleteşti în această situaţie, o explicaţie plauzibilă ar fi existenţa reîncarnării, când indivizii masculi, tentaţi la practici sexuale pasive (homosexual pasiv) au fost în alte vieţi anterioare femei, şi invers, în cazul lesbicnelor active care în alte vieţi anterioare au fost bărbaţi. De sex depinde posibilitatea ca un om să poată percepe esenţa lumii, căci sexul este izvorul existenţei omului. 

Femeia este cea care deţine forţa sexuală în lume. Sexul la femeie este revărsat în toată materia organismului. Bărbatul reprezintă o dependenţă sexuală aproape totală faţă de femeie. Această slăbiciune este izvorul tuturor slăbiciunilor lui. Bărbatul este mai puţin sexual decât femeia, căci la femeie sexul este reprezentat în toată fiinţa ei. 

Actul sexual este punctul cel mai înalt şi cel mai încordat al contactului între două sexe opuse, în el fiecare parte iese din el, pătrunzând în celălalt.

Reincarnarea :

Reîncarnarea este fenomenul prin care spiritul unui mort, ce se află în spaţiul astral, revine pe pământ într-un nou corp omenesc. Acest act al reîncarnării a fost cunoscut de marii iniţiaţi ai Antichităţii şj este relevat de spiritele evoluate ale spaţiilor. Reîncarnarea este trecerea unor fiinţe conştiente, nepieritoare, într-un alt corp fizic, potrivit evoluţiei sale spirituale, cu ajutorul căruia spiritul, ca fiinţă conştientă dotată cu memorie şi gândire, va lua mai departe cunoştinţă de fapte şi lucruri noi din lumea fizică, pentru a-şi îmbunătăţi învăţămintele. Altfel spus, spiritul revine pe pământ pentru o nouă şcoală, pentru a învăţa şi a suferi, pentru a se ridica pe o treaptă superioară de spiritualitate. Pe măsură ce reîncarnările au crescut, spiritul omului sălbatic a evoluat şi s-a ridicat din punct de vedere intelectual şi moral. Judecata faptelor noastre din viaţa pământească se face după moartea fizică, când spiritul, desprins de corpul fizic şi corpul eteric, se ridică în lumea spiritelor, acea lume invizibilă. în toată existenţa omenirii, de zeci de mii de secole, nu există favoritism spiritual, există numai o creştere a conştiinţei. Unele spirite sunt mai evoluate decât altele, căci au un număr mai mare de reîncarnări care le-a făcut să fie mai superioare. în fiecire reîncarnare omul ia un corp fizic diferit, un nume diferit, dar spiritul îşi păstrează individualitatea, cu toate că în viaţa pământească spiritul se poate întrupa într-un corp masculin sau feminin. Spiritele nu au sexe, numai planul evoluţiei pământeşti le dă un corp masculin sau feminin. Reîncarnarea nu înseamnă că spiritul omului se va reîncarna într-un corp de animal, acesta ar însemna metempsihoză care ar contraveni legilor divine ale evoluţiei spirituale, care cere ca spiritul să parcurgă numai un drum evolutiv ascendent. Reîncarnarea nu se face imediat după moarte, deşi sunt şi cazuri când aceasta se poate întâmpla chiar în momentul când spiritul părăseşte corpul fizic.

In general, perioada între moarte şi reîncarnare este scurtă pentru spiritele inferioare, cu cât spiritul este mai evoluat, el va sta mai mult timp în spaţiu. Pentru spiritele angelice, aceasta se poate prelungi la mii de ani. în medie, timpul scurs între moarte şi o nouă reîncarnare este de două sute de ani; dar el este foarte diferit, cu cât mai mare este suferinţa din viaţa pământească, cu atât mai evoluat va fi spiritul după moarte. Din această cauză, când spiritul doreşte o mai rapidă _ ascensiune prin suferinţe fizice, va veni mai repede la reîncarnare, pentru a îndrepta călcarea moralei divine săvârşită în alte vieţi.

Nimeni nu poate scăpa acţiunii legii reîncarnării, care este o lege divină. Scopul reîncarnării este educaţia spiritului, iar scopul vieţii este de a dezvolta puterile noastre, care se găsesc latente în spiritul nostru, de a stimula facultăţile latente ale spiritului nostru. Locul şi părinţii unde ne-am reîncarnat nu sunt determinate de părinţi noştri, ci de spiritele evoluate din spaţiu. Reîncarnarea se poate face în corpuri fizice de sexe diferite, întro viaţă fie de bărbat, fie de femeie. In general, după şase-şapte reincarnări, trecem în corpuri fizice de sex opus. 

Credinţa creştină consideră că spiritul după moarte se duce în cer şi acolo va trăi până la judecata de apoi, dar nu spune ce face acolo atâtea milioane de ani. Din punct de vedere al ştiinţei spirituale, spiritul poate evolua şi în spaţiu, dar evoluţia cere studii şi în sânul corpului fizic, pe pământ sau în alte planete similare. Adevărata evoluţie morală are Ioc pe pământ, unde spiritul este supus la numeroase tentaţii în lumea spiritelor, spiritul face studii despre fizica şi chimia fluidelor, despre problema creaţiei. Când spiritele pleacă la reîncarnare, conform legii atracţiei afinităţilor, caută se revină unele lângă altele în aceeaşi familie, ori ca rude ale aceleiaşi familii, ca iubirea lor, ca spiritul lor să continue unu faţă de altul şi mai departe în noua viaţă pământească. S-a susţinut că teoria reîncarnării nu explica creşterea populaţiei de pe pământ, dar se uită că evoluţia este un fenomen universal, conform căreia spiritele animale cele mai evoluate revin la reîncarnare în corpuri omeneşti de oameni primitivi.

In afară de aceasta, pe pământ mai vin Ia reîncarnare spirite de pe alte planete inferioare pământului, care, atingând acolo treapta cea mai ridicată de evoluţie, vin pe pământ în următoarea lor reîncarnare. Prin reîncarnare, înţelegem că individualitatea conştientă nu intră în acţiune în momentul naşterii, că omul nu este o creaţie a divinităţii la fiecare naştere, ci individualitatea spiritului există de veacuri şi nu face decât se coboare din când în când în mijlocul materiei fizice. Aceasta înseamnă că spiritul preexistă naşterii şi trăieşte mai departe după moartea fizică. Reîncarnarea explică diferenţele trupeşti, intelectuale şi spirituale dintre indivizi, totul depinde de gradul său de evoluţie. Aşa se explică cum în sânul unei familii obscure se poate naşte un copil inteligent şi de mare valoare; se înţelege de la sine că în acest caz aceste caractere nu le-a luat de la părinţi, ci din alte vieţi. Aceasta înseamnă ca părinţii nu au făcut altceva decât să procure un corp fizic, iar spiritul care vine să se încorporeze este străin părinţilor, el vine trimis de divinitatea din lumea spiritelor. 

Dacă nu admitem reîncarnarea, nu ne putem explica diferenţele de inteligenţă, cuminţenie şi voinţă între copiii aceleiaşi familii. Fiecare vine în lumea fizică cu bagajul său de moralitate şi spiritualitate din vieţile trecute. Ele se datorează vârstei spiritului omenesc, al gradului de evoluţie. Deşi am trăit în mai multe vieţi, noi nu ne amintim despre aceasta. Dar. în general, noi nu ne aducem aminte nici de actuala noastră viaţă. Uitarea este o lege a divinităţii, ea se datorează situării spiritului nostru în interiorul corpului eteric şi separării' lui de acesta printr-un strat izolator, atomic, foarte etanş, care nu lasă să ajungă în conştiinţă aceste amintiri. Ele se fac cunoscute numai când reuşim să desprindem Eul şi corpul astral de corpul eteric, în stare de hipnoză, când putem comunica direct cu spiritul, cu memoria lui. Ceea ce învăţăm într-o viaţă sunt cunoştinţe ce vor fi păstrate pentru veşnicie.

Reîncarnarea explică şi cazurile de hermafroditism, când o femeie, prin gândurile ei, prin glasul ei mai gros, prin energia ei, prin îmbrăcămintea şi liniile figurii, prin prezenţa părului pe obraz, se comportă ca un bărbat, şi invers, sunt bărbaţi care.au un fizic delicat, cu pilozitate redusă, cu glas subţire, care prin intuiţia lor se comporta ca o femei. Aceasta se explică prin aceea să reîncarnările se fac fie ca bărbat, fie ca femeie. Persoanele care au teamă de apă, de înălţimi, de foc, de tunete şi fuigere, au murit în alte vieţi anterioare din această cauză şi ele păstrează în memoria spiritului aceste amintiri. Unii oameni îşi reamintesc perfect de bine fapte, împrejurări, localităţi şi persoane din altă viaţă. Această amintire poate fi provocată sau naturaiă. In stare de hipnoză, spiritul recapătă toate facultăţile spirituale pe care le are atunci când trece pragul morţii. în această stare, spiritul, fiind întrebat, poate spune amintiri din viaţa actuală, dar şi din vieţile sale anterioare, locul unde a trăit, unde a murit, cine a fost soţul sau soţia, cine au fost părinţii şi alte precizări, Copiii până la şapte ani şi aduc aminte uneori de alte vicii, aceasta pentru că până la această vârstă corpul său astral se găseşte în afara corpului fizic, el înglobându-se în interiorul corpului după această vârstă. Uitarea altor vieţi este o lege a divinităţii, altfel cunoaşterea lor ar constitui o piedică în evoluţia noastră spirituală. Divinitatea a vrut ca la fiecare reîncarnare să începem o nouă viaţă. Reîncarnarea este un adevăr divin care îţi dă mai clar ca orice sentimentul eternităţii. 

Spiritele mai evoluate îşi hotărăsc singure destinul pentru o nouă viaţă pământească, Altfel se petrec lucrurile cu spiritele inferioare. Ele pleacă în grup ia reîncarnare, fiind conduse de coruri de muzică spirituală. Apropiindu-se. de pământ, spiritul, datorită unui fluid magnetic, cade într-o somnolenţă, nemaifiind stăpân pe voinţa lui. Sosit în apropierea pământului, fiecare spirit candidat la reîncarnare este luat de ghidul său şi îndreptat către o anumită regiune a pământului şi apoi spre o anumită familie.

Spiritul ce vine la reîncarnare însoţit de ghidul său se apropie de viitorii părinţi şi stau în preajma lor. El înconjoară cu perispiritul său corpul fizic al viitoarei mame, luând forma unei rochii, strâmtă sus şi mai largă jos, adică forma unui trunchi de con ce se întinde de la umeri până la gleznă, capul rămânând liber. Creierul fund cel mai bogat în fluid electromagnetic, ar putea fi influenţat de natura fluidică venită din spaţiu şi tulburat în funcţionarea lui. De aceea perispiritul spiritului ce vine la reîncarnare nu cuprinde şi capul mamei, altfel mama ar avea dureri de cap şi o stare de nervozitate. Când mama este mai ales tânără, spiritul ce vine la întrupare se găseşte mai aproape

Spiritul şi perispiritul copilului se situează în afara corpului său fizic până la vârsta de şapte ani, numai după aceea el pătrunde în interiorul corpului său fizic, devenind din exterior, interior.

Aşa se explică de ce amintirea naturală a altor vieţi anterioare se întâlneşte mai ales la copiii până la şapte ani. Aceasta se datorează fapmlui că spiritul său, aflându-sc în afara corpului eteric, poate să-şi exteriorizeze amintirile

Caracterul copilului fiind dat de cele trei fluide: cosmic, solar şi planetar, este foarte importantă configuraţia boitei cereşti în momentul naşterii, adică ce planetă se află la meridianul locului unde are Ioc naşterea, căci fiecare planetă va imprima copilului o anumită calitate. Planeta Marte va determina un caracter hotărât, mai dur, planeta Venus un caracter mai sensibil, un corp armonios, plăcut, un sentimental şi aşa mai departe. Are rol nu numai planeta de la meridianul locului de naştere, dar şi meridianul vecin cu acesta. Reîncarnările au loc pe toate planetele şi sistemele solare din cele patru universuri. Pământul este de 1.300.000 de ori mai mic decât Soarele, Soareie este de 474,000,000 de ori mai mic decât steaua Antares, dar câte stele sunt în univers, iar divinitatea a creat patru universuri care, privite din centrul sferei divine, sunt aşezate sub formă de cruce. Poate aici îşi are semnificaţia semnul crucii în care lisus Hristos ne-a învăţat să ne nigăm lui Dumnezeu. 

Evoluţia spiritului după moarte pe un plan situat deasupra locului său, nu este posibilă decât după ce acesta are o evoluţie ce se derulează mai jos de planul din care ei a plecat. Trecerea spiritului de pe un plan pe altul nu este posibilă decât după ce îşi perfecţionează structura sa energetică, iar această perfecţionare nu se poate, face decât în condiţiile unei existenţe pământeşti, supus numeroaselor suferinţe fizice şi morale. Reîncarnarea este supusă celor trei legi fundamentale cosmice, care sunt: legea atracţiei afinităţilor, legea cauzei şi efectului şi legea suferinţei. Spiritul se reîncarnează în familia, în societatea şi epoca care îi conferă condiţii pentru o nouă evoluţie. După moarte, spiritul este atras către locul care corespunde adevăratei sale personali taţi, care nu mai este identic cu cel pe care ÎI avea în viata pământească. Fiecare spirit are o anumită cantitate şi calitate de energie, o anumită vibraţie care îi conferă o anumită structurare şi care face să fie atras ca un magnet de subplanul spiritual corespunzător lui. Legea cauzei şi efectului intervine în momentul reîncarnării spiritului conform destinului său, fiind strâns legată de legea suferinţei.

Cei ce nu cred decât într-o viaţă pământească, fiind legaţi de plăcerile şi bucuriile lumii pământeşti, se vor situa după moarte pe un plan spiritual cât mai apropiat pământului. Trimiterea lor la reîncarnare se face de către spiritele superioare, care au dorinţa de a le ajuta să evolueze, programându-le o viaţă cu mai multă sau mai puţină suferinţă, în raport cu acţiunile morale pe care aceştia le-au trăit în viaţa pământească. Cunoscând această lege, printr-o viaţă morală sub acţiunea voinţei noastre ne programăm singuri o viaţă mai bună viitoare. Legea karmei este un mijloc de a restabili armonia cerească. Tot ceea ce facem rău altora se va răsfrânge asupra noastră, mai târziu. In alte vieţi viitoare vom culege ceea ce semănăm în actuala viaţă, Aceasta este o admirabilă lege educativă pe care a lăsat-o divinitatea. Cunoscând aceste legi, creatorul ne-a dat posibilitatea să discernem asupra consecinţelor faptelor noastre. Astfel, noi suntem artizanii şi stăpânii destinului nostru. Acţiunea celor trei legi cosmice ale reîncarnării determină alegerea viitorilor părinţi. Un spirit din spaţiu se va simţi atras de o persoană mamă, în special, care gândeşte ca şi el. Astfel, un coleric va fi atras de un coleric, un despotic de către un despotic, un pacifist de către un pacifist etc. Aceasta nu înseamnă că spiritul este ereditar, că el se transmite de la părinţi la copii, căci la reîncarnare în trupul viitorului nou-născut vine un spirit liber din spaţiu.

Dar de ce oamenii nu-ş^ amintesc de alte vieţi anterioare? Aceasta este tot o lege a divinităţii, căci o nouă viaţă le dă şansa, conform destinului lor, să-şi îndrepte greşelile din alte vieţi. Altfel, dacă şi-ar cunoaşte exact existenţa sa anterioară, nu ar fi decât un spectator pasiv în nouă sa viaţă pământească. Această uitare este absolut indispensabilă pentru a asigura evoluţia într-o nouă existenţă de viaţă. Dar omul uită chiar amintirile din actuala viaţă, cu atât mai mult cele din vieţile anterioare. Dacă se hipnotizează un om şi îl întrebăm ce îşi aminteşte din viaţa lui la o dată de zcee-douăzeci de ani în urmă, e! descrie cu lux de amănunte toate evenimentele respective, descrieri pe care le face sub formă de imagini care îl reprezintă pe el, privindu-se din afară şi de la distanţă. 

După fiecare viaţă pământească, o dată cu moartea fizică, spiritul desprins de corpul fizic este atras spre planul spiritual corespunzător vibraţiei de energie pe care o are. El nu se poate localiza decât în zona spiritelor asemănătoare lui, conform legii atracţiei afinităţilor. După fiecare viaţă pământească, spiritul este judecat de spirite superioare şi după un timp retrimis la reîncarnare pentru corectarea greşelilor lui, conform legii karmice. Cu cât un spirit este mai puţin evoluat, cu atât este trimis mai repede la reîncarnare. Există şi posibilitatea pentru spiritele superioare de a-şi alege singure nou! mod de viaţă într-o viitoare reîncarnare. Este legea liberului arbitru, dar care se supune obligatoriu legii divine a suferinţei, adică într-o nouă existenţă pământească trebuie supus unor: suferinţe, căci numai aşa spiritul poate trece pe o treaptă spirituală mai evoluată

Aspecte ale desprinderii corpului astral, începând cu anul 1950,  descrie trei zone ale existentei:

- zona locală I corespunde lumii reale fizice, este o zonă în care corpul astral întâmpină dificultăţi a-1 străbate, deci se face cu efort mare

- zona iocală II este un mediu imaterial în care timpul şi legile mişcării îşi pierd semnificaţia obişnuită, este mediul corpurilor astrale, în care acestea se mişcă în timpul somnului, în timpul drogării sau după moarte; — -zona locală III este corespunzătoare unui mediu antimaterial al lumii noastre, în care se conservă trecutul şi viitorul lumii noastre. In laboratorul său din Virginia, cu ajutorul unui aparat sofisticat, el a găsit o metodă ştiinţifică pentru a ieşi din corp.

In laboratorul său din Virginia, cu ajutorul unui aparat sofisticat, el a găsit o metodă ştiinţifică pentru a ieşi din corp. Candidatul la un voiaj astral este închis într-o cameră întunecată şi insonorizată, culcat pe o saltea plină cu apă, cu receptoare la urechi şi electrozi la cap şi picioare pentru controlul activităţii cerebrale. După emisia unor sunete relaxante, generând creierului producţia de unde alfa, când pacientul este pe cale de a adormi, se schimbă brusc registrul sonor, care devine aproape imperceptibil. El reprezintă interferenţa a două sunete cu frecvenţe joase, între care există o diferenţă de 4 hertzi. Efectul este că, în timp ce corpul fizic rămâne destins, aparent adormit, corpul astral se detaşează şi începe călătoria astrală. Acestei experienţe i s-a supus şi celebra psihiatră Elisabeth Kublcr Ross, cercetătoare a universului psihic al muribunzilor, consolidându-şi credinţa în nemurire. Aceasta călătorie astrală are un efect benefic asupra corpului fizic, căruia îi măreşte vitalitatea, şi asupra activităţii psihice: o tonificare a optimismului şi o scădere a temerii de moarte. în apropierea morţii, când electrocardiogramaşielectroencefalogramaînregistrează linia zero, corpul astral al acestora aude şi vede tot ce se întâmplă în apropierea corpului fizic sau călătorind în diferite locuri, fiind în măsură să relateze după reanimare exact tot ce s-a petrecut acolo. Este foarte interesant de ştiut că ceea ce aud nu este, de fapt, vorbirea curentă, ci captarea gândurilor, ideilor pe care le explică vorbirea. Pericolele de dec o rp orali tale sunt în momentul de detaşare a corpului astral, când în corpul fizic se poate introduce un alt spirit. Este fenomenul de posesie care explică apariţia diferitelor tulburări psihice. Când se întârzie întoarcerea din astral a spiritului, se poate produce o semi-moarte a corpului fizic, el menţinandu-se doar prin "coarda de argint" în legătură cu corpul fizic. Când se rupe şi acest „cordon de argint", se produce moartea.

Spiritul îşi pierde însemnătatea când este izolat şi închis în graniţele strâmte ale Eului nostru. El poate ajunge la adevăr numai unindu-se cu alte spirite, numai aceasta este bucuria lui. Aceasta este legătura prin care omul este legat cu lumea în care trăieşte, ci simte o nesfârşită bucurie de îndată ce cunoaşte acest lucru, căci atunci se simte una cu mediul său. In acela pe care îl iubim ne găsim Euî nostru propriu, în sensul cel mai înalt, în acesta se cuprinde adevărul definitiv al existenţei noastre. Bucuriile şi durerile celor pe care îi iubim sunt şi bucuriile şi durerile noastre. Câştigăm stăpânirea asupra Eului nostru ridicându-ne deasupra oricăror trufii, oricărei pofte, oricărei temeri, ştiind că pierderile pământeşti şi moartea trupească nu pot să răpească nimic din fiinţa noastră adevărată şi din măreţia spiritului. Când Iisus zicea: „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor stăpâni pământul", înţelegea că omul care-şi înfrânge trufia de sine va avea parte de adevărata moştenire, el nu mai are nevoie să-şi cunoască propriul loc în lume, căci îi este asigurat pretutindeni, prin dreptul fără moarte al spiritului său. Trufia de sine împiedică spiritul de la menirea lui proprie, aceea de ajunge la desăvârşire prin unirea cu lumea lui Dumnezeu.

Nesfârşită este distanţa dintre adevăr şi minciună, dintre moarte şi nemurire. Totuşi, într-o clipă se poate trece peste această prăpastie, cu Dumnezeu se descoperă că în spiritul nostru se întâmplă minunea, căci acolo este locul în care se întâlneşte mărginitul cu nemărginitul. Păcătuind, omul ia cu sine însuşi partea mărginitului împotriva nemărginitului. Păcatul este înfrângerea spiritului, un joc primejdios şi păgubitor în care omul riscă totul cn să câştige foarte puţin, Păcatul întunecă adevărul şi tulbură vederea limpede a conştiinţei. In păcat căutăm plăcerile, dar nu fiindcă ele ar fi într-adevăr vrednice de dorit, ci fiindcă aşa ni-1 reprezintă lumina roşie a pasiunii.

Pierdem măsura cea dreaptă pentru valoarea lucrurilor şi ne lăsăm rătăciţi de interesele felurite şi potrivnice între ele ale vieţii. Adevăratul bine este pâinea cea de toate zilele a spiritului nostru. In bine suntem liberi şi aparţinem tuturor. Spiritul nostru se hrăneşte cu binele prin care se simte legat şi înrudit de infinit şi care este canalul prin care îşi primeşte hrana cea de toate zilele. De aceea Iisus a zis: „fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura", căci dreptatea este hrana dumnezeiască a spiritului,- numai că poate să sature pe om şi să-i dea putinţa de a trăi în viaţa infinitului şi să ajute să crească într-un timp cu veşnicia. Eul nostru nu poate să-şi găsească ţelul suprem şi să se unească liber cu Dumnezeu decât prin iubire. Acel al cărui spirit s-a format una cu Dumnezeu stă în faţa oamenilor ca o floare supremă a umanităţii. în el îşi recunoaşte omul fiinţa lui adevărată, în el află descoperirea deplină a lui Dumnezeu, contopirea voinţei supreme cu voinţa lui, contopirea ideii lui cu iubirea veşnică. Se pune întrebarea: Ce este binele? Ce este acest bine către care năzuieşte natura noastră morală? Când omul începe să se priceapă mai bine pe sine într-un sens mai larg, când cunoaşte că el este mult mai mult decât pare în momentul actual, atunci începe să fie conştient de natura sa morală. Astfel, concepţia lui despre viaţă va fi alta şi voinţa lui va lua locul instinctelor, căci voinţa este instinctul cel mai înalt şi mai ales instinctul vieţii în sensul mai larg, care se întinde dincolo de domeniul prezentului.

Initierea in tainele stiintelor spirituale :

Iniţierea în ştiinţele oculte era considerată de antici un lucru primejdios. Nu exista o crimă mai mare decât a trăda unui neiniţiat tainele iniţierii. Trădătorul era pedepsit cu moartea şi confiscarea bunurilor. Poetul Eschil a fost acuzat de a fi dus pe scenă câteva din misterele iniţierii. El a scăpat de la moarte numai după ce s-a confirmat juridic că nu era iniţiat. Iniţiatul era convins că păcătuieşte spunând ceea ce ştie şi că în acelaşi timp neiniţiatul păcătuieşte ascultând. Iniţierile trebuiau precedate de un regim de viaţă cu totul deosebit, în aşa fel încât viaţa simţurilor să fie sub stăpânirea spiritului. Aceasta se realizează prin posturi, prin asceză şi prin anumite exerciţii spirituale, omul trebuind să renunţe la lucrurile din viaţa obişnuită. Iniţiatul trebuie să privească la o lume superioară. Prin aceasta, omul poate să se înalţe cu spiritul său pentru a-i putea cunoaşte enigmele lui şi ale lumii superioare din care provine. Astfel, omul simte că în el se aprinde ceva care a creat lotul, inclusiv pe el însuşi, şi simte că acest ceva va fi ceea ce îl va înaripa spre o activitate creatoare superioară Aceasta este în el, a fost înaintea făpturii sale sensibile şi va fi şi după dispariţia acestuia. El descoperă în el un Eu superior, care se întinde dincolo de hotarele devenirii sale sensibile, a existat înaintea naştcrirsale şi va exista şi după moartea sa. Acest Eu a creat din veşnicie şi va crea în veşnicie, personalitatea senzuală este o creaţie a acestui Eu. Iniţiatul constată că unul şi acelaşi lucru coexistă în om, viaţa şi moartea, veghea şi somnul, tinereţea şi bătrâneţea, ultimele, preschimbându-se devin primele, iar primele, pr'mtr-o nouă schimbare, devin ultimele (Heraclit), Aceasta înseamnă că în viaţa noastră şi deopotrivă în moartea noastră este viaţa şi moartea în acelaşi timp. Moartea este o pieire pentru a face Ioc unei vieţi noi, dar şi în noua viaţă veşnicul, spiritul trăieşte ca şi în cea veche. în viaţa trecătoare apare acelaşi element veşnic ca şi în moarte.

Iniţiatul, sesizând acest clement veşnic, priveşte moartea şi viaţa cu acelaşi sentiment. Numai cel ce vede moartea în viaţă şi viaţa în moarte, iar în amândouă elementul veşnic, spiritul care este mai presus de viaţa şi de moarte, numai acela poate privi în lumea superioară a veşniciei spirituale. Heraclit spunea: nemuritorimuritori, muritori-nemuritori, viaţa unora este moartea celorlalţi, iar viaţa acestora, moartea celor dintâi. Prin actul de iniţiere, iniţiatul descoperă existenţa spiritului şi nemurirea lui.

Toţi aceşti mari oameni ai Antichităţii, iniţiaţi în misterele vieţii şi ale morţii, au ajuns la concluziile scrise prin experienţele lor personale în practicile din temple, aflând că moartea nu este sfârşitul vieţii, ci începutul alteia, este ideea supravieţuirii personale care eliberează spiritul omenesc de teama morţii şi de ideea neantului. Când am scris Enigma vieţii şi a morţii, am ştiut de la început că foarte mulţi oameni o vor citi, dar foarte puţini o vor înţelege,aceasta pentru că o jumătate de secol oamenii din |ara noastră au fost lipsiţi de posibiiitatea de a cunoaşte noţiuni ca spirit şi reîncarnare 

Dintre marii iniţiaţi ai Antichităţii, pe lângă Aristotel, Plator, Pitagora. Epicur, mai este citat al doilea rege al Romei, Numa Pompiliu, care a întemeiat chiar religia romanilor Sociale era un medium clar auditiv, auzea o voce misterioasă care îl sfătuia. lisus Hristos a posedai o mediumnitate extrem de complexă: Hra medium vindecător prin punerea de mâini, medium de levitaţie (umbla pe apă), medium de transfigurare (schimbarea la faţă), medium premonitor (a prevăzut trădarea lui Iuda şi a prevestit propria sa moarte). Mahomed era clarvăzător, auzea pe îngerul Gabriel. Ioana d'Arc era un medium clar auditiv, ea auzea glasul Sfintei Caterina, era şi un medium clarvăzător, căci a găsit pe regele deghizai în mulţimea oamenilor de la curte, şi era şi un medium de previziune, căci şi-a prevăzut supliciul şi moartea. Gocthe era clar vizual, el vedea aura fluidică a oamenilor, era şi monitor, căci vestea cutremure de pământ. Dramaturgul francez Victorien Sardon era medium de desen automat, el desena în stare de transă. Toate aceste calităţi ale manifestărilor mediumnice nu sunt altceva decât manifestări ale puterii spirituale, aşa-zisele minuni pe care le găsim descrise de-a lungul istoriei.

Spiritismul a adus un imens serviciu proceselor paranormale, atrăgând asupra lui cercetarea lumii savante. Necunoscând complexitatea fenomenului mediumnităţii, spiritismul constituie proba prin care oamenii se pot convinge de existenţa spiritului după moarte şi de puterile lui extraordinare. In stare de transă, mediumul se găseşte într-un somn mediumnic. în această stare se manifestă prin el o altă conştiinţă cu o altă personalitate şi o altă voinţă. Această personalitate este a unui om decedat, adică spiritul care supravieţuieşte după ce omul moare fizic, căci chiar această personalitate afirmă, ea însăşi, aceasta. Mediumnitatea pasivă se manifestă în stare de transă, iar cea activă este întotdeauna în stare de veghe. Dar se citează şi cazuri când mediumul activ se manifestă ca un intermediar între el ca o persoană şi un spirit din spaţiu. Aceasta se întâmplă în scrierea automată, în vorbirea automată, în xenoglosie, îevitaţie, scriere intuitivă, pictura automată, cântecul automat etc. Cei mai puternici mediumi au o facultate mixtă, pasivă şi activă. Alteori, puterea spirituală se manifestă numai în prezenţa unor mediumi-care nu sunt nici activi, nici pasivi. Astfel sunt efectele tipologice, dematerializările, aporturile, vocea directă, cântecul direct, scrierea directă, fotografiile. Acestea sunt fenomene paranormale obiective.

Creştinismul se bazează pe apariţia lui Iisus după moarte, pe învierea lui, dar el nu explică acest miracol şi afirmă numai: „Crede şi nu cerceta". învierea Iui Iisus dovedeşte dogma nemuririi spiritului. Dar învierea lui Iisus este un fapt numai pentru metafizici şi în acelaşi timp un adevăr, căci învierea este în termeni metafizici apariţia materializată post-mortem a lui Iisus, este deci arătarea spiritului său îmbrăcat vremelnic în carne şi veşminte. Creştinii cred că a înviat cadavrul lui Iisus pentru că aşa li s-a spus de către martorii care pretind că l-au văzut. Iisus deşi vorbea de înviere, de viată nouă, nu spusese niciodată că va învia în carnea lui, el nu putea afirma aşa ceva, fiind un mare iniţiat. Apariţia după moarte a lui Iisus i-a surprins pe apostoli şi ei nu au crezut acest fenomen Ia început, a trebuit să apară de mai multe ori pentru a-i convinge. Aceasta exclude posibilitatea unei autosugestii a apostolilor.

Biserica, în loc să lămurească fenomenul învierii prin arătarea spiritului lui lisus, pentru a exercita o fascinaţie irezistibilă asupra maselor şi o supunere oarbă, a înfăţişat-o ca pe o minune, lăsând să se înţeleagă şi chiar vorbind de învierea corpului material şi de înălţarea lui ia ceruri, iar pentru a răspunde de ce şi alţi morţi nu au înviat, biserica afirmă ca minunea învierii s-a produs numai cu Iisus, fiindcă el a fost fiul lui Dumnezeu

Aşadar, minunile sunt fenomene paranormale, produse prin medium de spirite. Existenţa lumii invizibile, a spiritului ca element independent în alcătuirea corpului uman, precum şi activitatea spiritelor în lumea astrală se pot cunoaşte prin desprinderea corpului astral de corpul fizic şi eteric, ca prin această desprindere, prin vederea astrală, să luăm contact cu lumea spiritelor. La această desprindere a corpului astral se poate ajunge prin intermediul gândirii, printr-o anumită concentrare a ei, pe care o putem realiza prin diferite procedee, care toate au la bază exerciţii de respiraţie. 

Desprinderea corpului astral după voinţa noastră reprezintă un fapt extraordinar şi aceasta nu se poate realiza decât cu ajutorul gândirii, dar nu numai să reuşeşti aceasta, ci să şi o repeţi de câte ori doreşti şi totdeauna să fii în posesia tuturor forţelor talc cu toata luciditatea, Iară ca prin aceasta să se producă nici un fel de tulburare. Prin aceasta dedublare se constată că corpul astral poate trece prin ziduri, că poţi face vizite la prieteni la mari distanţe şi că poţi să te plimbi liber prin spaţiu.

Fiecare .desprindere a corpului astral poate fi etichetată ca o nouă moarte. Pentru âse putea realiza această dedublare, trebuie ca cel ce face experimentul să fie într-o stare perfectă a sănătăţii lui şi să fie întrun echilibru psihologic şi psihic perfect, din care răul să fie exclus cu desăvârşire. Calităţile fizice se rezumă deci Ia o bună sănătate. Trebuie excluse persoanele care sunt suferinde de inimă. De asemenea, vor trebui evitate excesele alimentare şi alcoolul. Desprinderea corpului astral nu reprezintă un act de distracţie, ci un act de mare gravitate, pentru care se cere un antrenament îndelungat. Reamintim că, la mănăstirile tibetane, această iniţiere durează trei ani, trei luni şi trei zile, dar de multe ori această perioadă trebuie repetată. Experienţa cere o degajare de orice fel de alte sugestii, trebuie evitate zgomotele, grijile şi orice fel de altă cugetare. 

După moarte, spiritul omului e un gând conştient, înzestrat cu voinţă şi putere de a acţiona. Ajunsă în lumea astrală, fiinţa omenească duce cu ea amintirile din viaţa pământească. în general, omul după moarte se găseşte într-un mediu corespunzător afecţiunilor sale. După obţinerea desprinderii corpului astral, prin vederea astrală, lumea fizică apare sub alt aspect, mobilierul camerei noastre devine vizibil printr-o uşoară fosforescenţă. Corpul fizic rămas imobilizat apare asemănător unui cadavru, astfel încât, instinctiv, vă credeţi mort. Trebuie învinsă această impresie, care ar putea să constituie o atracţie a corpului astraJ înapoi către corpul fizic şi împiedicarea călătoriei sale astrale, căci o teamă exagerată transmisă dublului astral îl face să intre în mod brutal în învelişul său fizic. 

Atunci când gândim de bine, în jurul spiritului nostru, al corpului nostru astral, se creează o barieră de netrecut de către gândurile rele, spiritele rele. care îşi pot exercita acţiunea lor prin rezonanţă numai dacă şi noi gândim rău. Trebuie căutat în toate împrejurările binele dezinteresat. Se poate concluziona că toate piedicile din spaţiul eterat al astralului pot fi depăşite printr-o puritate morală, căci există o legătură între legile moralei şi compoziţia mecanică a substanţei universului.

Este foarte important de reţinut că piedicile din călătoria astralului dispar atunci când cu gândul - căci acesta de fapt călătoreşte - îţi faci semnul crucii. O energie morală susţinută cu perseverenţă ne ajută să trecem peste toate piedicile. In lumea astrală, formele se deosebesc de fiinţe, în spaţiu se află imaginile create de gândurile noastre personale sau de spiritele celor morţi, gândurile efemere ale celor ce hoinăresc la întâmplare sau spre un scop determinat, gândurile colective ale locuitorilor pământului, imagini ale faptelor trecute, mici sau mari, dubluri însufleţite a tot ce există pe pământ, obiecte neînsufleţite sau fiinţe vii, vieţuitoarele bine constituite, ca plantele şi animalele ce aşteaptă manifestarea lor pământească.

Mijloacele de comunicare cu lumile invizibile sunt destul de numeroase, ele se întind de la cea mai simplă experienţă de spiritism, până la comunicarea conştiinţei cu lucrurile superioare. Unealta întrebuinţată în toate cazurile este gândirea. Gândirea este actul care rezultă dintr-un sistem de energie care ne permite să întrebuinţăm imaginile numite idei pentru a găsi cauza eficientă şi cheia fenomenelor. Fiecare om gândeşte, pune în joc o forţă comparabilă cu curentul electric. Acest curent este de naiură pozitiv când foloseşti în imagini o judecată cu caracter utilitar. Pe măsură ce gândirea coboară spre ideile de dezordine, dezorganizare şi egoism, caracterul ei negativ creşte. 

Gândurile de aceiaşi -fel se atrag, iar gândurile contrare se resping. 

Acţiunea de a face bine pentru rău îşi găseşte explicaţia în aplicarea acestei legi fundamentale. 

Emiţând gânduri bune unei persoane care vă vrea răul, ridica un zid de netrecut care va opri toate gândurile rele. Trebuie gândit numai la bine şi gândirea să evite ideile de rău, de ură, de teamă, de nesiguranţă, de durere, pasivitate şi neînţelegere.

Desprinderea spiritului de corpul fizic :

Nu se poate ajunge la starea negativă şi la desprinderea corpului astral de cei ce fac excese sexuale. Prin actul sexual se pierde o marc cantitate de fluid eteric, în afara faptului că se pierde fluid eteric, prin actul sexual se face un schimb de corp eteric între parteneri şi astfel se pot împrumuta influenţe negative de la unul la altul, în mod . inconştient, putând apărea înclinaţii ciudate, unul dintre parteneri . aflându-se în dizannonte sufletească, ceea ce îl influenţează pe celălalt, împrumutând dizarmonia împotriva căreia nici nu poate lupta. Aceasta înseamnă că, atunci când unul dintre parteneri nu este în armonie sufletească, fiind nervos sau supărat, trebuie evitat actul sexual. Fiecare corp material iradiază în permanenţă şi formează un al doilea corp de aceeaşi formă cu primul - este corpul de energie. Dacă corpul material reprezintă materia, corpul de energie reprezintă antimateria. Vibraţiile materiei nu sunt percepute în totalitate, ele sunt însă constatate cu exactitate de corpul astral al omului

Prin vederea astrală ce se obţine o dată cu desprinderea corpului astral, deci cu dedublarea noastră dispar, timpul şi spaţiul. Astfel se ptjt vedea evenimente petrecute cu secole, în urmă ca.şi când ele s-ar desfăşura în prezent. Tot astfel se văd şi evenimentele ce se vor desfăşura în viitor. Dispar obstacolele materiale în calea vederii astrale, putând vedea evenimente ce se desfăşoară pe alte continente. Ajungând în lumea materiei fine, în lumea astrală, putem vedea şi auzi ce ne spun inteligenţele din lumile superioare. Baza care stă la obţinerea acestor fenomene este starea negativă, adică intrarea în tăcere. Desprinderea corpului astral prin educaţia voinţei se poale obţine mai uşor seara şi dimineaţa şi cel mai bine ' în întuneric şi individual.

Budiştii din Tibet folosesc pentru aceasta scoica de mare. Tot timpul desprinderii, trebuie menţinută starea negativă, iar aceasta se obţine cu atât mai uşor cu cât această scoică de mare este mai mare şi are mai multe spirale. în situaţia desprinderii corpului astral este posibila întâlnirea cu ghidul nostru spiritual din lumea astrală, dar este posibil şi să Fim captaţi de spiritele inferioare care ne pot deruta. Eliberarea de aceste spirite inferioare se obţine făcând semnul crucii, evident, nu cu mâna corpului fizic, ci prin gând. în această împrejurare spiritele inferioare, satanice, dispar, se îndepărtează. In astral se percep gândurile acestei lumi, care se văd sub formă de imagini. Fiecare fiinţă de pe pământ îşi are corpul său de energie, reprezentat în astral sub formă de imagini.

Se poate descrie chiar starea sufletească a unei persoane sau durerile ei fizice numai dacă se priveşte o fotografie a acelei persoane, o şuviţă din părul acesteia sau o bucăţică de material din haina persoanei respective care a fost purtată de ea. Iniţierea în cunoaşterea lumii spiritelor şi a vieţii astrale se obţine şi prin exerciţii de respiraţie, aşa cum se cunoaşte din practica yoga, se mai poate obţine prin meditaţia transccdcntală sau prin consumul de diverse plante halucinogene pe care le-am descris.

1) Acest spirit este nemuritor, el vine la reîncarnare o dată cu nounăscutul, din lumea astrală, reprezentând spiritul unui mort. Atunci când vine la reâncarnaie el are deja un program riguros întocmit în tot ceea ce va face corpul fizic în care el se va întrupa, Acesta reprezintă destinul omului atât cel individual cât şi destinul colectiv, care se referă la o colectivitate comună de oameni. Acest spirit îşi creează mai întâi un corp de energie, numit corp eteric, care de fapt formează la rândul lui corpul fizic. Destinul omului, toată activitatea pământească sunt predestinate. Un om nu poate să se sustragă destinului său, căci acesta este dat de activitatea spirituală a omului din alte vieţi anterioare. 

2) Dacă apare un corp fizic deformat cu diverse anomalii, aceasta este o consecinţă a călcării moralei spirituale din alte vieţi. Pentru fiecare greşeală săvârşită în morala spirituală, trebuie să se plătească, şi acest preţ constă într-o suferinţă morală sau fizică. Nimeni nu poate şterge din memoria spiritului activitatea noastră anterioară, rămânând înscrisă ca într-un calculator, şi nimeni nu poate să-1 şteargă decât noi înşine, printr-o viaţă morală. 

3) Greşelile noastre săvârşite prin fapte şi gânduri rămân înscrise nu numai în memoria spiritului nostru, ci şi în arhiva cerească, astfel nimeni nu poate să-şi ascundă faptele sale, precum nimeni nu poate câştiga din experienţa de viaţă a altuia. Fiecare spirit în parte, după moartea fizică, se desprinde şi începe viaţa astrală, pâstrându-şi individualitatea şi conştiinţa de sine, fiind supus unei judecăţi pe care o fac spiritele superioare şi care îi vor da o altă viaţă pământească, conform cu faptele şi gândurile sale, din viaţa fizica trăită pe pământ. în timpul cât spiritul se află încarnat în corpul fizic, se pare că el este localizat în subconştientul nostru, cel mai probabil în substanţa reticulară de ia baza creierului. O dovadă în acest sens este că din cele peste o sută de milioane de bioinformaţii pe care le primeşte acesta pe secundă, numai o mică parte se conştientizează, ceea ce înseamnă că această substanţă reticulară are o inteligenţă aparte, deosebită. Tot sub acţiunea ei, indirect prin sistemul nervos vegetativ, controlează cu exactitate de ceasornic electronic toată activitatea tesuturilor, organelor şi aparatelor ce alcătuiesc corpul uman. 

4)  Subconştientul este acela ce fixează în memoria sa toată activitatea noastră, atât din viaţa actuală, cât şi din cele anterioare. Aceasta se poate vedea clar atunci când hipnotizăm un om şi începem să-1 regresăm în timp. El ne redă cu lux de amănunte toată viaţa actuală, cât şi alte vieţi anterioare, sub formă de imagini, ca şi când cineva ar descri-o privind-o din afară. In interiorul corpului uman, spiritul, Eul nostru este îmbrăcat în nişte haine fluidice, formate tot din elemente subatomice, ce fomează pcrispiritul. Cea mai importantă dintre aceste haine ale peri spiritului o formează corpul astral, acela ce dă spiritului posibilitatea de a vedea şi de a auzi după moarte, dar şi în timpul vieţii, în timpul somnului cu vise, în hipnoză, în somnambulism, în extazul divin, în transă "sau în dedublările noastre prin procesul de iniţiere. Prin vederea spaţială, spiritul după moarte îşi vede înmormântarea propriului său corp fizic şi, nu numai atât, aude cu auzul astral tot ce se vorbeşte şi tot ce se gândeşte despre el, căci vorbele ascund tot gânduri şi gândul este acela ce se percepe sub forma de imagini. De altfel, gândul reprezintă forma de energie ce este comună pentru comunicarea cu spiritele aflate în astral, pe care le evocăm atunci când se fae şedinţele de spiritism.

5)  La gând corpul astral al unui om încarnat răspunde imediat, după scheme precise pe care spiritul le are în memorie şi răspunde, de asemenea, şi corpul eteric al omului, corpul nostru de energie, aceasta răspunzând mai lent. Pe acest fapt se bazează practica magiei care foloseşte în procedeele sale corpul eteric, prin diverse obiecte şi produse biologice, sau corpul astral prin telepatie. Spiritismul este practica ce ne face să ne convingem de existenţa spiritului după moarte şi de identitatea sa personală. Comunicarea prin intermediul unui medium se face folosind numai mesajul mental şi primind răspunsuri care, verificate, se constată a fi exacte. Dar cea mai spectaculoasă experienţă care ne convinge de existenţa spiritului şi viaţa lui veşnică este materializarea unei fantome prin spirit, în carne şi oase, atunci când ea însăşi afirmă că reprezintă un spirit venit din lumea astrală, adică un spirit al unui om mort.

6)  Viitoarea noastră existenţă pământească este strâns corelată de păcatele noastre spirituale. Există trei sute şaizeci şi cinci de feluri de păcate grupate în douăzeci şi patru de categorii, care vor fi judecate după moartea noastră de douăzeci şi patru de vămi. Aceste păcate spirituale din alte vieţi le putem şterge din memoria spiritului prin diverse acţiuni de purificare, pe care le-am descris la capitolul respectiv: pocăinţa, postul, viaţa monahală, dragostea divină, rugăciunea şi maslul. Aceste modalităţi de purificare a spiritului vor avea efecte în viitoarea viaţă. Actuala noastră viaţă se desfăşoară conform destinului nostru pe care noi înşine l-am făcut în viaţa actuală. Citind această carte, aş dori să devenim mai buni, mai credincioşi în existenţa lui Dumnezeu şi în puterea spirituală, să nu mai comitem nici o faptă imorală, să luăm poziţie împotriva luptei oarbe pentru putere, împotriva celor ce doresc înavuţire pe seama semenilor lor, împotriva celor ce provoacă războaiele religioase în care mor milioane de oameni nevinovaţi, ca şi împotriva celor ce ridică la rang de legi discriminarea rasială şi eugenia. Să fim cu toţii fraţi, indiferent de credinţele noastre religioase, căci toate credinţele ce presupun existenţa unui singur Dumnezeu şi prezenţa şi puterea spiritului ca parte divină în fiinţa omenească şi eternitatea lui sunt toate la fel de bune, indiferent că sunt creştină, islamică, iudaică sau budistă. Să fim mai buni şi mai drepţi, să ne ajutăm unii pe alţii, căci viaţa pământească este relativă şi vremelnică. Ne aşteaptă o viaţă veşnică în spirit, mai bună sau mai rea, în funcţie de morala noastră spirituală.

CUVÂNT DE ÎNCHEIERE : 

Mesajul acestei cărţi este acela de a aduce în discuţie în primul rând noţiunea de spirit şi în al doilea rând de a o separa de aceea de suflet. Aceste noţiuni au fost mult timp confundate şi încă mai sunt şi astăzi. Din acest punct de vedere, consider că această idee, deşi foarte vag descrisă cu multe secole în urmă, trebuie complet reconsiderată. Strâns corelată de existenţa spiritului ca entitate separată de suflet este şi doctrina reîncarnării.