Misterul morţii, lumea cealaltă şi nemurirea sufletului de Dr. Aurel Popescu-Bălceşti, conspect :
https://pdfcoffee.com/aurel-popescu-balcesti-misterul-mortii-v10-pdf-free.html
Fiinţa umana e alcatuita din cele trei corpuri ale sale: fizic, eteric şi astral, în care se află închis spiritul său. Aceste trei corpuri sunt create de spirit odată cu întruparea sa, după legi spirituale, divine, conform karmei fiecăruia.
Numai spiritul omului este acela ce poate beneficia sau nu de viaţa fizică, căci toate amintirile vieţii pământeşti rămân înregistrate în amintirea spiritului şi în arhiva cerească, după care vom fi judecaţi după moarte.
Spiritul omului nu se naşte odată cu naşterea copilului aşa cum se formează cele trei corpuri, fizic, eteric şi astral, căci el vine deja format din lumea spiritelor şi el reprezintă un spirit care a mai avut şi alte întrupări, în alte vieţi pământeşti anterioare. Dar de ce trebuie să trăiască spiritul în plan 3 fizic, de ce nu a rămas în lumea astrală, în oamenii astrali - adică îngeri - pe care i-a creat Dumnezeu, de ce fel de impurităţi trebuie să se debaraseze pentru a coborâ în materie şi a suferi? Totul se datoreză păcatului Luciferic pe care îl poartă aceste spirite, pe care le purtăm fiecare dintre noi, căci ele au fost odată în plan astral şi nu cunoşteau nici suferinţa şi nici moartea, ele erau fără sex ca şi îngerii aşa cum pot deveni sfinţii care trăiesc pe Pământ. Lucifer a dorit să trăiască în plan fizic căci el prefigurând chipul femeii fizice a dorit să cunoască plăcerea vieţii sexuale. Dorind să părăsească planul de creaţie divină şi-a creat o planetă fizică pentru a-şi îndeplini acest plan, dar această planetă a fost distrusă de Dumnezeu, resturile ei fizice, constituindu-le meteoriţii, asteroizii şi cometele de astăzi, care se găsesc în spaţiul astral şi se rotesc pe un inel ce se află între planetele Marte şi Jupiter, adică chiar acolo unde Lucifer îşi crease planeta sa.
Dumnezeu a creat Pământul şi l-a blestemat ca pe el să ducă viaţa aceste spirite luciferice răzvrătite care au reprezentat o treime din îngerii creaţi de Dumnezeu. Odată cu crearea omului fizic a venit şi moartea, ca o pedeapsă dată de Dumnezeu, căci aceste spirite răzvrătite trebuie să moară, să se nască din nou şi din nou să moară până când prin suferinţă ele se vor putea purifica şi odată cu această purificare să poată părăsi definitiv această planetă blestemată de Dumnezeu, Pământul.
Acest păcat numit strămoşesc este cauza morţii omului şi cel care ne face să ne naştem pentru suferinţă. Din acest punct de vedere nu este întâmplătoare manifestarea mamei la naştere care ţipă de durere şi nici ţipătul copilului nou născut, de îndată ce ia contact cu lumea exterioară, căci atât muritorul de mai târziu cât şi născutul ce va continua viaţa, sunt făcuţi în păcatul sexual, care este luciferic.
Spiritele din spaţiu ne influenţează permanent, în mod inconştient, prin telepatie, atât în stare de veghe, cât şi în timpul somnului, atunci când spiritul, îmbrăcat în corpul astral, părăseşte corpul fizic şi ia contact direct cu celelalte spirite. Spiritele din lumea cealaltă se manifestă în timpul şedinţelor de spiritism, când ne comunică aspecte ale vieţii de acolo sau anumite evenimente pe care le-au trăit în timpul vieţii pământeşti sau pe care le vor trăi oamenii prezenţi la aceste şedinţe. Existenţa spiritului nemuritor şi transcendent este dovedită şi în şedinţele de hipnoză, prin regresia în timp, când spiritul din om se manifestă prin toate vieţile pe care le-a trăit pe Pământ, în întrupările lui anterioare.
FENOMENUL MORŢII :
Orice spirit care vine la reîncarnare are un destin al său atât din punct de vedere al evenimentelor vieţii cât şi al momentului morţii şi naturii acesteia. Acest destin rămâne în subconştient şi, datorită unei bariere, formată din elemente subatomice, ce separă corpul astral de corpul eteric, el nu poate fi conştientizat.
Dar în afară de spiritul ce se află în subconştientul omului, destinul mai este cunoscut de spiritul protector care ne urmăreşte toată viaţa şi care ne influenţează activitatea, prin telepatie, acţionând asupra subconştientului. El poate să-l influenţeze şi să-l înştiinţeze despre apropierea morţii fizice, căci acest moment este cunoscut încă din lumea astrală, înainte de întrupare.
Dar moartea fiind inevitabilă, orice luptă împotriva ei este dinainte pierdută, căci viaţa pământească este o iluzie şi o deşertăciune
CRITERIILE DE CONFIRMARE ALE MORŢII :
De exemplu, plantele au produs nişte descărcări electrice în momentul în care nişte creveţi au fost aruncaţi în apă clocotită. Ele reacţionează la orice fel de agresiune asupra formelor de viaţă, chiar la spargerea unui ou. Chiar şi celulele reacţionează atunci când percep moartea altora. S-au introdus nişte electrozi într-o probă de spermă umană prelevată recent, donatorul aflându-se la 50 de metri depărtare. Acesta a spart o fiolă de azotil de amil şi i-a mirosit conţinutul. La două secunde după perceperea mirosului spermatozoizii au început să reacţioneze în semn de solidaritate. Dar acest test nu este pozitiv la sperma altor specii. Chiar un ou care se sparge în preajma altuia, produce în acesta din urmă modificări electrice. Existenţa acestor fenomene se datorează prezenţei corpului electric, corpului de energie al tuturor acestora, care este specific fiecărei specii în parte, corp cu memorie şi inteligenţă, iar comunicarea dintre ele este de ordin telepatic, ele având aceeaşi lungime de undă eterică. Există un limbaj spiritual universal al vieţii care se poate realiza prin gând, decodificarea gândului poate fi făcută atât de oameni cât şi de animale şi plante.
CAUZELE DIRECTE ALE MORŢII :
Cei aflaţi în situaţia de a muri prin căderi de la înălţime de pe munte şi care au fost salvaţi, declară că şi-au văzut în timpul căderii, tot trecutul vieţii lor în imagini vizuale şi de cele mai multe ori declară că s-au detaşat şi-şi priveau trupul în cădere. Aceste clipe le provocau un fel de transă plăcută pe care nu ar fi dorit să o părăsească. Aceeaşi stare de fericire o au sinucigaşii care au dat greş în tentativa lor, este o stare asemănătoare cu cea pe care o percep cei ce folosesc drogurile. Explicaţia este aceea că, în ambele situaţii, corpul astral se desprinde de corpul fizic şi cu vederea astrală îşi priveşte corpul. Această trăire astrală le dă o stare de fericire.
Raymond Moody a studiat bolnavii care au fost în moarte clinică şi a publicat observaţiile sale în cartea Viaţa după viaţă. Bolnavii aflaţi în moarte clinică au la început senzaţia că aud un zgomot neplăcut, ca o sonerie puternică, apoi au senzaţia că alunecă printr-un tunel întunecos, apoi că sunt în afara trupului, observând eforturile pe care le fac cei ce doresc săi readucă la viaţă. Urmează apariţia chipurilor unor rude sau prieteni decedaţi, sau o fiinţă strălucitoare făcută din lumină pură şi o trecere în revistă a vieţii lor, însoţită de o stare de fericire şi pace interioară. Prin magie neagra, vrajitorie se poate omora un om.
În agonia ce precede moartea, simţul tactil dispare cel dintâi, apoi vederea, urmează pierderea gustului şi a mirosului, numai auzul persistă, dar in loc să fie diminuat, dimpotrivă, el este foarte mult sporit şi aceasta se datoreşte desprinderii corpului său astral în această stare preagonică şi călătoriei lui în afara corpului, astfel putând auzi o conversaţie ce are loc la depărtare de el. În majoritatea cazurilor moartea survine fără ca bolnavii să-şi dea seama; căci pentru muribund această stare este euforică şi plăcută. Deci cel care e pe moarte aude tot.
Marii iniţiaţi ai antichităţii nu se temeau de moarte căci prin actul iniţierii ei reuşeau să-şi despartă corpul astral de cel fizic şi să călătorească prin el în lumea astrală, dându-şi astfel seama că moartea fizică nu este altceva, decât o naştere spirituală şi de aceea Seneca sau Platon priveau venirea morţii cu curaj şi iubire.
Atunci când se apropie clipa morţii, teama se transformă invariabil în linişte, sfârşitul venind cu calm şi seninătate sufletească. Dr. Viovenal trage concluzia că în toate bolile şi la toate vârstele, ultimele clipe ale vieţii sunt mai puţin înfricoşătoare decât se crede.
Muribundul nu este conştient de starea în care se află, el nu percepe în acel moment nicio suferinţă. Mulţi oameni care au fost în agonie şi au revenit la viaţă, afirmă că auzeau tot ceea ce se discuta despre ei, inclusiv problemele legate de înmormântarea ce urma să li se facă. Oricare ar fi cauza morţii, în actul însuşi al morţii nu există nici o suferinţă fizică şi nici în momentele care o preced. Orice individ în pragul morţii are percepţiile diminuate.
În general oamenilor le este teama de moarte, considerând că în acele clipe ei simt că nu mai au aer şi se sufocă, dar moartea survine într-o stare de narcoză perfectă, fără suferinţă, indiferent dacă aceasta apare la sfârşitul vieţii prin procesul de îmbătrânire sau se datorează unui traumatism, unei boli sau unui accident.
De ce muribundul nu percepe nici o durere? Explicaţia o găsim în doctrina ocultă şi teozofică asupra vieţii care explică durerea ca pe un atribut al corpului astral. Tocmai de aceea nu se mai află în corpul fizic al muribundului, căci el se desprinde de acesta şi călătoreşte la distanţă de el; tocmai din această cauză moartea nu este un sentiment, ci dimpotrivă, este lipsa oricărui sentiment.
Foarte mulţi autori spun că moartea nu este altceva decât separarea spiritului de trup: Planpius, Varigny, Rysch. Platon aseamănă, din această cauză, moartea cu somnul, căci şi în somn are loc separarea spiritului de corpul fizic. Moartea, din punct de vedere subiectiv, nu priveşte decât conştiinţa, dar ea nu este apanajul corpului fizic, ci al corpului astral şi, cum acesta nu mai este unit cu corpul fizic, conştiinţa lipseşte muribundului. Această dispariţie este fără durere, căci durerea este percepută numai atât timp cât corpul astral este unit cu corpul eteric.
Ultima luptă între viaţă şi moarte se petrece în afara conştiinţei muribundului şi fără durere.
Omul nu-şi poate simţi moartea sa, căci moartea înseamnă pierderea corpului eteric care este tocmai mijlocul prin care sufletul îşi simte trupul. Toţi oamenii care şi-au revenit din moartea clinică, au spus că nu au simţit că mor şi că îşi pierduseră cunoştinţa. Convulsiile, spasmele şi horcăitul, îi fac să sufere pe cei care asistă muribundul şi nu pe acesta, care nu mai simte nimic.
MOARTEA SURVENITĂ ÎN URMA UNOR CAUZE ACCIDENTALE :
Nu simte durere. Desprinderea corpului astral de corpul fizic este prezentă şi în cazurile de căderi în gol de la înălţime. În aceste situaţii, cei ce cad, în timpul căderii, îşi retrăiesc întreaga lor viaţă, moartea fiind fără durere, căci corpul astral se desprinde înainte de a lua contact cu solul. Subiectul aude zgomotul făcut de corpul său când acesta se izbeşte de pământ, dar nu simte durere.
MOARTEA PRODUSĂ PRIN SINUCIDERE :
Sinuciderea este considerată un păcat de moarte de toate religiile, neadmiţându-se nici un fel de justificare.Acest fel de a se întrerupe cursul firesc al vieţii este împotriva voinţei lui Dumnezeu, din această cauză şi religia creştină consideră sinuciderea un păcat de moarte. Cu toate acestea nu se cunoaşte niciun filosof creştin care să vadă în sinucidere o crimă. Deşi evreii din Vechiul Testament, budiştii şi orficii au avut oroare faţă de sinucidere, şi în cazul acestora existau unii care o acceptau şi o justificau. Oroarea sacră faţă de sinucidere este un fenomen propriu şi exclusiv creştin. Moartea prin sinucidere o găsim la toate popoarele şi în toate epocile, chiar şi la oamenii primitivi şi, din acest punct de vedere, nu se poate trage concluzia că omul iubeşte viaţa în mod necondiţionat. Trăirea suferinţei în materie a spiritului uman face să apară ispita ca omul să-şi dorească moartea, din acest motiv sinuciderea o întâlnim în lume ca un fapt cotidian. Se poate pune întrebarea dacă sinucigaşii pot fi consideraţi nişte oameni laşi. Prin sinucidere au murit oameni iluştri ca Hanibal, Cato, Brutus, Mitridate, Seneca şi Decebal. Putem să-i considerăm pe aceştia laşi sau mai degrabă am putea să-i apreciem ca oameni curajoşi? Pentru popoarele războinice, spartani, romani sau japonezi, sinuciderea era un act de curaj şi o datorie. Eroul păgân preferă moartea decât dezonoarea învinsului. Creştinismul vede în sinucidere un păcat luciferic şi nu o laşitate obişnuită, nu se poate spune că sinuciderea este o slăbire a voinţei căci, aşa cum există o voinţă de a trăi, există şi o voinţă de a muri, care trebuie să fie extrem de puternică.
Dacă omul se naşte pentru a suferi şi astfel să-şi purifice spiritul, ca singură posibilitate de a realiza aceasta, sinuciderea, întrerupând viaţa, nu mai lasă spiritului această posibilitate şi din această cauză acest act este condamnat de religie. Cu toate acestea, se admit două excepţii: dacă sinuciderea a fost făcută într-o stare de slăbiciune mintală sau dacă în sinucidere se găseşte un act de căinţă.
CEI CARE SUNT IN MOARTE CLINICA SI REVIN LA VIATA :
Am scris deja că în actul morţii are loc desprinderea corpului astral, care îmbracă spiritul omului şi care călătoreşte după moarte în lumea astrală. În cartea lui Elisabeth Kubler-Ross, Drumul spre omega, se descrie tocmai acest fenomen pe care l-a întâlnit la muribunzi. Ea descrie mărturiile făcute de oamenii care ajung în pragul morţii. Relatările acestor oameni, ajunşi în pragul morţii, sunt identice, indiferent de rasă, religie, naţionalitate şi de gradul de cultură. Este foarte semnificativ faptul că, aceşti oameni reveniţi la viaţă, şi-au schimbat profund viaţa lor morală şi spirituală, devenind fiinţe mai iubitoare şi mai compătimitoare, prototipuri ale unei noi rase, mai avansate, a speciei umane, omul spiritualizat, omul viitorului, omul conştiinţei, care se bazează pe iubire şi înţelepciune. Această remarcă a fost făcută şi de alţi autori, printre care: John White, R. M. Buke, Aurobindo, Ken Wilbar, Nancy Clark, T. Robinson Aceştia descriu noua stare a existenţei spiritului, pe care o numesc faza a patra, în care conştiinţa va fi pe primul plan faţă de corpul fizic, pentru care nu mai reprezintă o preocupare aparte. Această stare evolutivă a viitorului om s-ar datora trezirii energiei primordiale din om, numită energia Kundalini, aşa cum descrie Gopi Krishna, în cartea sa, Energia evolutivă a omului.
Trezirea energiei Kundalini : este un drum spre iluminare, o cale ce face să avanseze specia umană spre o stare de conştiinţă mai mare. Concluziile stării la care ajung muribunzii sunt următoarele: experienţa morţii iminente este o experienţă transcendentă a conştiinţei umane schimbată în bine. Această experienţă este sau poate fi însoţită de trezirea unei energii subtile, numită Kundalini. Această energie poate să transforme sistemul nervos, în mod permanent, pentru a activa potenţele spirituale latente ale omului. Această trezire a energiei Kundalini poate să genereze un nou tip de fiinţă, care se caracterizeză printr-o înţelegere spirituală a universului. Concluzionând, se poate spune că activitatea acestei energii poate duce la o nouă rasă de fiinţe umane, care ar putea să transforme planeta. Experinţa trăirii unei stări de moarte iminentă schimbă modul de viaţă al omului respectiv, care încearcă o iubire mai mare faţă de tot ce le înconjoară, fiinţele şi lucrurile cu care ia contact. Se obţine o mai mare conştiinţă a faptului că facem parte toţi din conştiinţa cosmică, tot ce ne înconjoară este văzut în această stare preagonică în a patra dimensiune a spaţiului. Ia naştere o spiritualitate mărită, o credinţă fermă în Dumnezeu, ca unic creator a tot ce ne înconjoară. Religia este numai o scară pe care putem urca spre a obţine gradul superior de spiritualitate. Reveniţi din această stare preagonică, oamenii au un mai mare grad de spiritualizare, scopul lor în viaţă fiind iubirea faţă de alţii, un altruism deosebit; le dispare teama de moarte pe care, chiar o doresc pentru a se reîntâlni cu sursa de lumină dumnezeiască pe care au cunoscut-o în experienţa morţii iminente, căci ei au descris că au luat contact cu o lumină orbitoare, ce le inunda spiritul, ei se scaldă în emoţii de bucurie, de încântare, de triumf, de măreţie, de renunţări şi de fericire, un extaz irezistibil.
Se descrie o iluminare intelectuală, o iluminare prin care se vede evoluţia universală, se deşteaptă un sentiment de iubire şi de compasiune pentru toate creaturile vii ale pământului. Se produce o creştere a forţei şi a activităţii mintale, o întinerire şi o prelungire a vieţii, o schimbare a personalităţii lor, devenind mai caritabili. Ei capătă o forţă magnetică care atrage şi inspiră celorlalţi o fidelitate şi o credinţă de nezdruncinat. Se produce o dezvoltare a puterilor paranormale în clarviziune, percepţie extrasenzorială, preziceri şi vindecări psihice. Cum se explică această schimbare pe care o obţin oamenii ce ajung în pragul morţii? În această stare, prin corpul astral desprins de corpul fizic, spiritul călătoreşte şi ia contact cu conştiinţa cosmică, cu Divinitatea, de unde obţine aceste informaţii, proprii spiritelor angelice, şi toate acestea prin activitatea energiei Kundalini.
Kundalini înseamnă încâlcită, ca un şarpe; aceasta este o formă de bioenergie subtilă, care se află într-o formă latentă, ca un şarpe adormit la baza coloanei vertebrale, în osul numit sacru, care înseamnă de fapt osul sfânt. În anumite ocazii particulare, această energie poate fi activată, ea mergând pritr-un canal special de-a lungul coloanei vertebrale. Circulând, ea afectează unele centre de energie, de absorbţie a corpului eteric şi astral şi poate provoca transformări energetice explozive şi destabilizatoare, ce se fac simţite atât pe plan fizic, cât şi pe plan psihic, efectele sale variază de la individ la individ, iar manifestările lor tipice sunt extrem de tulburătoare pentru echilibrul personal. Trezirea acestei forme speciale de energie îl aduce pe om într-o stare de conştiinţă mai înaltă, iar când este complet trezită, omul poate atinge conştiinţa cosmică. Această energie activează sistemul nervos, potenţialele sale latente, permiţând omului să facă o experienţă cosmică şi să realizeze performanţe uimitoare. Activarea acestei energii ar fi prezentă la geniile umane şi la cei cu experienţe mistice şi religioase, ea fiind de provenienţă divină.
Un argument în favoarea acestei energii este afirmaţia celor ce se trezesc din starea de moarte iminentă, care spun că sunt conştienţi că în ei sa trezit o energie specială. Această energie Kundalini ar trezi al cincilea centru de absorbţie astrală de la nivelul gâtului şi astfel se obţine posibilitatea de a se vedea trecutul, prezentul şi viitorul, în aceeaşi dimensiune. Când se activează şi centrul al şaselea de absorbţie astrală, situat între sprâncene, respiraţia devine mai rară şi mai uşoară, aşa încât se poate trăi fără a mai respira, atingându-se astfel conştiinţa cosmică unde nu există trecut şi viitor, căci toate fenomenele se desfăşoară în aceeaşi dimensiune, în afara spaţiului tridimensional. Este de reţinut că aceşti oameni care revin la viaţă, după ce au trecut prin aceste trăiri astrale, afirmă că se reîntorc în corpul fizic, intrând prin creştetul capului, spunând că îşi dau seama cum se umple corpul fizic cu energia pe care o poartă spiritul lor.
Se concluzionează că trezirea energiei Kundalini este analogă cu starea pe care o trăiesc persoanele aflate în pragul morţii. De asemenea, această energie este trezită şi prin diferite procedee de concentrare a gândirii, cum sunt în Yoga şi meditaţia Zen. Marii iniţiaţi ai antichităţii, prin concentrări ale gândirii, au luat contact cu conştiinţa cosmică, trezind tocmai această energie. Desprinderea spiritului de corpul fizic a fost studiată din fenomenul morţii clinice, de Raymond Moody. El a studiat aproximativ 150 de cazuri ale unor persoane care au fost readuse la viaţă după ce au fost socotite şi declarate în moarte clinică de către doctorii lor, sau experienţe ale unor persoane care, după accidente, răni şi îmbolnăviri foarte grave, au ajuns foarte aproape de moarte fizică, precum şi experienţe ale unor persoane care, în timp ce mureau, au povestit altor persoane prezente aceste fenomene. Aceşti bolnavi, care ajung în pragul morţii, în momentul în care se ajunge în situaţia de a fi consideraţi morţi, aud medicii care îi declară ca fiind decedaţi şi după acest moment ei aud un zgomot puternic şi au impresia că trec printr-un tunel lung şi întunecos. Dar toţi constată că sunt în afara corpului fizic, pe care şi-l văd de la distanţă, observând cum medicii încearcă sâ-i readucă la viaţă. În această stare ei constată că au un trup, dar un altfel de trup, nu unul fizic, şi în acest trup văd şi alte persoane pe care le cunoşteau înainte de această stare, dar de care ştiau că sunt morţi, acestea fiind rude sau prieteni. Mai târziu, le apare o fiinţă de lumină iubitoare şi caldă. Această fiinţă de lumină le arată toată viaţa în imaginile cele mai importante ale acesteia, ei trăiesc o stare de fericire şi de bucurie de care nu ar vrea să se despartă.
Iată cum relatează această stare o femeie care şi-a revenit din moartea clinică: "Credeam că eram moartă şi îmi părea rău, dar nu puteam să-mi dau seama unde urma să merg. Gândul şi conştiinţa mea erau ca atunci când eşti în viaţă, dar nu puteam să înţeleg toate acestea, mă gândeam numai unde voi merge”. Îşi dădea seama că se află într-un trup spiritual, care nu are o soliditate, obiectele din jurul său păreau să se mişte prin el şi, deşi în această stare se adresa oamenilor fizici, aceştia n-o auzeau şi n-o vedeau. Acest corp spiritual nu are greutate, el păşeşte pe tavanul camerei sau pluteşte în aer. În ceea ce priveşte fiinţa de lumină, majoritatea o consideră ca fiind înger, iar comunicarea cu ea se face prin traducerea gândului. Revenind la viaţa fizică, aceşti oameni care au trăit experienţa morţii clinice, constată că au un alt spirit, ei devenind mai altruişti faţă de suferinţa altora şi mulţi dintre ei au puterea de a cunoaşte gândurile oamenilor. Dar, ceea ce este mai important, ei nu se mai tem de moarte, cunoscând locul unde vor merge, ei nu mai au dubii în legătură cu supravieţuirea spiritului după moarte.
Trupul fizic e închisoarea spiritului, iar moartea este o evadare a acestuia.
Spiritul trece dintr-o stare de mare conştiinţă pe care o are înainte de naştere, la una mai puţin conştientă, când este întrupat în om şi uită, în acelaşi timp, adevărurile pe care le cunoscuse în starea sa din afara trupului.
In cartea tibetană a morţilor se menţionează că mintea sau sufletul persoanei muribunde pleacă din trup. La un moment dat, sufletul (spiritul), intră într-un leşin şi se descoperă în gol, dar nu în gol fizic, ci unul în care îi persistă conştiinţa, el poate să audă nişte sunete alarmante şi deranjante, după care se află învelit într-o iluminare, fiind surprins că se află în afara trupului fizic, vede şi aude rudele şi prietenii săi cum îi jelesc trupul şi îl pregătesc pentru înmormântare, dar când li se adresează, aceştia nu-l văd şi nu-l aud.
Se întreabă pe sine dacă este mort sau nu şi când, în final, îşi dă seama că este mort, se întreabă unde trebuie să meargă. El constată că are un trup, dar nu material şi că poate trece prin stânci şi pereţi fără să întâlnească nici o rezistenţă. Călătoria lui este aproape instantanee şi se poate întâlni cu alte trupuri spirituale, în această stare el îşi vede toată viaţa pământească în imagini, un fel de oglindă, în care este reflectată întreaga lui viaţă trupească.
Spiritele conversează între ele într-o limbă universală care este limba gândului, iar timpul şi spaţiul nu mai opun obstacolele pe care le opun în viaţa fizică.
După ce a pierdut nemurirea, omul este sortit morţii. Dacă pe pământ omul nu reuşeşte, prin respectarea legilor divine pe care le recomandă biserica, să fie mântuit, el va trebui să se reîncarneze de nenumărate ori pentru a reuşi să obţină ispăşirea.
Rolul iniţierii efectuate în timpul vieţii este foarte important, căci iniţiatul este mai bine pregătit pentru a cunoaşte viaţa spiritului după moarte şi pentru a înfrunta această perioadă diferită ca timp, care începe odată cu moartea şi se sfârşeşte fie cu reîncarnarea la o nouă viaţă, fie cu ascensiunea în lumea spiritelor angelice, care nu mai au nevoie de o altă reîncarnare, căci ele au devenit pure şi au intrat în conştiinţa cosmică, de aceea misterul morţii nu constă în ceea ce sfârşeşte ea, ci în ceea ce începe odată cu ea.
Scara valorilor, după moarte, este cu totul de altă factură, ea depinde de puritatea morală a spiritelor noastre pentru a ne putea reîntoarce în sânul familiei lui Dumnezeu, sau să ne întoarcem din nou în vârtejul reîncarnărilor şi la suferinţă
Spaţiul nostru mental este limitat la trei dimensiuni, aşa cum este universul fizic care ne înconjoară, dar există şi alte universuri mentale cu 4, 5, 6 sau 7 dimensiuni. Aceste lumi mentale paralele sunt interdependente, căci lumea exterioară nu ar putea exista fără universul mental care o percepe, iar universul mental îşi împrumută imaginile de la percepţii. Această relaţie dintre lumea exterioară şi lumea interioară, a preocupat toate filosofiile, de la Platon şi Aristotel.
Această posibilitate a existenţei unei lumi paralele cu cea fizică şi a călătoriilor în altă lume este susţinută, din ce în ce mai mult, de ştiinţele exacte, fizica şi matematica, care au deschis noi perspective arătând că, alături de lumea universului vizibil, există o altă lume, ascunsă în particule minuscule, invizibile cu vederea fizică. Explicaţia existenţei acestor lumi se află în existenţa unor spaţii cu mai mult de trei dimensiuni, aşa cum a arătat Albert Einstein. Datorită faptului că noi trăim într-un spaţiu tridimensional, nu putem comunica cu alte lumi invizibile, ce trăiesc în alte dimensiuni.
Conştiinţa cosmică, în care asced spiritele pure după moarte, se află în a patra dimensiune. În această dimensiune, vederea astrală este sferică, simultan atotperceptivă. Se pot vedea lucruri atât în faţă cât şi în spate, atât la dreapta cât şi la stânga, în a patra dimensiune obiectul focalizat se plasează în centru, el fiind privit din toate părţile, privindu-l şi în interior, ca şi când ar fi transparent. Experienţele în afara corpului, din moartea clinică, din stările preagonice, din somnul cu vise, din Yoga şi alte procedee de meditaţie, se desfăşoară, toate, în a patra dimensiune.
ACTUL PROPRIU-ZIS AL MORŢII DIN PUNCT DE VEDERE SPIRITUAL :
Părăsirea corpului fizic se face sub forma unui fum de ţigară, a unei ceţe alburii, care se înalţă spre tavanul camerei şi care are forma corpului fizic, la început dispus sub formă orizontală, iar apoi dispus în plan vertical. Această desprindere a spiritului a putut fi surprinsă pe peliculă fotografică.
De menţionat că părăsirea corpului de către spirit, la spiritele inferioare se face prin gură, odată cu ultimul suspin. Ieşit din corpul fizic, perispiritul având în interior spiritul, ia forma corpului uman, identică cu acela care moare, iar cordonul de legătură cu corpul eteric se rupe, el pleacă în spaţiul astral, trecând prin tavanul camerei şi prin pereţi, fără ca aceştia să constituie un obstacol mecanic. Înainte de a se rupe acest cordon, corpul astral fiind parţial desprins şi omul aflându-se în agonie, el vede în jurul lui spiritele rudelor şi prietenilor lui decedate mai înainte cu care de obicei poartă conversaţii.
Spiritele acestor morţi vin în preajma muribundului pentru a-l ajuta la destrupare şi pentru a-l însoţi în călătoria lui astrală, unul dintre aceştia fiind călăuză în noua sa viaţă. Pentru a ajuta spiritul să se desprindă de corp şi să se poată elibera mai uşor este nevoie de multă linişte în jurul muribundului, căci planşetele şi manifestările de jale îl pot determina să se întoarcă în corpul fizic pentru scurt timp şi o altă desprindere se face cu mari eforturi şi suferinţe pentru spirit.
În ceea ce priveşte spiritul omului care se sinucide, acesta întrerupând drumul fizic de purificare morală, încălcând legea divină a nedistrugerii corpului fizic, îşi provoacă mari suferinţe în vieţile sale pământeşti viitoare. El va rămâne pe lângă cadavrul său până în ziua când el trebuie să-l părăsească conform destinului predestinat înainte de reîncarnare de către spiritele angelice. În tot acest timp el repetă actul sinuciderii cu mari suferinţe spirituale. Sfântul Mina, prin spiritul său, a relatat că în momentul morţii sosesc trei spirite, trei mesageri destrupători, cel mai mic în grad face demagnetizarea şi deselectizarea corpului, pentru ca acesta să nu mai poată avea nici o putere de atracţie faţă de spirit. Un alt spirit mesager are menirea de a tăia toate firicelele fluidice ce pătrund în toate celulele corpului fizic şi care nu este altceva decât corpul eteric. Al treilea spirit absoarbe spiritul şi perispiritul care formează haina spiritului pornit în călătoria astrală. În aceste învelişuri ale perispiritului se va prezenta spiritul în faţa spiritelor superioare.
Procesul morţii fizice ca şi cel al renaşterii în lumea spiritelor, este interesant. După moarte se trece la o nouă existenţă, imediat după moarte spiritul nu realizează moartea corpului fizic în care a stat în viaţa pământească. Spiritele după moarte sunt întâmpinate şi conduse de conducători experimentaţi şi vor merge în lumea spiritelor conform gradului lor de spiritualizare şi purificare morală, ele nu se pot ridica în planurile superioare astrale dacă vibraţiile fluidice ale spiritului sunt mai grosolane, de aceea ele gravitează pe un plan spiritual corespunzător meritelor din viaţa pământească. Lumea noastră spirituală este lumea gândului, tot ceea ce se vede şi se aude aici este creaţia gândului, chiar corpul nostru spiritual este o creaţiune a gândului, noi suntem fiinţe construite din gândire, existând într-o lume creată prin gândire
Imediat după desprinderea de corpul fizic, spiritul îşi revede întreaga sa viaţă în mod fulgerător, în imagini, ca şi când corpul său fizic în care a trăit a fost fotografiat permanent de către altcineva, el se vede deci pe sine dinafară. După această retrăire, spiritul intră într-o stare de adormire, de semnalat că părăsirea corpului fizic, spiritul o face prin al şaptelea centru de absorbţie eterică şi astrală care se găseşte în creştetul capului, el este îmbrăcat de perispirit, adică de fluidele ce formează corpul astral, solar, cosmic şi universic.
Spiritele din spaţiu comunică prin gândire, care este limbajul spiritual universal. 47
- Gândirea este forţa creatoare de lucruri şi aspecte în lumea astrală. - Spiritele străbat spaţiul în sus şi în jos, în jurul pământului. - Potrivit condiţiilor lor morale, spiritele gravitează automat către nivelul spiritual corespunzător lor. Aceste aspecte sunt descrise şi de persoanele aflate în moarte clinică. După ce-şi revin la starea normală a conştientului, ele povestesc fenomenul desprinderii spiritului de corpul fizic, detaşându-se şi privind de pe tavanul camerei unde se află, tot ceea ce se întâmplă cu corpul lor fizic, ce manevre de reanimare s-au făcut şi de către cine, toate acestea fiind văzute şi auzite cu vederea şi auzul astrale. Spiritul nu părăseşte imediat corpul fizic, aflându-se în primele zile alături de cadavrul său şi asistând la înmormântarea acestuia. După 42 de zile, spiritul se înalţă în lumea astrală, este ceea ce biserica creştină sărbătoreşte de Ziua înălţării Domnului. Ajunse în lumea astrală, spiritele inferioare sunt judecate de spiritele evoluate şi în funcţie de moralitatea lor sunt trimise la o nouă reîncarnare cu un nou destin. Când spiritele sunt mai evoluate, ele singure îşi pot da seama de faptele lor imorale din lumea pământească şi îşi pot alege planul unei noi reîncarnări, această hotărâre a lor fiind aprobată sau nu de către spiritele superioare. O a treia formă de judecată a spiritului este aceea ce se face după un ciclu de 26.000 de ani de existenţă în atmosfera spirituală a planetei, aceasta o va face spiritul solar.
- Gândirea este forţa creatoare de lucruri şi aspecte în lumea astrală. - Spiritele străbat spaţiul în sus şi în jos, în jurul pământului. - Potrivit condiţiilor lor morale, spiritele gravitează automat către nivelul spiritual corespunzător lor. Aceste aspecte sunt descrise şi de persoanele aflate în moarte clinică. După ce-şi revin la starea normală a conştientului, ele povestesc fenomenul desprinderii spiritului de corpul fizic, detaşându-se şi privind de pe tavanul camerei unde se află, tot ceea ce se întâmplă cu corpul lor fizic, ce manevre de reanimare s-au făcut şi de către cine, toate acestea fiind văzute şi auzite cu vederea şi auzul astrale. Spiritul nu părăseşte imediat corpul fizic, aflându-se în primele zile alături de cadavrul său şi asistând la înmormântarea acestuia. După 42 de zile, spiritul se înalţă în lumea astrală, este ceea ce biserica creştină sărbătoreşte de Ziua înălţării Domnului. Ajunse în lumea astrală, spiritele inferioare sunt judecate de spiritele evoluate şi în funcţie de moralitatea lor sunt trimise la o nouă reîncarnare cu un nou destin. Când spiritele sunt mai evoluate, ele singure îşi pot da seama de faptele lor imorale din lumea pământească şi îşi pot alege planul unei noi reîncarnări, această hotărâre a lor fiind aprobată sau nu de către spiritele superioare. O a treia formă de judecată a spiritului este aceea ce se face după un ciclu de 26.000 de ani de existenţă în atmosfera spirituală a planetei, aceasta o va face spiritul solar.
Astfel spiritul va fi supus la trei judecăţi: cea din timpul unei întrupări, cea de după fiecare reîncarnare şi cea de la sfârşitul şcolii spirituale planetare. Spiritele inferioare legate de plăcerile lumeşti, timp de şapte ani coboară mereu la suprafaţa pământului şi îşi privesc, prin pământul ce îl acoperă, propriul cadavru. Din această cauză nu este permis să se deshumeze un cadavru înainte de şapte ani, căci persistă în acest timp o atracţie magnetică pentru spirit.
Căderea într-un somn adânc a spiritului după moarte este de câteva zile, luni sau ani şi în acest timp spiritul îşi reface forţele pierdute, în efortul desprinderii lui de corpul fizic. În lumea cealaltă unele spirite sunt ajutate de alte spirite ca să înţeleagă noua formă de existenţă, altele nu sunt ajutate şi nu-şi dau seama ce s-a întâmplat cu ele. În această situaţie legătura lor cu corpul eteric al cadavrului nu s-a rupt complet. Pe firul acesta reprezentat de un cordon ombilical astral, spiritele coboară pe faţa pământului unde îi văd pe cei lăsaţi şi ele se cred vii printre oamenii de pe pământ cărora li se adresează, dar nu sunt auzite, căci vocea lor nu este sonoră, ci este o voce spirituală. El doreşte să reaşeze unele lucruri din casă, dar observă că mâna lui trece prin aceste obiecte, căci toate acestea sunt realităţi eterice, constituite cu puterea gândului şi din materialul eteric ce umple universul. În lumea astrală spiritele nu se găseesc într-un anumit loc, ele se găsesc în jurul pământului în diferite zone de vibraţii după vechimea şi meritul lor.
Cu cât spiritul este mai puţin pur, cu atât el se va afla mai aproape de pământ în zona cea mai inferioară, el va simţi setea, foamea şi alte dorinţe ale plăcerilor lumeşti, dar cum nu mai are corp fizic nu le poate îndeplini şi din această cauză va suferi foarte mult. Coborând pe pământ, spiritele sugestionează telepatic oamenii, simţind satisfacţie în săvârşirea unor fapte rele de către aceştia. În zona spirituală inferioară se găsesc şi spiritele animalelor. Gândul fiind codul universal de comunicare între spirite, fie ele întrupate sau nu, fac, ca, ceea ce gândim despre morţi să fie interceptat şi decodificat în felul acesta spiritele morţilor ştiu ceea ce vorbim şi ceea ce gândim despre ele.
Ele coboară pe pământ dar nu pot fi văzute căci existenţa lor este în altă dimensiune decât cea în care trăim noi. Prezenţa spiritelor morţilor în jurul nostru poate fi percepută ca o stare de frig sau de cald pe care o simţim în special pe partea dreaptă a corpului. Când acestea au mai mult fluid eteric îl pot condensa şi astfel să realizeze un deget aproape materializat şi cu el să producă ciocănituri în obiecte din camera în care locuim, ciocănituri în mobilă, în geam, în oglindă, ele pot sparge un geam, un pahar, un bec, pot trânti jos un obiect, iar în cameră se simte un curent, un vânt, o mişcare de aer. Alteori poate să se materializeze întro flacără sau un punct luminos. Spiritul este format dinr-o formă de energie înzestrată cu memorie, inteligenţă şi voinţă.
Pătrunzând în conştiinţa cosmică, acolo unde dispare noţiunea de timp şi spaţiu, ele se pot deplasa atât în trecut cât şi în viitor.
Frederich Jurgenson în Suedia şi Konstantin Raudive în Germania, au reuşit să înregistreze pe benzi magnetice vocile astrale ale spiritelor unor oameni morţi. Aceste realizări au mai fost făcute de Attila von Szalay şi Raymond în America. Doctorul Dougall cântărind muribundul înainte de ieşirea spiritului şi după aceea a constatat că greutatea spiritului este înjur de 20 de grame. Doctor Baraduc fotografiindu-l pe fiul său Andre în momentul morţii, developând apoi filmul, a constatat prezenţa unor vârtejuri deasupra capului cadavrului. Acelaşi autor fotografiind-o şi pe soţia sa în timpul morţii a observat prezenţa unor sfere luminoase plutind deasupra capului muribundei. Aşa cum pentru naşterea unui copil este nevoie de o moaşă care să-i taie cordonul ombilical, tot asfel şi la naşterea noastră spirituală este nevoie de o moaşă spirituală care să taie cordonul ombilical ce leagă corpul astral de corpul eteric al organismului. Din punct de vedere spiritual există trei cadavre: unul fizic, unul eteric şi altul astral, adică acelaşi număr de corpuri care le are şi omul: fizic, eteric şi astral. Când spiritul revine la reîncarnare, el singur îşi formează un nou corp astral, un nou corp eteric şi un corp fizic. Tot ce a creat Dumnezeu pe pământ, este destinat pieirii atât în regnul animal cât şi cel vegetal sau om. Pentru astrofizicieni sfârşitul vieţii pe pământ va fi atins când Soarele îşi va termina rezervele sale de hidrogen.
Aşa cum am arătat fenomenul morţii cuprinde trei etape: agonia, actul morţii ca moment ireversibil şi etapa de după moarte. Simptomele pe care le simte un om când moare sunt următoarele: - o senzaţie fizică de apăsare ca şi când pământul se scufundă în apă; - o senzaţie de frig ca şi când corpul ar fi aruncat într-o apă; senzaţie care se transformă în fierbinţeală ca şi cum apa s-ar scufunda în foc; - o senzaţie de explozie a atomilor corpului aşa cum o denumesc tibetanii; adică senzaţia focului care se scufundă în aer. Pentru fiecare din aceste etape sunt forme de manifestare caracteristice ale corpului fizic: pierderea controlului muşchilor faciali, pierderea auzului, pierderea vederii, respiraţia care devine spasmodică şi apoi se pierde cunoştinţa. În timpul actului morţii corpul eteric se scurge din corpul fizic prin cinci ieşiri, dar de obicei punctul cel mai important de ieşire este cel din creştetul capului. Din această cauză pentru a se uşura moartea este bine să nu atingem acest loc. A doua regiune importantă pe unde se scurge corpul eteric este regiunea situată imediat deasupra ombilicului. După moarte spiritul este îmbrăcat un timp în perispirit aflându-se alături de el un anumit timp şi corpul eteric. Primul care se desparte în lumea astrală de spirit este corpul eteric, iar apoi se desparte şi de corpul astral. Trăirea spiritului în lumea astrală ar cunoaşte şapte dimensiuni, şapte sfere cereşti, care alcătuiesc conştiinţa cosmică sau Devachanul, descris de Rudolf Steiner. În lumea astrală spiritele fac studii în diverse specialităţi iar rezultatele studiilor lor sunt transmise telepatic oamenilor sub formă de intuiţii, care reprezintă factorul principal al progresului în lumea fizică.
MĂRTURII DESPRE NEMURIRE :
Dovezile privind apariţia acestor fantome o constituie comportamentul animalelor în momentul apariţiei acestora. Aceste animale se reped, sar şi muşcă în gol, ele intră într-o stare de spaimă, părul li se zbârleşte şi încep să urle prelung. Alteori, stafiile, fără să apară, produc fenomene de tip poltergeist1. În 1958, membrii familiei Hermann, domiciliată în Long Island, auzeau zgomote de sticle destupate, ele destupându-se singure în diverse încăperi şi vărsându-şi conţinutul. De asemenea, pot produce diferite stricăciuni şi pot sparge, diverse obiecte. .
Prezenţa spiritelor în spaţiu influenţează telepatic omul pământean atât prin vis cât şi prin intermediul unor mediumuri în şedinţele de spiritism. Cunoscând faptul că fiecare spirit trimis la reîncarnare are un destin prestabilit încă din lumea astrală, acest destin, care este înscris în arhiva cerească, este cunoscut atât de el cât şi de spiritele ce formează conştiinţa cosmică. Cum în această conştiinţă cosmică dispare noţiunea de timp, pentru că dispare noţiunea de mişcare, evenimentele care vor avea loc în viitor sunt interpretate ca având loc în prezent.
Este cunoscut faptul că într-o şedinţă de materializare de fantome cu ajutorul unui medium de materializare, fantoma care se materializează este întruparea spiritului unui om mort, iar corpul fizic al acesteia se formează din corpul eteric şi fizic al mediumului. Greutatea fantomei cântăreşte exact cât scade în greutate mediumul şi este posibil ca acesta să dispară în întregime în timpul şedinţei şi să reapară după dispariţia fantomei.
Atingerea fantomelor este primejdioasă, lovirea, bruscarea sau rănirea acestora produce acelaşi efect vătămător asupra corpului mediumului din care s-a format fantoma. Nu s-a reuşit să se descifreze misterul procesului indirect prin care substanţa ieşită din corpul mediumului, îşi păstrează sensibilitatea ca şi când s-ar afla în interiorul corpului, dar s-a putut constata că fantoma este în permanenţă legată de medium printr-un cordon de ectoplasmă care de cele mai multe ori iese din capul mediumului.
Fantomele spun despre ele că sunt spiritele unor oameni morţi. Trebuie să menţionăm, aşa cum a arătat Gabriel Delanne în cartea sa Apariţii materializate ale viilor şi ale morţilor, precum şi autorul Hector Durville în cartea sa Fantomele celor vii, că, în timpul somnului natural sau prin hipnoză, fantoma omului viu desprinsă din corp se poate manifesta la distanţă, iar în unele cazuri pot fi fotografiate, dar niciodată aceste fantome nu afirmă despre ele că ar reprezenta apariţia fantomelor unui mort. Fantoma este însăşi Eul, este partea psihică şi gândirea omului, este personalitatea sa în timp ce corpul material este numai lăcaşul spiritului, receptorul provizoriu supus decăderii şi morţii, este cadavrul în perspectivă. În ceea ce priveşte apariţia unor oameni în viaţă la distanţă în timpul visului, aceasta se explică prin desprinderea spiritului şi a corpului astral din timpul somnuiui şi posibilităţile acestuia de a-şi reface un corp fizic la distanţă de corpul eteric al celui ce doarme cu care este legat printr-un cordon fluidic, iar această materializare se face instantaneu.
Se ştie că în vis spiritul omului, învelit în corpul său astral, se desprinde de corpul său fizic şi călătoreşte în lumea astrală şi anume în straturile inferioare ale acesteia, lume astrală care mai este denumită Devakhan, unde spiritul poate lua contact cu spiritele altor morţi prin văzul şi auzul astrale.
Materialiştii susţin că conştiinţa şi limbajul omului, sunt determinate de creier, nu de spirit. Cea mai impresionantă constatare este aceea că o fantomă care apare instantaneu aşa precum şi dispare, vorbeşte. Cum reuşeşte aceasta, cum poate folosi instantaneu creierul, este o enigmă. Un creier uman se dezvoltă în ani sau chiar zeci de ani, cum ar putea să se formeze creierul şi să mai şi înveţe să vorbească o limbă? Este cel mai evident argument că conştiinţa, personalitatea şi limbajul sunt determinate de spiritul omului nu de materia creierului.
CARTI :
Nemurirea spiritului a fost descrisă de foarte mulţi autori printre care amintim următorii: * Pierre Corneille în cartea sa Supravieţuirea sufletului şi evoluţia lui după moarte. * Arthur Ford în cartea sa Relatare despre viaţă şi moarte. * Morey Bernstein în cartea sa Protocolul unei renaşteri.
Această reîncarnare a spiritelor a fost descrisă şi de Gustav Pfannmuller în cartea sa intitulată Moartea, lumea cealaltă şi nemurirea. În cartea sa Reîncarnarea, sensul existenţei şi al vieţii, Paul Liekens, omul are mai multe vieti de Helen Wamboch,
Un spirit de om a fost creat de Dumnezeu în miliarde de ani, în lumea astrală, paralel cu spiritul plantelor şi animalelor, dar odată format el nu se întoarce într-o formă inferioară. Spiritul nu este nici corp, nici acţiune a corpului, el este acţiune şi creaţie dumnezeiască, iar oamenii sunt creaţia spiritului. Spiritul nu este corp, este extracorporal, este o substanţă care îşi are fiinţa din sine, este ceea ce există cu adevărat, care nici nu devine nici nu se pierde. El este începutul mişcării şi imprimă mişcare tuturor celorlalte lucruri, în timp ce el însuşi se mişcă de la sine, el dă trupului înzestrat cu suflet, viaţa pe care el o are din sine însuşi şi nu o pierde niciodată, pentru că el o are de la sine. Spiritul este înrudit cu entitatea divină şi cu eternitatea, el nu are corp, nu poate fi văzut în lumea fizică, are o viaţă în mod natural şi este nepieritor.
Această dovadă a nemuririi spiritului o constituie posibilitatea ca acesta să nu se întrupeze din nou la mult timp după moartea omului, într-un alt corp fizic, adică să se reîncarneze. Actul spiritului de a lua în decursul secolelor, rând pe rând corpuri omeneşti noi, se numeşte reîncarnare. Confirmarea faptului că spiritul reprezintă o entitate nemuritoare şi transcendentă, o putem verifica prin regresia în timp a unui om aflat în stare de hipnoză. Este cunoscut faptul că în stare de hipnoză, conştiinţa şi funcţionalitatea scoarţei cerebrale sunt suprimate. Hipnotizatorul se adresează subconştientului celui hipnotizat, comunicând cu personalitatea dată de spiritul său. Pe de altă parte, toată activitatea noastră din viaţa pământească rămâne înregistrată în acest subconştient, la nivelul căruia acţionează spiritul omului.
Această înregistrare continuă, se face la fel cum înregistrează un calculator datele pe care le introducem în memoria lui. În această stare de hipnoză, omul ia succesiv în primire personalităţile pe care le-a cunoscut în alte vieţi anterioare, amintindu-şi cu exactitate toate datele privind biografia lui din acele vieţi, dar şi toate datele privind evenimentele social-politice din acea perioadă.
Toate evenimentele petrecute pe pământ rămân întipărite în arhiva cerească. În conştiinţa cosmică, spiritele trăiesc în alte dimensiuni, unde dispare noţiunea de timp trecut şi viitor
Spiritul, prin reîncarnare, îşi ia amintirile asupra sa, odată cu fiecare faptă, sentiment, decizie sau credinţă. Tot ceea ce omul realizează în viaţa pământească este dinainte plănuit, acest destin al omului este hotărât în lumea astrală înainte de reîncarnare
Odată cu moartea spiritului, ca entitate separată de corpul fizic, invizibil vederii fizice, nemuritor şi transcendent, eliberat de încorsetarea sa dată de corpul fizic, va urca în planul astral într-un plan corespunzător calităţilor vibraţiilor fiuidice pe care le are. În acest plan el îşi va retrăi viaţa lui din existenţa pământească, în imagini, dar în sens invers al desfăşurării lor cronologice, adică de la momentul morţii până la momentul naşterii. După această retrăire spiritul trece pe un alt plan superior numit Devakhan,
În acest loc, spiritul, după moarte, îşi dezvoltă calităţile, pentru a putea crea un alt corp eteric, pentru o nouă viaţă fizică pe care o va încerca conform destinului ce îi va fi dat. Toate vieţile fizice ce-i urmează în reîncarnare au corpuri eterice noi, diferite unul de altul şi acestea determină noi înfăţişări exterioare ale corpului fizic, căci fiecare om îşi are corpul său fizic, conform karmei sale.
Numai iniţiaţii pot să-şi conserve trăsăturile corpului fizic, de fiecare dată când se reîncarnează pe pământ, căci ele îşi păstrează în întregime conştiinţa, trecând de la viaţa pământească la cea cerească, şi din nou la o altă viaţă pământească, în aceste alternative de zeci de ani, îşi păstrează înfăţişarea, iar legenda le atribuie o viaţă de mii de ani.
POSEDAREA, DEPOSEDAREA ŞI REPOSEDAREA
Spiritul, ca entitate distinctă faţă de corpul fizic şi cu posibilitatea transmigraţiei lui, se observă şi în acţiunea de posedare. În această situaţie, un spirit străin celui reîncarnat, se asimilează cu acesta şi determină modificări în acţiunile psihice ale persoanei posedate. Asupra corpului material, adică corpul fizic, spiritul intrus nu are nici o acţiune, asupra acestuia acţionând numai spiritul încarnat, căci spiritul şi corpul fizic sunt legate împreună până la termenul marcat pentru existenţa corporală conform destinului fiecăruia. Adevăraţii posedaţi sunt aceia în care spiritul încarnat este subjugat de către alt spirit.
Terapia de deposedare se face sub stare de hipnoză, când se solicită ajutorul unui spirit astral, să coboare şi să ajute spiritul posedat. Se consideră că spiritul posedat are o legătură karmică cu cel.posedat şi aceasta ar explica unele cazuri de posedare în contextul reîncarnării. În mod curent, aceşti posedaţi, care spun că aud voci malefice, sunt etichetaţi ca bolnavi psihici, schizofrenici. Spiritul posedat poate fi eliberat de sub dominaţia spiritului intrus prin exorcism, acţiune pe care o face un preot sau o altă persoană care se ocupă cu deposedări, folosind hipnoza, când, printr-un anumit ritual, spiritul posedat este obligat să plece din corpul pe care îl poseda.
Dacă avem un simţ al binelui bine conturat şi ne gândim numai la bine, aceste entităţi străine nu pot accede în spiritul omului, căci gândind numai la bine, prin rezonanţă, se cheamă şi alte spirite bune care ne protejează.
PLANUL ASTRAL :
Unde poate supravieţui spiritul omului după moarte, de îndată ce noi putem lua contact cu el? Dacă el nu se mai află pe pământ, este evident că el se află în planul astral. Dar ce înseamnă această noţiune abstractă? Acest plan astral poate fi denumit ca sufletul pământului, iar din punct de vedere teofizic, el reprezintă trupul Sfântului Duh. Acest plan astral redă viaţa de pe pământ, forma a tot ce există animat în mişcare şi în el se află toate spiritele oamenilor care au murit pe pământ
Acest plan astral este format din planuri, subplanuri şi diviziuni de subplanuri, dar aceste noţiuni nu trebuie înţelese ca un anumit loc din acest spaţiu astral, căci delimitarea dintre ele, o determină natura vibratorie a spiritelor ce se află în el. Corpurile astrale ale spiritelor oamenilor pământeni care nu s-au eliberat de trup, călătoresc în planurile inferioare ale planului astral. Ele se găsesc aici, fie în timp ce omul doarme fie în timp ce omul stă în transă. Corpurile astrale fiind cele ce determină procesele psihice ale omului, se înţelege că, cu ajutorul acestor corpuri astrale ce se găsesc în planul astral inferior, se pot forma anumite categorii de fenomene psihice. În aceste planuri inferioare ale astralului, se găsesc imaginile gândurilor pe care le emană oamenii de pe pământ în activitatea lor zilnică, aceste gânduri care călătoresc în planul astral acţionează în permanenţă asupra omului prin telepatie, fiind atrase de simţurile acelora ce se găsesc într-o dispoziţie asemănătoare. Încercarea de a pătrunde în aceste planuri inferioare de lumi astrale, trebuie evitată căci poate pricinui un rău imens, aici se află corpurile astrale ale oamenilor fără trup, dar care mai sunt legate de acesta şi de pământ. Aşa cum am mai arătat, planul astral este o stare, nu un loc aparte, orientat spre un anume punct cardinal, el nu este altceva decât un nivel de vibraţii
Spiritele ajunse imediat după moarte în planul astral se află într-o stare de somn, asemănătoare stării de comă a omului fizic, această stare ar putea fi asemănată cu viaţa intrauterină a copilului, căci este o stare necesară pentru a se naşte în această lume a spiritelor. În această stare de somnolenţă, spiritul poate trăi stări de vise, atunci când sufletul său reprezentat de corpul astral, mai păstrează încă atracţia lumii materiale. După această stare de somn astral, spiritul omului mort începe viaţa lui de spirit liber astral
Trebuie reţinut că şedinţele de spiritism deranjează acest somn astral, trezind spiritul din somnul lui şi producându-i mari suferinţe, din această cauză nu este bine să chemăm în şedinţele de spiritism spiritul unui om mort de curând.
Starea de somn a spiritului după moarte, o au numai spiritele oamenilor morţi de moarte naturală. Spiritele oamenilor morţi prin accident, care îşi părăsesc brusc trupul, se găsesc o mare perioadă de timp în stare de veghe, fără somn şi în deplină posesie a capacităţilor mentale, ele nu realizează că au murit şi nu înţeleg ce se întâmplă cu ele.
Somnul spiritului după moarte mai este tulburat de planşetele oamenilor pământeni, care determină treziri ale acestora şi o încercare disperată de a se reîntoarce, din această cauză pentru ca spiritul să plece liniştit în lumea astrală, trebuie ca cei dragi, rămaşi în viaţă să menţină o stare de linişte în preajma mortului. Somnul spiritului este variabil ca durată. În mod obişnuit sufletele mai evoluate, stau într-o stare de somn un timp mai îndelungat. În general, durata somnului spiritului după moarte este proporţională cu timpul pe care îl va petrece spiritul în planul astral, după trezirea lor. În această stare de somn, spiritul se debarasează şi de corpul său astral, de aceea spiritele inferioare, având mai puţin corp astral, se vor debarasa mai repede de acesta şi se vor trezi mai devreme, în timp ce spiritele evoluate, având mai mult corp astral, au nevoie de un timp mai îndelungat pentru a se debarasa de ele.
Numai după ce spiritul se desparte încet-încet de corpul astral el devine conştient de noua sa stare şi va trăi în planul astral corespunzător destinului său. Eliberându-se de învelişul ce face corpul astral, spiritul îşi pierde aspectul de fiinţă omenească. Învelişurile astrale aruncate de spirit se reîntorc în cele mai joase planuri astrale şi apoi dispar încetul cu încetul, dar până a dispare pribegind în atmosfera astrală, au un aspect neplăcut. Spiritele eliberate sunt atrase de subplanurile corespunzătoare vibraţiilor lor de energie.
Numai spiritul din planul superior poate pătrunde şi vizita spaţiile inferioare. În acest plan astral nu există materie ci numai imaginaţia gândurilor, iar dezvoltarea spiritului este treptată atât în timp, cât şi în afara lui. În planul astral fiecare spirit este înconjurat de acea ambianţă religioasă, care corespunde credinţei lui din viaţa pământească. Fiecare spirit duce cu sine propriul său rai creat, de sine însuşi, corespunzător cu dorinţa lui. Credinţa omului de pe pământ îi asigură mediul necesar, iar conştiinţa îl condamnă la pedeapsa în care crede. În planul astral spiritele nu rămân la aceleaşi cunoştinţe pe care le aveau în viaţa întrupată, căci ele fac continuu progrese, prin activitatea mentală, prin gândirea lor.
Tot ceea ce se realizează pe pământ, în lumea fizică, este mai înainte realizat în lumea astrală, mental, de spirit, intuiţia oamenilor pământeni este rodul activităţii mentale a spiritului în lumea astrală, calităţile morale şi spirituale se dezvoltă în planul astral înalt al Devachanului. Aici se realizează toate dorinţele, toate năzuinţele şi visele nerealizate.
Lumea raţiunii, lumea spirituală, este mult mai reală decât lumea materială, în lumea astrală spiritul efectuează o muncă asemănătoare lucrului raţiunii inventatorului, atunci când creează şi defineşte ceea ce va căpăta apoi o formă materială. În planul astral, spiritele comunică între ele prin imagini ale gândurilor şi există posibilitatea unei mai strânse apropieri între spiritele înrudite, decât simpatia din viaţa pământească. Înainte de a reveni într-o altă viaţă pământească, spiritul intră în al doilea somn, iar după reîncarnare îşi revine la starea de conştiinţă, încet, în timpul copilăriei şi adolescenţei.
Continuarea vieţii spiritului după moarte poate fi înţeleasă numai dacă admitem că acestea se află într-o altă lume, paralelă cu a noastră şi care se desfăşoară într-o altă dimensiune, în care organele noastre de simţ fizic nu pot pătrunde. Acest hiperspaţiu cum l-au numit fizicienii, care coexistă cu cel newtonian, în care se desfăşoară viaţa noastră cotidiană, are conform ultimelor teorii fizice, patru sau mai multe dimensiuni. Este de reţinut că electricitatea, deşi este cunoscută de peste 100 de ani, nu s-a ştiut până acum că este rezultatul unui fenomen de tip diferit, care operează în cea de-a patra dimensiune.
CĂLĂTORIA ÎN ASTRAL ÎN TIMPUL VIEŢII :
În timpul vieţii pământeşti omul îşi trăieşte o treime din aceasta dormind.
Mintea, la fel ca şi materia, are trei dimensiuni: o primă dimensiune este dată de starea de veghe sau de mentalul conştient, o altă dimensiune o formează subconştientul, fenomene care se desfăşoară fără ca noi să ne dăm seama de ele şi acest subconştient controlează în permanenţă activitatea organelor corpului uman, mintea mai are o dimensiune, este mentalul supraconştient. Somnul ţine de subconştient ca şi visul. Supraconştientul se găseşte într-o altă lume paralelă cu a noastră şi este determinat de conştiinţa cosmică, de memoria spiritelor aflate în planul astral. În supraconştient se poate pătrunde în timpul vieţii prin meditaţii şi extaz sau prin vis în timpul somnului. În somn, mentalul conştient nu mai funcţionează, se odihneşte, subconştientul însă continuă să funcţioneze. În somnul cu vise este o activitate febrilă, plină de sensuri. În activitatea mentalului, conştientul reprezintă numai a zecea parte din activitatea lui, pe când subconştientul este de două ori mai mare. Supraconştientul este infinit omnipotent, omniscient şi de natură divină. Prin anumite meditaţii se poate pătrunde atât în subconştient cât şi în supraconştient. În timpul visului, câmpul astral al omului şi spiritul său, pătrund în lumea astrală.
Mintea, la fel ca şi materia, are trei dimensiuni: o primă dimensiune este dată de starea de veghe sau de mentalul conştient, o altă dimensiune o formează subconştientul, fenomene care se desfăşoară fără ca noi să ne dăm seama de ele şi acest subconştient controlează în permanenţă activitatea organelor corpului uman, mintea mai are o dimensiune, este mentalul supraconştient. Somnul ţine de subconştient ca şi visul. Supraconştientul se găseşte într-o altă lume paralelă cu a noastră şi este determinat de conştiinţa cosmică, de memoria spiritelor aflate în planul astral. În supraconştient se poate pătrunde în timpul vieţii prin meditaţii şi extaz sau prin vis în timpul somnului. În somn, mentalul conştient nu mai funcţionează, se odihneşte, subconştientul însă continuă să funcţioneze. În somnul cu vise este o activitate febrilă, plină de sensuri. În activitatea mentalului, conştientul reprezintă numai a zecea parte din activitatea lui, pe când subconştientul este de două ori mai mare. Supraconştientul este infinit omnipotent, omniscient şi de natură divină. Prin anumite meditaţii se poate pătrunde atât în subconştient cât şi în supraconştient. În timpul visului, câmpul astral al omului şi spiritul său, pătrund în lumea astrală.
Visele : sunt de mai multe feluri: Primul tip de vis este visul cu fantasme, ele reprezintă impurităţile pe care mentalul le ia în timpul zilei şi ar putea fi comparat cu praful ce se depune pe mintea noastră, iar prin visul cu fantasme se face o curăţire a minţii care se scutură de acest praf. Aceste vise cu fantasme reprezintă 90% din totalul viselor. Al doilea tip de vis este derularea dorinţelor refulate, acestea se referă la necesităţi naturale care nu sunt satisfăcute, dar care se cer satisfăcute. În aceste vise se realizează împlinirea acestor dorinţe într-un fel sau altul. Aceste vise sunt impuse de subconştient, căci dacă dorinţele aparţin minţii conştiente, necesităţile aparţin subconştientului. Subconştientul nu are dorinţe, el este interesat de menţinerea vieţii, de buna funcţionalitate a aparatelor ce contribuie la menţinerea homeostazei sângelui. El cunoaşte numai ce e natural, nu e afectat de societate, rămâne mereu pur, nealterat de dorinţele satisfăcute sau nesatisfăcute de mentalul conştient. Interpretând corect acest al doilea gen-de vise, aflăm care sunt necesităţile organismului uman şi ne ajută să devenim mai conştienţi şi să ne modificăm stilul de viaţă. Aceste necesităţi trebuie îndeplinite, căci ele reprezintă însuşi evoluţia subconştientului, care are înţelepciunea realităţilor, căci el a trăit milioane de vieţi, el poartă în el experienţa tuturor existenţelor anterioare, pe când mentalul conştient cunoaşte numai această viaţă,
Există apoi al treilea gen de vise, care reprezintă mesaje de la subconştient, acest fel de vis este cel mai important, căci el este de inspiraţie divină, venind din conştiinţa cosmică, de acolo de unde nu mai există trecut sau viitor, ci numai prezent. Este spaţiul astral unde se găsesc spiritele evoluate ale morţilor. Aceste vise vor aduce de multe ori şi previziune asupra unor evenimente care se vor petrece în viitor, dar ne aduc şi amintiri din viaţa noastră actuală, uitate de conştientul nostru. Al patru lea tip de vis, îl reprezintă amintirea de vieţile noastre anterioare înregistrate în memoria spiritului nostru şi imprimate în arhiva cerească, aceste vise sunt în strânsă corelaţie cu fenomenul reîncarnării.
Al cincilea tip de vis, se proiectează în viitor, dar aceste vise sunt foarte rare, ele ne pot da imagini ale evenimentelor ce vor urma. În general, în vis nimeni nu are senzaţia că ceea ce visează este ceva ireal totul pare absolut real. Visul se datorează desprinderii spiritului, îmbrăcat în corpul astral, de corpul fizic şi călătoriei lui în lumea astrală. Creierul, mintea sunt numai o reflectare a spiritului ca oglinda, când nu mai este oglinda nu mai este nici reflectarea, iar când nu mai este reflectarea nu mai este nici mintea, cu alte cuvinte, mintea este trecătoare, ca o iluzie, numai spiritul cu amintirile lui rămâne nemuritor.
Creierul care percepe totul, nu are proprii lui senzori. Dacă se operează pe creier, cu cutia craniană deschisă şi în stare de veghe, nu se percepe nici o durere, nu este necesară nici o anestezie, aceasta pentru că senzaţiile ţin de corpul astral, de însăşi fiinţa omului. Mintea omului este numai un fenomen, nu are o substanţă de sine stătătoare, ea dispare fără a lăsa urme. De fapt, mintea nu există, există doar gândul. Când gândurile se succed, se realizează o continuitate şi această continuitate creează impresia că mintea există. Dar există gânduri, nu minte, aşa cum există electroni şi nu materie, altfel spus, gândul este electronul minţii. Mintea omului nu poate fi controlata, căci ea nu există ca un obiect. Gândurile aparţin spiritului, nu creierului. Gândurile fac legătura dintre minte şi conştiinţă. Fără gânduri nu există minte şi fără minte legătura cu creierul şi sistemul nervos este întreruptă.
Nici creierul nu este conştient, creierul este exact ca un computer, primeşte semnale şi le decodifică, creierul uman este un mecanism cu totul lipsit de inteligenţă. E1 acumulează toate informaţiile, le decodifică şi le transmite minţii. Nu s-a putut încă înţelege mecanismul prin care gândul se transmite structurilor nervoase şi cum acestea reuşesc să-l decodifice.
Omul, în timpul vieţii are un singur spirit, de la naştere şi până la moarte, el este unic şi acelaşi, atât la copil cât şi la adult, acesta nu este creat de Dumnezeu la naşterea copilului, căci el este deja creat, fiind purtat de alte corpuri omeneşti, care au trăit în alte vieţi şi care au murit. Odată cu moartea, spiritul reintră în lumea spiritelor, pe care o părăsise înainte de întrupare, reprezentând apariţia ultimei sale reîncarnări. Cu cât spiritul în viaţă a fost mai legat de materie, cu atât suferă mai mult în separarea sa. După separarea de corpul fizic, spiritul se află într-o stare de confuzie şi nu-şi dă seama imediat ce s-a întâmplat cu el. Clarificarea ideilor şi memoria trecutului său îi revin pe măsură ce se dispersează în spaţiu, această confuzie este variabilă ca durată, de la câteva ore până la câţiva ani.
După moarte, spiritul îşi vede corpul său şi nu înţelege de ce este separat de el. E1 vede pe lângă corpul său persoane, le vorbeşte, dar nu înţelege de ce acestea nu-l pot auzi. Această iluzie o are până în momentul când s-a desprins în întregime prin spiritul său. Orice spirit, are mai multe existenţe corporale, şi la fiecare existenţă nouă spiritul face un pas pentru progresul său, atunci-când spiritul este complet purificat nu mai are nevoie de o nouă reîncarnare.
Spiritele pot rămâne staţionare, dar nu retrogradează niciodată, dacă corpul fizic degenerează odată cu senilitatea sa, spiritul nu cunoaşte această degenerare. Viaţa spiritelor se compune dintr-o serie de existenţe corporale de la care el trebuie să obţină progresul său.
Drumul spiritelor este progresiv şi niciodată retrograd. Spiritul perfecţionat nu coboară din gradul său valoric şi din nivelul din care provine. Deşi spiritul nu decade niciodată, el poate decade ca om, economic sau social, dar nu ca spirit, aceasta se datorează destinului fiecărui om, care destin este prestabilit.
Spiritul unui om cu mare rang politic sau economic dintr-o viaţă pământească, poate, în altă viaţă, anima un om meseriaş sau cerşetor. Viaţa materială este un purgatoriu pentru spirit, un fel de sistem de curăţire a lui. Spiritul unui copil mort la o vârstă mică, poate fi mult mai avansat decât spiritul unui adult, putând avea o mai mare experienţă ca spirit
Spiritele se încarnează în bărbaţi sau femei, deoarece ele nu au sex, sexele diferite pe care le întrupează îi dau ocazii diferite de perfecţionare. Spiritul nu aparţine părinţilor, părinţii transmit numai viaţa animală. Din această cauză, un tată geniu poate avea un copil redus mintal sau invers, totul se datorează destinului fiecăruia, care este prestabilit de divinitate, aceasta înseamnă că spiritele nu provin unele din altele. Deşi spiritul copilului nu provine din spiritul părinţilor, spiritele acestora au o mare influenţă asupra spiritului copilului, pe care încearcă să-l dezvolte, dar aceasta numai în cazul în care spiritele părinţilor sunt mai elevate decât al copilului, ori aceasta nu este întotdeauna valabil, căci de multe ori spiritul copilului este mai pur decât al părinţilor.
Uneori, este posibil ca spiritul tatălui sau al mamei să fie spiritul copilului lor, dar din altă viaţă anterioară. Deşi gemenii au spirite diferite şi deşi ei seamănă foarte mult fizic, spiritele lor pot avea grade diferite de purificare. Ele se încarnează în copii gemeni prin simpatia dintre ele. Originea facultăţilor deosebite ale unor persoane, fără studii, probabil se datorează intuiţiei, care este un atribut spiritual şi provine din altă viaţă anterioară a spiritului, căci numai corpurile se schimbă, iar spiritul nu. Spiritele libere din spaţiul astral trăiesc în afara timpului, trecutul este un prezent pentru ele, ca şi viitorul, spiritele îl văd în prezent. Cu cât spiritul este 101
Cu cât spiritul este mai pur şi se apropie de dimensiunea cea mai ridicată a spaţiilor, cu atât poate mai bine să aibă cunoştinţe asupra viitorului.
În lumea astrală, lumea spiritelor, spiritul are o vedere şi un auz mult mai perfecţionate decât le are omul fizic, aceste percepţii sunt atribute ale spiritului şi fac parte din fiinţa sa. Suferinţa spiritului este de ordin moral, care este mult mai puternică decât suferinţa fizică, iar suferinţele morale sunt percepute prin energia ce formează gândul. În lumea astrală spiritele sunt aşezate după gradul lor de purificare. Ele sunt subordonate unele altora, tocmai datorită acestor deosebiri dintre ele. Spiritele sunt de diferite ordine, conform meritelor lor, gradul de superioritate al unui spirit nu se suprapune cu gradul social sau economic pe care l-a purtat în viaţa pământească, cei mai mari de pe pământ pot fi din ultimul rang printre spirite, în timp ce servitorii lor pot fi de ordin mult mai ridicat. Spiritele comunică între ele prin transmiterea gândului, iar mediul său de propagare îl constituie fluidul universal. Simpatia prin care un spirit este atras de un altul este rezultatul unei perfecte concordanţe a gândurilor şi instinctelor lor.
În ceea ce priveşte viaţa corporală, unirea spiritului cu corpul fizic este una definitivă, în sensul că un alt spirit nu poate să se reamplaseze în locul aceluia care i-a fost predestinat. Dar spiritul, desemnat de către divinitate să trăiască în corpul fizic, se poate rupe, uneori de legăturile fluidice care îl leagă de acesta şi să-l părăsească, în acest fel se explică moartea copiilor care are loc la naşterea lor. În cazul copiilor născuţi morţi, nici un spirit nu a fost destinat pentru corpurile lor şi aceasta se datorează karmei părinţilor, care în alte vieţi nu s-au comportat normal cu copiii lor, Dumnezeu îi pedepseşte pentru a nu mai avea descendenţi. Şi totuşi, există cazuri când două spirite pot exista alternativ într-un singur om, acestea sunt cazurile de posedare şi deposedare, când un alt spirit se substituie spiritului său. Dar, de fapt, nu e o substituire, este o dominare a spiritului unui om de către alt spirit.
După ce spiritul este captat definitiv la naştere, el îşi pierde orice cunoştinţă şi amintire a vieţilor anterioare. Spiritul decedatului este condus după ieşirea lui din corp înaintea unor spirite superioare pentru o recunoaştere a responsabilităţii faptelor din viaţa trecută. Conştiinţa proprie a spiritului respectiv este cea care face de fapt, judecata spiritului. Ea se priveşte ca într-o oglindă, văzându-şi imaginea în toată viaţa pe care a trăit-o în carnal. Un spirit evoluat poate avea o viaţă lungă pe pământ dacă are o sarcină de îndeplinit sau dacă existenţa lui este un prilej de evoluţie a anturajului său sau chiar pentru el. Accidentele care curmă brusc viaţa, bolile lungi şi grele care se prelungesc ani de zile, sunt pentru a răscumpăra crime anterioare sau răutăţile din alte vieţi anterioare şi de multe ori chiar spiritul care a revenit la întrupare şi le-a ales spre a putea evolua.
În primele 2-3 luni de sarcină spiritul este captat de corpul uman printr-un fir fluidic şi este relativ liber, acest fir este ca o rază de soare care ar pătrunde într-o cameră printr-o mică deschizătură, apoi cu timpul el vine să-şi ia măsurile sale şi să-şi realizeze propriile dorinţe în formarea fătului şi în caracterul său personal. Reîncarnarea spiritelor este în strânsă legătură cu influenţa astrelor, cu curenţii fluidici ai acestora. Datorită acestor influenţe există o perioadă de maximă reîncarnare şi alta minimă, precum şi o influenţă asupra deceselor oamenilor. Reîncarnările care au loc în aceeaşi perioadă a anului suferă influenţele aceloraşi aştri, şi din această cauză au legături şi trăsături de caracter apropiat. Este de fapt influenţa zodiacului asupra oamenilor.
Unele spirite evoluate comunică în şedinţele de spiritism că timpul necesar unui spirit pentru a-şi îndeplini evoluţia pământeană ar fi între 4000 şi 6000 de ani, adică 30-40 de reîncarnări şi intervalele sale din astral. Pentru totalitatea spiritelor venite împreună pe pământ spre a evolua prin rasa albă să ajungă să-şi facă ciclurile pământeşti, le sunt necesare 26.000 de ani, adică timpul necesar sistemului nostru solar, de a ajunge de la un punct vernal la altul, în mişcarea lui de rotaţie în spirală pe care o are în univers
Aceste adevăruri îşi au originea în păcatul nostru strămoşesc, în dorinţa luciferică de a trăi viaţa sexuală. Sexualitatea şi moartea sunt strâns legate, căci prin sex dăm naştere la o nouă viaţă, care este urmată, implacabil, de o nouă moarte.
Puritatea sufletului este o condiţie a bunei morţi, căci sufletul e fericit să plece dacă atinge un maximum de puritate, iar o moarte bună este atinsă când spiritul eliberat poate lua contact cu divinitatea. Principalele condiţii ale unei morţi bune sunt acuitatea conştiinţei, credinţa în nemurirea sufletului, pacea, seninătatea şi comunicarea cu divinul, divinul care este în noi, cu divinul care este în univers, după moarte. Conştiinţa individului iese din noi pentru a se contopi cu conştiinţa totală din care facem parte, dar fără a se dizolva în aceasta, aşa cum afirma Miguel de Unamuno. Aceasta pentru că spiritul omului îşi păstrează individualitatea şi el poate să influenţeze oamenii vii, iar din acest punct de vedere, morţii au chiar o anumită superioritate asupra celor vii, căci cei ce trăiesc nu pot să-i înveţe nimic pe cei morţi, pe când morţii, dimpotrivă, îi instruiesc pe cei vii.
Spiritele din spaţiu au culoare conform modului lor de purificare, cele inferioare au culoarea roşie, cele mai evoluate albastră şi cele pure au culoarea albă.
Egiptenii iniţiaţi ca şi cosmogonia ezoterică occidentală descriu moartea ca urmare a blestemului lui Dumnezeu adresat primilor oameni Adam şi Eva, care au dorit să cunoască viaţa sexuală, dorinţă exprimată de Lucifer în răzvrătirea sa cerească. Spiritul din om este preexistent lui în lumea astrală, de unde a venit la întrupare şi îşi continuă viaţa după moartea fizică, care nu reprezintă decât distrugerea închisorii pe care o realizeză corpul fizic spiritului. Până la răzvrătirea luciferică, care a fost urmată de o treime din îngerii pe care îi crease Dumnezeu, oamenii astrali erau fără sex şi nemuritori, aşa cum sunt şi azi îngerii din lumea astrală. Până a se ajunge la moartea fizică şi eliberarea spiritului, omul cunoaşte o primă etapă, aceea de dezvoltare embrionară în interiorul uterului mamei sale. Această dezvoltare se face sub influenţa celor şapte raze de culoare ale luminii solare, fiecare dintre aceste culori reprezintă diferite categorii de spirite divine, numite spiritele Formei. Această dezvoltare a organismului uman este condusă de spiritul care se află în afara corpului, în jurul pântecelui mamei sale.
Cea mai impresionantă manifestare a bătrânilor este convorbirea acestora cu oameni imaginari. Aceste persoane imaginare sunt spiritele oamenilor decedaţi, care au făcut parte din familia lor iar această trăire premergătoare morţii se datorează detaşării în parte a corpurilor lor astrale şi o trăire a lor în altă dimensiune, specifică lumii spiritelor, mediul în care va trăi spiritul după moarte. Aceste trăiri ale omului bătrân nu sunt permanente, căci corpul lor astral nu s-a detaşat complet, el păstrează o legătură cu corpul fizic şi eteric al omului prin care se reîntoarce în organism. Este o situaţie analogă muribunzilor care văd şi aud totul la distanţă de camera unde se află, tocmai prin această vedere şi auz astral, prin corpul astral ce se desprinde de muribund şi cu care poate realiza aceasta. Această involuţie a corpului uman este dictată de legi divine, pentru ca spiritul ce se va elibera după moarte să nu regrete că şi-ar lăsa un corp fizic armonios şi viguros, iar pe de altă parte omul, pierzându-şi orientarea în timp şi spaţiu, nu-şi dă seama de apropierea morţii sale şi nu mai regretă plăcerile lumii fizice.
Acest spirit continuă să trăiască după moartea corpului fizic, continuându-şi o altă viaţă, de tip spiritual, în lumea astrală. Faptul că prin intermediul unor mediumuri putem intra în legătură cu ele, este o dovadă a existenţei lor. Am arătat că muribundul are trăiri extrasenzoriale pe care le desfăşoară prin corpul lui astral, care îmbracă spiritul său. Aceste trăiri astrale se desfăşoară în alte dimensiuni, nu în cea tridimensională în care trăim noi ci 4D.
Siluetele pe care le văd muribunzii sunt spiritele rudelor care vin să-l ajute la descarnare şi la trecerea în lumea de dincolo. Muribunzii văd şi spiritele unor oameni morţi dar despre a căror moarte nu aveau cunoştinţă înainte. Trăirea muribunzilor este asemănătoare cu cea a omului în moartea clinică şi care a fost descrisă în cuprinsul cărţii, aceştia remarcând faptul că sunt în afara corpurilor fizice şi că întâlnesc spiritele rudelor şi prietenilor morţi, toţi venind cu scopul de a-i ajuta să facă desprinderea de corpul fizic.
Continuarea vieţii spiritului după moarte, care pentru purificare vine la noi reîncarnări, a fost demonstrată în stare de hipnoză în stările de regresie în timp, când aceste persoane relatează vieţile lor anterioare şi fenomenele social-politice din acele timpuri, care se dovedesc a fi exacte. Existenţa unei lumi spirituale paralele cu lumea materială ne arată că suntem o parte a unui plan cosmic, a unei structuri universale superioare. În viaţa noastră pământească trebuie să ne manifestăm dragostea, compasiunea şi cinstea, să fim morali pentru a putea pătrunde, după moarte, în structurile superioare ale universului, spirite ce nu mai au nevoie de reîncarnări pentru purificare. Se pare că cea mai senină moarte o avem atunci când ultimul nostru gând conţine dorinţa fermă de a lua contact cu forţele misterioase ale cosmosului.
Această conştiinţă cosmică, în care trebuie să intrăm după moarte, se desfăşoară în lumea gândurilor şi a imaginilor, o lume în alte dimensiuni, în care spaţiul şi timpul îşi pierd semnificaţia. Timpul este numai un atribut al lumii fizice, lumea spiritelor este atemporală, lipsită de timp şi deasupra timpului este momentul fără timp sau veşnicul acum sau Nirvana la budişti. Pentru a cunoaşte adevărul în legătură cu continuarea altei vieţi după moartea fizică este nevoie să se renunţe la credinţa oarbă în dogmele religiilor, care nu se preocupă de altă cunoaştere decât cea descrisă în cărţile lor sfinte, indiferent cum se numesc. În ultimă instanţă tot ştiinţele exacte vor dovedi existenţa unei alte lumi în afara celei tridimensionale în care trăim noi şi în care se pot întâlni alte lumi paralele. În ultimul timp s-au extins cercetările parapsihologici şi percepţiei extrasenzoriale pentru dobândirea de noi informaţii directe despre viaţa cealalt.
Viaţa pământească e o etapă intermediară în lunga existentă a spiritului, o etapă în care este supus unor încercări şi ispite materiale determinate de influenţa luciferică. Între credinţa în nemurire a spiritelor religioase şi convingerea, care se bizuie pe argumentele raţiunii, se află speranţa nemuririi, care poate conveni oricui.
Marii cercetători din diverse ţări au ajuns la concluzia că transmiterea gândurilor şi sentimentelor, de la un spirit la altul, se face prin telepatie, adică fără intermediul organelor de simţ, iar aceasta demonstrează că mintea este independentă de creier. La baza comunicării oamenilor vii cu oamenii morţi, de fapt cu spiritele morţilor, se află acelaşi fenomen al telepatiei. Posibilitatea materializării de fantome ca şi dispariţia lor în plină lumină este fenomenul cel mai fascinant ce nu poate fi lămurit cu ajutorul ştiinţelor exacte, acestea fiind fapte ce pot fi explicate numai dacă le interpretăm ca fenomene de manifestare ale spiritului de dincolo de moarte.
Aceasta mai înseamnă că viitorul este predestinat, acesta este prevăzut în arhiva cerească în care trecutul, prezentul şi viitorul coexistă, căci timpul este legat de spaţiul tridimensional în care trăim în condiţiile noastre pământeşti. Supravieţuirea spiritului după moarte este o credinţă prezentă în toate religiile, dar pentru occidentali această credinţă şi-a pierdut din semnificaţia ei. Dar pentru religiile neoccidentale credinţa că moartea nu este sfârşitul absolut ci doar o trecere la o nouă formă de existenţă a spiritului, de la cea încorsetată în timpul vieţii, la forma eliberată în lumea astrală. Această credinţă se păstrează atât în hinduism, budism, jainism şi tantrismul tibetan.
Bântuirea este forma de manifestare a spiritului morţilor care este legată de loc şi durează un timp mai îndelungat. Ele nu depind de prezenţa unor persoane fizice, aceasta este produsă de spirite chinuite care nu au linişte şi odihnă după moarte. Ele apar de obicei acolo unde au avut o moarte tragică. Aşa cum am spus, lumea de dincolo a fost comunicată de F. Myers prin scrierea automată, transmiterea diverselor mediumuri aflate la mare distantă unul de altul şi care nu se cunoşteau între ele. Comunicarea între spiritele din spaţiu se face numai prin procesul gândirii pure. Gândul se transmite la orice distantă şi poate trece prin orice barieră. Forţa de gândire din lumea fizică poate pune în mişcare obiecte şi să fixeze imagini pe filme.
Myers a trăit ca spirit, comunicându-ne cunoştinţele sale, timp de 20 de ani. Astfel, a descris cele 7 trepte de existenţă ale vieţii de dincolo. Amintindu-le, prima treaptă este reprezentată chiar de momentul morţii. Treapta a doua este cea care urmează imediat după desprinderea spiritului de corpul mort şi ea a fost denumită de Myers, treapta intermediară, care este însă scurtă. Celelalte trepte sunt numite: sfera iluziei, sfera culorii, sfera de flăcări, sfera luminii şi eternitatea. Aceste ultime două sfere sunt în imediata apropiere de sfera creaţiei. În sfera intermediară, în care trăieşte spiritul după moarte, el îşi reaminteşte toată viaţa pământeană. În treapta a treia sau sfera iluziei, tot ce-şi imaginează spiritul prinde contur, aşa cum îşi doreşte forţa lui imaginativă. Tot ceea ce îşi doreşte se realizează în imaginaţia sa. Barierele limbilor nu joacă nici un rol, deoarece spiritele se înţeleg prin gândire. În sfera a treia poţi vedea derulându-se, sub formă de imagini, întâmplări de la începutul istoriei omenirii, căci tot ce se petrece pe pământ, rămâne imprimat în imagini în memoria cosmică. În sfera a patra, se fac cercetări pentru a cunoaşte mai bine fiinţa umană, existenţa ei şi a universului. Aici conştientul este continuu şi nu mai are nevoie de somn, tot ceea ce vede spiritul este sub formă de culori şi raze, care nu există în spectrul pământean, corpul spiritului este făcut aici din lumină şi culori. În faţa spiritului aflat pe această treaptă, prin imaginaţia gândirii pot să apară persoane moarte, care sunt foarte departe de el, cu care poartă convorbiri prin gândire. În sfera a cincea, fiinţa spirituală are un corp de flăcări, cu care poate călători în tot universul stelar. În sfera a şasea, trăiesc spiritele care au cunoscut şi au învăţat să înţeleagă toate aspectele întregii creaţii, este sfera luminii sau a raţiunii pure. Ele au atins culmea supremă a evoluţiei conştientului. Majoritatea spiritelor rămân în sfera a treia. În universul general energia care mişcă şi stăpâneşte totul este conştiinţa.
Vezi alte scrieri de Popescu Balcesti
NIMIC NU SE PIERDE, TOTUL SE TRANSFORMA
50 de mari mituri despre sexualitatea umana de Pepper Schartz si Martha Kempner :
Am ajuns la grija fata de vulva
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu